Strâmtoarea Ormuz și prețul gazelor în România

Un material scris de Alexandru Ciocan pentru Info Clima, o rețea de cercetători care publică articole pe subiectul schimbărilor climatice.

Alexandru Ciocan este absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București și deține un doctorat în științe inginerești, obținut în co-tutelă cu IMT Atlantique (Nantes). Și-a început cariera profesională în cercetarea științifică, lucrând timp de peste nouă ani în domeniul energiilor regenerabile, al hidrogenului și al bateriilor cu litiu. În prezent, Alexandru face parte din echipa Energy Policy Group, după ce anterior a lucrat timp de doi ani la Ministerul Energiei.

Tensiunile din zona Golfului și Orientul Mijlociu au repercusiuni în Europa

Atacurile SUA și Israelului asupra Iranului au redeschis cea mai mare vulnerabilitate energetică a economiei globale: Strâmtoarea Ormuz. Prin ea trece aproximativ un sfert din consumul mondial de petrol și gaze. Pentru Europa, acest context nu reprezintă doar un deja-vu care amintește de începutul războiului din Ucraina (unde există atât paralele, cât și diferențe importante), ci și un semnal direct: Cu cât România și UE electrifică mai repede transportul, încălzirea și o parte din industrie, cu atât șocurile geopolitice se transmit mai puțin în facturi, inflație și competitivitate. Tranziția energetică nu elimină toate riscurile, dar reduce clar puterea lor de a destabiliza economia. 

În 2024, fluxul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz a fost în medie de 20 milioane de barili pe zi – echivalentul a circa 20% din consumul global de produse petroliere. Aceasta funcționează ca un chokepoint (punct critic de tranzit/blocaj strategic) energetic global. Lățimea navigabilă este foarte redusă. Canalele de navigație au aproximativ 3 km pe sens. Orice incident militar sau blocaj poate întrerupe fluxul petrolier ce s-ar transpune rapid în reducerea ofertei globale de petrol, astfel piața reacționează imediat, prețurile petrolului și ale gazului crescând aproape instantaneu.

Ce se întâmplă acum în piețele globale?

În prezent Europa este mult mai puțin dependentă de petrolul și GNL-ul din Golf decât China, India, Japonia sau Coreea de Sud, dar nu este izolată. Petrolul și GNL-ul sunt piețe globale, orice blocaj al strâmtorii Ormuz declanșează creșteri imediate ale prețurilor care afectează Europa, indiferent de importurile sale fizice limitate.

• De ce este gazul natural lichefiat vulnerabilitatea principală a Europei? 

Gazul natural lichefiat a devenit elementul central al securității energetice europene după reducerea drastică a importurilor de gaz rusesc. În prezent, o parte importantă din gazul consumat în UE ajunge sub formă de GNL transportat pe mare. Această structură expune Europa la volatilitatea piețelor globale.

Astfel o primă vulnerabilitate provine din caracterul global al pieței GNL. Cargourile pot fi redirecționate rapid către piețele care oferă prețuri mai mari. Dacă cererea crește în Asia, furnizorii pot devia transporturile către China, Japonia sau Coreea de Sud. Europa trebuie să plătească mai mult pentru a atrage aceleași volume.
‍A doua vulnerabilitate ține de dependența de rutele maritime critice. O parte importantă a GNL-ului global traversează puncte strategice precum strâmtoarea Ormuz sau Canalul Suez. Orice conflict sau blocaj pe aceste rute poate întârzia livrările și reduce oferta disponibilă pe piață.
‍A treia vulnerabilitate apare din expunerea la piața spot. Spre deosebire de gazul livrat prin conducte pe baza unor contracte stabile sau a mecanismului UE de achiziție a gazelor în bloc, GNL-ul se tranzacționează frecvent pe termen scurt. Prețurile reacționează rapid la evenimente geopolitice sau la schimbări ale cererii globale. Impactul economic devine vizibil în balanța comercială. UE plătește în perioadele cu prețuri ridicate aproximativ 1 miliard de euro pe zi pentru importuri de energie, în principal petrol și gaze. Creșterea prețului GNL amplifică această factură. 

În acest context deși GNL-ul a permis Europei să înlocuiască rapid gazul rusesc a crescut expunerea la competiția globală pentru gaze și la riscurile geopolitice din transportul maritim al energiei. 

• UE își afectează balanța comercială importând energie în valoare de 1 miliard euro. 

