Filiala județeană USR Brașov a avut weekendul trecut alegeri interne pentru alegerea președintelui și a structurilor de conducere. Pentru un nou mandat de 1 an, revine senatorul Irineu Darău, care preia președinția filialei județene de la Marian Spiridon.
Senatorul Irineu Darău este la al treilea mandat ca președinte al filialei județene USR Brașov și vine în contextul în care, în regulamentul intern există recomandarea ca persoanele care dețin anumite funcții publice (europarlamentari, parlamentari, primari, viceprimari, pre;edinte CJ și vicepreședinte CJ) să nu mai ocupe și funcții de conducere interne. Față de această situație, senatorul Irineu Darău a precizat că în cadrul următoarei conferințe județene se va discuta și se va stabili dacă recomandarea rămâne valabilă sau dacă va fi scoasă. În cazul în care recomandarea se păstrează, acesta va avea de ales între una dintre funcțiile deținute, senator sau președinte de filială.
În această situație se află vicepreședintele CJ Zoltan Szenner, ales în Biroul Județean și deputatul Victor Ilie, ales în Comisia de Arbitraj a filialei județene.
„Următoarea perioadă va fi despre dezvoltarea și consolidarea organizației, alături de pregătirea ei pentru multiplele alegeri din 2024. Îmi doresc să rămânem prima forță politică din județ în 2024, iar rezultatele să ne facă prima filială din întregul USR PLUS. Sunt pregătit pentru această provocare și știu cum să ajungem acolo. Din punct de vedere administrativ și al dezvoltării, județul Brașov nu este unde merită și nu trebuie să mai rămână în urmă. Ne pregătim să oferim electoratului echipe puternice și programe politice realiste peste tot, fiindcă județul va ajunge la alt nivel doar cu o nouă viziune și cu oameni destoinici la cârmă în administrațiile locale. Împreună cu noua echipă a Biroului Județean și cu mulți alți colegi, vom munci neîncetat pentru acest deziderat și așteptăm alături de noi pe oricine vrea să facă politică altfel și să pună umărul la o schimbare majoră în bine în comunitățile locale”, a precizat senatorul Irineu Darău.
Biroul Filialei Judeţene este format din Preşedinte şi alţi 14 membri, dintre care 5 vicepreşedinţi:
- Marian SPIRIDON (primvicepreşedinte)
- Laura Florina COMAN (vicepreşedinte)
- Horia-Mihai MOTRESCU (vicepreşedinte)
- Radu CREȚU (vicepreşedinte)
- Michael ORLEANU (vicepreşedinte)
- George BORODA
- Vlad PERIEAN
- Emanuel DOBRINOIU
- Alexandru Cosmin GHEORGHE
- Zoltan SZENNER
- Codruț BUCUR
- Mircea CHIRU
- Geanina Lavinia STROE
- George Andrei CRAP
Pentru a face parte din Comisia Judeţeană de Arbitraj au fost aleşi:
- Victor ILIE
- Sergiu CHIRILĂ
- Marian SĂLĂVĂSTRU
- Cristian EREMIA
- Rareș-Ionuț MARIN
Comisia Judeţeană de Cenzori este formată din:
- Daniela MARIN
- Mariana Cornelia TACEA
Explicație foto, de la drepta la stânga: Irineu Darău – senator, Viorel Strîmtu – consilier local Dumbrăvița, Horia Motrescu – consilier local Râșnov
Leave a Reply