Stadiul lucrărilor de construcție a fundațiilor podului din Voila care va traversa Oltul și va face legătura cu localitățile Cincșor și Cincu a fost verificat joi, 3 octombrie, de președintele Consiliului Județean Brașov, Constantin Todorică Șerban, care împreună cu Gheorghe Osalciuc, primarul comunei Voila, și cu Mihai Pascu, directorul Direcției Generale Drumuri Județene și Servicii Publice de la CJ, a discutat la fața locului cu reprezentanții antreprenorului SC Con-A SRL Sibiu și cu dirigintele de șantier.
În prezent, lucrările la fundațiile podului sunt într-o fază avansată de execuție, iar după încheierea acestei etape autoritatea județeană va continua implementarea proiectului „Pod peste râul Olt pe DJ 105 la km 0+660 în localitatea Voila”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 și cofinanțat din bugetul propriu al județului Brașov.
„Construirea podului peste Olt se numără printre cele mai mari lucrări de artă pe care le-am realizat până în prezent. În implementarea proiectului ne-am confruntat cu două provocări majore: soluția pentru demolarea vechiului pod și, ulterior, reproiectarea fundațiilor. În momentul de față am terminat de forat piloții și lucrăm la fundațiile propriu-zise. Avem mobilizați pe șantier exact atâția oameni cât ne permite locația, având în vedere că este un amplasament mai deosebit și până la sfârșitul lunii octombrie vom termina această etapă a construcției. Apoi vom trece la edificarea podului, care va avea o structură metalică, cu o parte de structură prefabricată. Structura metalică a fost deja livrată în șantier, iar colegii lucrează în fabrica noastră la părțile prefabricate”, a precizat Daniela Ilie, purtătoarea de cuvânt a companiei SC Con-A SRL Sibiu.
Realizarea noilor fundații prin adoptarea soluției de „fundații indirecte pe piloți din beton armat solidarizați la partea superioară cu radiere de beton armat” a apărut ca o necesitate, în urma expertizelor care au arătat că fundațiile vechiului pod, demolat în urmă cu un an, nu ar fi fost viabile pentru montarea arcelor noului pod. În aceste condiții, administrația județeană și-a asumat finanțarea din bugetul propriu al județului Brașov, cu suma de 11.255.552,74 lei, a contractului de proiectare și execuție a fundațiilor.
„Chiar dacă am avut o perioadă destul de dificilă în implementarea acestui obiectiv, deoarece a trebuit să schimbăm soluțiile tehnice și proiectul pentru care inițial am atras fonduri prin PNDL 2 a fost îmbunătățit, iată că am ajuns într-o etapă foarte bună care ne dă certitudinea că în prima parte a anului viitor vom putea termina construcția acestui pod atât de necesar și îndelung așteptat de comunitatea locală și de forțele armate mobilizate în poligonul NATO de la Cincu. Constructorul ne dă asigurări că spre sfârșitul lunii noiembrie arcele podului vor fi montate pe fundații, așadar suntem încrezători că vom reuși să finalizăm construcția mai devreme de termenul contractual stabilit, care este luna august 2025. Antreprenorul este interesat să termine lucrarea cât mai curând posibil, iar noi sperăm ca în primăvara viitoare noul pod să fie dat în folosință”, a menționat președintele CJ Constantin Todorică Șerban.
La rândul său, Gheorghe Osalciuc, primarul din Voila, a spus că „acest pod peste râul Olt reprezintă conexiunea comunei Voila cu Podișul Hârtibaciului. După dărâmarea vechiului pod am crezut că vom putea construi în timp scurt unul nou, însă am întâmpinat multe probleme pe parcursul derulării proiectului. Mă bucur că după trei ani s-a găsit soluția cea mai bună și acum se lucrează intens, astfel încât în cursul anului viitor să se circule pe acest pod. Această lucrare a fost o provocare și pentru constructor, și pentru beneficiarul ei – Consiliul Județean Brașov, care a făcut niște eforturi financiare considerabile, având în vedere că soluțiile din proiect s-au modificat de câteva ori, dar și pentru comunitatea locală”.
După finalizarea fundațiilor va fi reluată execuția podului, în baza Acordului contractual nr. 104/2020 semnat de CJ Brașov cu antreprenorul SC Con-A SRL. Potrivit devizului general actualizat și aprobat de plenul Consiliului Județean în ședința ordinară de săptămâna trecută, valoarea totală a proiectului este de 39.718.038,07 lei, din care 28.501.546,11 lei reprezintă partea de construcţii-montaj. Din totalul sumei, valoarea finanțării acordate până în prezent prin PNDL 2 este de 16.656.223,21 lei, însă administrația județeană a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației suplimentarea fondurilor din bugetul de stat cu încă 15.585.860,07 lei, urmând să fie semnat un act adițional la contractul de finanțare, ceea ce va însemna un total al finanțării nerambursabile în valoare de 32.242.093,28 lei. La aceasta, cofinanţarea asigurată din bugetul propriu al judeţului și aprobată, de altfel, în ședința CJ Brașov va fi de 7.475.944,80 lei.