Importurile de energie reprezintă un factor structural care influențează balanța comercială a Uniunii. UE rămâne dependentă de importuri pentru o parte semnificativă din consumul de petrol și gaze, iar în perioadele cu prețuri ridicate factura energetică poate depăși echivalentul a aproximativ 1 miliard de euro pe zi. Această dependență transferă resurse financiare importante către statele exportatoare și amplifică deficitul comercial. Creșterea prețurilor la petrol sau la gazul natural lichefiat se reflectă rapid în costurile de import și în presiuni suplimentare asupra economiei europene, în special asupra sectoarelor industriale mari consumatoare de energie. Din acest motiv, reducerea dependenței de combustibili fosili importați prin electrificare, eficiență energetică și extinderea surselor regenerabile reprezintă un obiectiv central al politicilor energetice europene. 

Impactul pentru România

România are o expunere directă redusă la importurile de GNL. Țara noastră produce anual aproximativ 9–10 miliarde mc de gaz și consumă în jur de 10–11 miliarde mc. Importurile apar în principal în perioadele de consum ridicat, atunci când producția internă și extracția din depozite nu acoperă integral necesarul. În astfel de momente, furnizorii sau anumiți consumatori pot resimți mai puternic creșterile de preț de pe piețele regionale spot. 

În mod normal prețurile interne urmează evoluțiile pieței europene. Orice creștere a cotațiilor la hub-urile de gaze sau a prețului petrolului se transmite în costurile de producție ale energiei electrice și ale combustibililor. 

După declanșarea războiului din Ucraina, autoritățile au intervenit pentru a limita impactul asupra consumatorilor. Prin OUG 119/2022 ulterior modificată de mai multe ori, au fost introduse mecanisme de plafonare a prețurilor la energie și gaze. Recent, autoritățile au decis menținerea unui mecanism tranzitoriu către piața liberă, care protejează în continuare consumatorii casnici și producătorii de energie termică de evoluția prețului la gaz. Nu același considerent se aplică la consumatorii industriali sau producătorii de energie electrică care rămân expuși la volatilitatea pieței. Pentru aceste categorii, evoluțiile prețurilor la nivel european se transmit mai rapid în costurile de producție și în competitivitatea economică.

• Prețuri la energie electrică și gaze pentru populație și industrie 

România s-a confruntat în ultimii ani cu unele dintre cele mai ridicate prețuri la energie electrică pe piața angro din Europa. Capacitatea de producție relativ limitată și nivelul redus al interconexiunilor cu Europa de Vest au contribuit la menținerea unor prețuri ridicate în regiune. Consumatorii casnici au fost protejați prin scheme de plafonare, însă aceste măsuri au generat presiuni semnificative asupra bugetului de stat. Întregul lanț energetic a fost afectat, furnizorii semnalând în repetate rânduri întârzieri în decontarea sumelor aferente schemelor de compensare. 

Prețul gazului influențează direct costul energiei electrice. Centralele pe gaz participă frecvent la stabilirea prețului marginal pe piața de energie. O creștere de aproximativ 20% a prețului gazului poate determina o majorare de 15–25% a costului de producție al energiei electrice în aceste centrale. Această evoluție se reflectă în prețurile de pe piețele angro, inclusiv pe piața pentru ziua următoare. Pentru populație, impactul rămâne parțial amortizat prin mecanismele de plafonare. În schimb, contractele industriale sunt mult mai apropiate de prețurile pieței angro și reacționează mai rapid la volatilitate. 

• Care sunt sectoarele cele mai expuse? 

Industria energointensivă rămâne cea mai vulnerabilă. 

1. Industria chimică și petrochimică – pentru acest sector gazul reprezintă materie primă și sursă de energie.  
2. Industria îngrășămintelor – gazul reprezintă peste 60–70% din costul de producție al amoniacului. Pe acest considerent cel mai mare producător național Azomureș are dificultăți în funcționare. 
3. Metalurgia și aluminiul – au un consum mare de energie electrică. Prețul electricității afectează direct competitivitatea. 
4. Ciment și materiale de construcții – necesită un consum ridicat de energie termică și electrică. 
5. Transport și logistică – sunt dependente direct de motorină și benzină. 

Există puncte similare între acest conflict și invazia Rusiei din 2022 din punct de vedere energetic? 

