Fundațiile Comunitare Brașov și Timișoara, împreună cu Decathlon România, anunță lansarea apelului de proiecte locale pentru fondul „Sportul pentru toți”, programul care pune în mișcare anul acesta comunități din 3 orașe din țară. La București anul acesta programul a fost lansat pe 15 februarie.
Valoarea totală a fondului de finanțare pentru anul 2022 este de 200.000 de euro însemnând 50.000 de euro pentru fiecare dintre cele două orașe și de 100.000 de euro pentru București.
În Brașov, programul se adresează instituțiilor de învățământ și asociațiilor de părinți și vizează proiecte care fac sportul mai ușor de practicat în școlile și liceele din orașul nostru.
Vor fi acordate finanțări pentru reamenajarea și îmbunătățirea facilităților pentru sport din școlile gimnaziale și liceele din Brașov. Vor fi susținute 3-5 școli sau licee la nivelul orașului care își vor reamenaja și îmbunătăți facilitățile sportive, fie că sunt terenuri în aer liber sau săli de sport.
„Prin acest program finanțat de către Decathlon și aflat la a doua ediție la Brașov, avem șansa să reamenajăm terenuri de sport în mai multe școli brașovene și să creăm contexte atractive și favorabile practicării sportului. Valorizăm foarte mult oportunitățile de a practica sportul în locații atractive, sigure și cu facilități îmbunătățite dat fiind impactul pozitiv asupra stării fizice și psihice a tinerilor sportivi. Mulțumim Decathlon pentru implicarea exemplară în dezvoltarea facilităților sportive ale comunității brașovene și pentru schimbarea deja produsă în viețile a 5.435 de copii din cele 5 școli brașovene care au beneficiat de finanțarea din cadrul primei ediții”, a declarat Laura Popeea, director executiv, Fundația Comunitară Brașov.
„Infrastructura sportivă este o urgență în școlile din orașul nostru și de aceea ne bucurăm că Timișoara a fost inclusă în acest an în programul „Sportul pentru toți”. Școlile și liceele din Timișoara au nevoie de săli și terenuri dotate conform standardelor, trebuie să ofere condiții optime pentru a-i încuraja pe copii să practice sportul, ca mod de a face performanță, dar și pentru o viață mai sănătoasă, așadar, vă încurajăm să aplicați pentru școala sau liceul dumneavoastră”, a spus Daniela Chesaru, director executiv Fundația Comunitară Timișoara.
Despre programul „Sportul pentru toți”
Integrarea sportului în educație are un impact major pentru viitorul copiilor. Spațiile atractive și bine dotate în școli oferă acces tuturor copiilor la activități fizice și sportive. Beneficiile mișcării merg mai departe de sănătatea fizică, construind încredere în sine, capacitate de atenție și reacție, reducerea stresului și abilități de colaborare și de leadership.
Programul „Sportul pentru toți”, derulat de Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Timișoara și Fundația Comunitară Brașov împreună cu Decathlon România, urmărește crearea unor condiții și contexte mai bune pentru ca cetățenii să poată practica sport din plăcere și în siguranță. În 2022, inițiatorii fac echipă pentru a oferi copiilor și tinerilor facilități sportive atractive în școli și licee, pentru o creștere sănătoasă.
Programul se află la a doua ediție în București și Brașov și la prima ediție în Timișoara.
Cine poate aplica
Programul „Sportul pentru toți” se adresează școlilor gimnaziale sau liceelor și asociațiilor de părinți din școli.
Termenul limită de depunere a propunerii de proiect este 9 mai 2022. Proiectele vor fi desemnate câștigătoare în urma unui proces de selecție în mai multe etape: preselecția ideilor de proiect în baza criteriilor de eligibilitate, selecția realizată de către un juriu independent și interviuri cu aplicanții de pe lista scurtă, dacă va fi necesar.
Proiectele câștigătoare de la Brașov vor fi anunțate la sfârșitul lunii mai 2022.
Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, formularele de aplicație și exemple de proiecte care pot aplica sunt disponibile pe site-urile programului:
pentru Brașov, accesați https://sportulpentrutoti.fundatiacomunitarabrasov.ro
pentru Timișoara, accesați https://www.fundatiacomunitaratimisoara.ro/sportul-pentru-toti/
pentru București, accesați https://fundatiacomunitarabucuresti.ro/proiect/sportul-pentru-toti-2022/
***
Brașov:
Erika Andrasi, Program Manager, Fundația Comunitară Brașov
erika@fundatiacomunitarabrasov.ro
Pentru detalii legate de program și de procesul de aplicație, vă rugăm contactați:
Timișoara
Karola Kalapati, Program Manager, Fundația Comunitară Timișoara
kalapatikarola@gmail.com
***
Despre Decathlon
Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în momentul de față 28 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1500 de colaboratori în 2021. Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație în domeniu, păstrând in permanență obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate – preț foarte bun.
Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Nabaiji, etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Incepand cu 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta” Fabricat în România
Despre Fundația Comunitară Brașov
Fundația Comunitară Brașov are misiunea de a crea punți între nevoile și resursele locale și de a acționa ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă și mai solidară.
În activitatea noastră de 7 ani, am finanțat și mentorat 200 de proiecte comunitare și am acordat un buget de 2.745.929 lei prin mobilizarea donatorilor corporate, a celor individuali și a persoanelor resursă din comunitate.
Fundația Comunitară Brașov este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din țară.
Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabrasov.ro
Detalii despre mișcarea de fundații comunitare, puteți găsi, accesând: https://ffcr.ro/fundatii-comunitare/
Despre Fundația Comunitară Timișoara
Fundația Comunitară Timișoara aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 6 ani de activitate, am adunat fonduri de la companii și donatori individuali și am finanțat peste 200 de proiecte din Timișoara și regiune. Fundația Comunitară Timișoara este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 19 fundații comunitare din România și peste 2.000 în întreaga lume.
Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitaratimisoara.ro
Leave a Reply