Cu o lungime de 93,95 metri, o lăţime de 13,50 metri și o deschidere a arcului de 76 de metri, podul de la Voila este o investiţie esenţială care a fost proiectată să dureze 100 de ani.
Președintele CJ a menționat că în paralel cu lucrările la fundațiile podului s-au realizat lucrări de alimentare cu apă a localității Cincu, printr-o subtraversare în proximitatea podului, vechea conductă fiind înlocuită cu două trasee de rețele, astfel încât pe viitor să nu mai fie probleme în situația unor avarii.
Construirea podului de la Voila va fi continuată cu un alt obiectiv aflat în atenția administrației județene care lucrează la elaborarea studiului de fezabilitate, și anume modernizarea drumului DJ 105 Voila (DN1) – Cincșor – Cincu – limită Jud. Sibiu, cu construirea unor variante de ocolire a satelor Cincșor și Cincu. Acest proiect investițional are șanse să fie preluat în portofoliul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere spre a fi implementat, în acest sens fiind demarate discuții cu Ministerul Transporturilor.
Trebuie precizat că în Țara Făgărașului, Consiliul Județean Brașov are în desfășurare și alte obiective investiționale importante vizând modernizarea infrastructurii rutiere.
Astfel, în ceea ce privește obiectivul „Reabilitare DJ 103D Viştea de Jos (DN 1) – Viştea de Sus, km 0+000–5+106”, s-a finalizat procedura de achiziție, însă contractul nu a fost deocamdată atribuit, deoarece a fost depusă o contestație la Curtea de Apel și se așteaptă soluționarea ei. În lungime de 5,106 km, acest tronson rutier porneşte din DN 1, străbate intravilanul şi extravilanul localităţii Viştea de Jos şi se termină la intrarea în satul Viştea de Sus, la intersecţia cu drumul judeţean DJ 104A care a fost modernizat de CJ Braşov printr-un proiect cu fonduri europene. Valoarea totală estimată a acestei achiziţii este de 24.755.911,72 lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată din bugetul propriu al județului.
În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, administrația județeană a accesat 140 de milioane de lei pentru modernizarea a două tronsoane din drumul judeţean DJ 104D Făgăraş – Şoarş – Bărcut – limită jud. Sibiu, în prezent fiind derulate procedurile de achiziție pentru:
- „Proiect Tehnic + Execuţie Modernizare drum interjudețean DJ 105A și DJ 104D, format din DJ 105A km 53+000–81+600 și DJ 104D km 1+960–27+400 – Lot II DJ 104D km 1+960–12+045”, cu o valoare estimată de 65.151.346,86 lei (fără TVA)
- „Proiect Tehnic + Execuţie Modernizare drum interjudețean DJ 105A și DJ 104D, format din DJ 105A km 53+000–81+600 și DJ 104D km 1+960–27+400 – Lot III DJ 104D km 12+045–27+400”, cu o valoare estimată de 119.046.813,25 lei (fără TVA).
La termenul de depunere a ofertelor în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, autoritatea contractantă a consemnat 11 operatori economici – atât ofertanţi unici, cât şi asocieri de firme, care au depus documentaţiile pentru unul sau pentru ambele loturi scoase la licitaţie.
Cele două tronsoane din DJ 104D măsoară în total 25,44 km şi necesită reparaţii capitale şi modernizări ale structurii rutiere, astfel încât circulaţia între localitățile Făgăraș – Șoarș, respectiv Șoarș – Bărcut până la graniţa administrativă cu judeţul Sibiu să se poată realiza în condiţii optime. Fondurile guvernamentale vor fi completate cu alocări multianuale din bugetul local al judeţului Braşov, în cuantum de 21.365.028,62 lei pentru Lotul II, respectiv 98.007.169,21 lei pentru Lotul III.
Nu în ultimul rând, CJ Brașov are în atenție modernizarea drumului județean DJ 105C Ucea de Jos – Ucea de Sus (în lungime de aproximativ 8,7 km), un drum care necesită reparații capitale, având în vedere că partea carosabilă este într-o continuă degradare cauzată de transportul de mare tonaj care se efectuează spre și dinspre zona industrială a orașului Victoria. Și în acest caz se lucrează la documentația tehnică necesară proiectării lucrărilor.
Foto: CJ Brașov
Leave a Reply