Putem observa câteva paralele între conflictul din Iran și invazia Rusiei în Ucraina. În primul rând, vorbim despre dimensiunea geopolitică a piețelor energetice. În 2022, reducerea livrărilor de gaz rusesc a declanșat o criză de ofertă în Europa. În cazul tensiunilor din Golful Persic, riscul provine dintr-un blocaj logistic major pe rutele maritime de transport al petrolului și gazului natural lichefiat. O altă asemănare ține de transmiterea globală a prețurilor. În 2022, gazul rusesc dispărea treptat din piața europeană. În contextul actual, GNL-ul devine mai scump dacă economiile asiatice concurează pentru aceleași volume disponibile pe piața globală. 

Există însă și diferențe importante. Europa este astăzi mai bine pregătită în ceea ce privește stocarea gazelor și infrastructura de GNL. După 2022, Uniunea Europeană a construit peste 60 bcm de capacitate suplimentară de regazificare. În același timp, consumul de gaz a scăzut cu aproximativ 15% față de perioada pre-criză. 

Pentru România, factorul decisiv rămâne producția internă de gaze și energia hidro. Aceste resurse reduc expunerea directă la șocurile externe. Totuși, integrarea în piața energetică europeană face ca orice creștere a prețurilor la nivel regional să se transmită rapid și în economia națională. 

Ce pot face autoritățile române și europene pentru a se pregăti pentru un conflict prelungit?

Accelerarea tranziției energetice ca răspuns structural  

Autoritățile române și europene trebuie să trateze tranziția energetică drept politică de securitate, nu doar politică de climă. Un conflict prelungit lovește în primul rând prin prețuri, importuri și logistică. De aceea, cea mai bună protecție rămâne reducerea dependenței de combustibili fosili importați, prin mai multă producție internă de energie curată, electrificare, stocare și rețele mai puternice. Comisia Europeană merge deja în această direcție prin REPowerEU și prin noul pachet pentru energie mai accesibilă, care leagă explicit securitatea energetică de accelerarea investițiilor în regenerabile, rețele și flexibilitate. Sigur un alt aspect de care Europa trebuie să țină cont este competitivitatea. 

La nivel european, primul obiectiv trebuie să fie viteza. UE trebuie să scurteze autorizarea pentru proiectele eoliene, solare, de stocare și de rețea, să finanțeze anticipativ extinderea rețelelor și să trateze bateriile, flexibilitatea și răspunsul la cerere ca infrastructură critică.  

Pe gaz, autoritățile nu trebuie să repete greșeala dependenței excesive de un singur furnizor sau de o singură rută. UE a propus în martie 2025 prelungirea regulilor privind stocarea gazelor până la sfârșitul lui 2027, tocmai din cauza contextului geopolitic și a volatilității pieței globale. Asta arată că, pe termen scurt și mediu, tranziția trebuie combinată cu rezerve strategice și planificare de iarnă. Cu alte cuvinte, Europa are nevoie de două viteze în același timp, protecție imediată prin stocuri și reducerea structurală a cererii de gaz prin electrificare și eficiență.  

Pentru România, prioritățile ar trebui sa fie foarte concrete. Statul trebuie să accelereze investițiile în solar, eolian onshore și offshore, baterii, hidro cu acumulare prin pompaj unde este viabil, modernizarea rețelelor de distribuție și transport, precum și electrificarea încălzirii și a unor consumuri industriale. PNIESC-ul ar trebui sa fie instrumentul central pentru aceste investiții și să încerce pe cât posibil atingerea țintelor, iar acolo unde este necesar actualizări la contextul actual. Asta înseamnă că direcția există, însă implementarea trebuie accelerată. Surprinzător este faptul că în Romania exista investitori care pariază masiv pe gazele din Marea Neagra și investesc în centrale pe gaz.  

România ar trebui să prioritizeze proiectele care reduc consumul de combustibili importați, pompe de căldură pentru clădiri și termoficare, eficiență în blocuri și industrie, contracte pentru diferență pentru producție curată, stocare la scară mare, modernizarea stațiilor și liniilor, plus digitalizarea rețelelor. Pentru acest lucru autoritățile ar trebui să aibă o viziune mai coerentă și să definească clar rolul gazului în sectorul clădirilor, și foaia de parcurs referitoare la momentul în care acesta va fi eliminat. 

Cu cât România și UE electrifică mai repede transportul, încălzirea și o parte din industrie, cu atât șocurile geopolitice se transmit mai puțin în facturi, inflație și competitivitate. Tranziția energetică nu elimină toate riscurile, dar reduce clar puterea lor de a destabiliza economia.

Foto: Info Clima