În conformitate cu prevederile art. 133, alin. (1), art. 134, alin. (1), lit. a), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, aducem la cunoştinţa locuitorilor Municipiului Braşov că:
Ședinta ordinară a Consiliului Local al Municipiului Brașov va avea loc în ziua de 27-04-2022, orele 13:00, prin mijloace electronice printr-o platformă on-line de video-conferință conform prevederilor art. 29 alin.1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov aprobat prin H.C.L. nr. 612/2019, republicată, cu următorul PROIECT AL ORDINII DE ZI:
1. Aprobarea procesului – verbal al şedinţei ordinare a Consiliului Local Braşov din 29.03.2022.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului Municipiului Braşov la data de 31.03.2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
3. Proiect de hotărâre privind continuarea derulării prin Municipiul Braşov a ″Programului pentru şcoli al României″ – an şcolar 2022-2023.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării Fundaţiei Monumentelor Istorice Braşov pe anul 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
5. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 500 din 11.09.2020 privind aprobarea Metodologiei privind calculul compensaţiei la energia termică furnizată populaţiei în Municipiul Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării activităţii Asociaţiei Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte, până la încheierea sezonului competiţional 2021/2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
7. Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale pentru anul 2023.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
8. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei Hotărârii Consiliului Local nr. 150/2021 privind aprobarea repartizării locuinţelor sociale situate în Municipiul Braşov, str. Zizinului nr. 144, republicată.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţie ″Schimbare de destinaţie din punct termic PT4, situat în Municipiul Braşov str. Dobrogea nr. 58, în Centrul de Asistenţă Comunitară, refuncţionalizarea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea obiectivului″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
10. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie (cofetărie) proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Grădinii Zoologice Braşov, situat în strada Brazilor nr. 1.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare privind participarea Municipiului Braşov prin Direcţia Administrare Infrastructură Sportivă Braşov în calitate de coorganizator al ″Campionatului Naţional de Nataţie Copii (10-11 ani)″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, Organigramei şi a Statului de funcţii ale Clubului Sportiv Municipal Corona Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
13. Proiect de hotărâre privind achiziţionarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă în vederea asigurării funcţionării Clubului Sportiv Municipal Corona.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
14. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 162/27.03.2020 privind aprobarea cuantumului veniturilor proprii aferente Clubului Sportiv Municipal Corona Braşov, instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
15. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 245/2019 privind aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale Serviciului Public Administrare Pieţe Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
16. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea comerţului în pieţele publice ale Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
17. Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 530 din 13.11.2020 privind aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov. i.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea ″Strategiei privind Infrastructura de Educaţie Timpurie a Municipiului Braşov″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea parteneriatului dintre Municipiul Braşov şi Asociaţia ″Alianţa Franceză″ Braşov în vederea organizării şi desfăşurării evenimentului ″Festivalul Filmului Francez″, în perioada 10 – 12 iunie 2022, la Cinematograful Astra.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
20. Proiect de hotărâre privind aprobarea parteneriatului dintre Municipiul Braşov şi Asociaţia Retromobil Club România, în vederea organizării şi desfăşurării expoziţiei de motociclete din categoria vehiculelor istorice, în Piaţa Sfatului, în data de 17 iulie 2022, în cadrul evenimentului ″FIVA World Motorcycle Event 2022″ ce are loc la Braşov, în perioada 14 – 18 iulie 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
21. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat dintre Municipiul Braşov şi Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism (CPNT) Braşov în vederea organizării celei de-a X-a ediţii a evenimentului sportiv Braşov Marathon în perioada 3 – 5 iunie 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
22. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat dintre Municipiul Braşov şi Pro Park Fundaţia pentru Arii protejate Braşov în vederea organizării primei ediţii a evenimentului ″ProPark Adventure Family″ în data de 1 iunie 2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
23. Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării nerambursabile din bugetul Municipiului Braşov a programelor sportive.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
24. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Braşov în Comisia de Evaluare şi Selecţie şi în Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, din cadrul procedurii de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniul social în baza H.C.L. nr. 243 din 14.04.2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
25. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Braşov în Comisia de Evaluare şi Selecţie şi în Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, din cadrul procedurii de finanţare nerambursabilă a proiectelor de mediu în baza H.C.L. nr. 245 din 14.04.2022.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
26. Proiect de hotărâre privind aprobarea parteneriatului dintre Municipiul Braşov şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, în vederea organizării evenimentului Braşov – Destinaţie de vacanţă pentru o săptămână.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
27. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 344 din data de 25.06.2021, privind aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico- economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii ″Amenajări în vederea autorizării ISU în unităţi de învăţământ – şcoala Generală nr. 6″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
28. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 397 din data de 29.07.2021, privind aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico- economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii ″Amenajări în vederea autorizării ISU în unităţi de învăţământ – Liceul Andrei Mureşanu, corp A″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
29. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnice Studiu de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico – economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii ″închidere definitivă depozit de deşeuri nepericuloase Timiş-Triaj şi înfiinţare spaţiu verde pentru zonă de agrement″.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
30. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special în favoarea ADI ″ISO Mediu″ Braşov în vederea derulării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în vederea atribuirii Contractului de delegare a gestiunii activităţii de eliminare prin depozitare a deşeurilor provenite de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre ADI ″ISO Mediu″ Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
31. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 791/2018, privind aprobarea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare şi deszăpezire desfăşurate de prestatorii serviciilor publice delegate, pe raza Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
32. Proiect de hotărâre privind acceptarea ofertei de donaţie autentificată sub nr. 2022/2022 şi trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului donat de Andrunachi Sorin-Ionuţ şi Andrunachi Ana-Maria – str. Aleea Domniţei.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
33. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 286/2.500 din terenul înscris în C.F. nr. 114787 Braşov, nr. cad. 1907, nr. top. 11170/1/15/10 – str. Plugarilor.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
34. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 171950 Braşov, nr. cad. 171950 – str. Nicolae Labiş.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
35. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 172671 Braşov, nr. cad. 172671 – str. Nicolae Labiş.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
36. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 173717 Braşov, nr. cad. 173717 – str. Nicolae Labiş.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
37. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1/34 din terenul înscris în C.F. nr. 168050 Braşov, nr. cad. 168050 – str. Luncii.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
38. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1/34 din terenul înscris în C.F. nr. 163572 Braşov, nr. cad. 163572 – str. Luncii.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
39. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 173704 Braşov, nr. cad. 173704 – str. Bârsei.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
40. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 3 la contractul de concesiune nr. 187 din 28.02.2013, modificat prin act adiţional nr. 1 din 30.12.2013 şi act adiţional nr. 2 din 29.01.2019 având ca obiect exploatarea spaţiului cu destinaţia de cabinet de medicină dentară nr. 9, situat în Braşov str. Cometei nr. 1, în suprafaţa totală de 34 m.p.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
41. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de concesiune nr. 19/2006, având ca obiect concesionarea terenului în suprafaţă de 11,22 m.p. (pe hârtie 11 m.p.), proprietatea Municipiului Braşov, situat în Municipiul Braşov, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 6.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
42. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 1/2022 la Contractul de concesiune din 03.12.1992, modificat prin act adiţional nr. 1/2005 şi act adiţional nr. 1/2006, având ca obiect concesionarea terenului situat în Braşov, str. M. Kogălniceanu, nr. 17 pentru construirea spaţiului C4M1.1, în clădirea C4, pentru cota de 20/348, proprietatea Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
43. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 1/2022 la Contractul de concesiune din 03.12.1992, modificat prin act adiţional nr. 1/2005 şi act adiţional nr. 1/2006, având ca obiect concesionarea terenului situat în Braşov, str. M. Kogălniceanu, nr. 17 pentru construirea spaţiului C4P2, în clădirea C4 pentru cota de 6/348 m.p., proprietatea Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
44. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de concesiune nr. 103/2005, modificat prin act adiţional nr. 1/2009, având ca obiect concesionarea terenului în suprafaţă de 35,40 m.p. (pe hârtie 35 m.p.), proprietatea Municipiului Braşov, situat în Municipiul Braşov, str. Molidului f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
45. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de concesiune nr. 162/2003, modificat prin act adiţional nr. 1/2005, având ca obiect concesionarea directă a terenului aferent garajului situat în Braşov, str. Aleea Lăcrămioarelor f.n., în suprafaţă de 23,68 m.p. (pe hârtie 24 m.p.), proprietatea privată a Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
46. Proiect de hotărâre privind aprobarea dării în folosinţă gratuită către Filiala din Braşov a Uniunii Artiştilor Plastici din România a imobilelor, spaţii cu altă destinaţie, proprietatea privată a Municipiului Braşov, situate în str. Mureşenilor nr. 1, Bulevardul Victoriei nr. 2, str. Hărmanului nr. 13 şi str. Lămâiţei nr. 76.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
47. Proiect de hotărâre privind acordul pentru instalarea de sisteme de supraveghere video la sediul Serviciului de Probaţiune Braşov, proprietatea Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
48. Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului pe trimestrul I 2022 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
49. Proiect de hotărâre pentru aprobarea îndreptării erorii materiale din documentaţia de urbanism ″P.U.Z. – Zona istorică Braşovul Vechi″ şi ″P.U.Z. – Zona de rezervaţie de arhitectură Cetate Braşov″ – aprobată cu H.C.L. nr. 797/2009, referitoare la instituirea aliniamentului posterior de lot trasat la limita spaţiilor construite actuale, la iniţiativa Primăriei Municipiului Braşov – Serviciul Autorizări Construcţii.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
50. Proiect de hotărâre pentru aprobarea îndreptării erorii materiale din documentaţia de urbanism ″P.U.Z. – Braşov, zona Stupini, str. Nicovalei, limită intravilan vest, nord şi est″, iniţiată de către Primăria Municipiului Braşov – aprobată prin H.C.L. nr. 221/2010, referitoare la funcţiunile admise cu condiţionări în zona ZL1, la iniţiativa Primăriei Municipiului Braşov – Serviciul Autorizări Construcţii.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
51. Proiect de hotărâre privind schimbarea sediului Fundaţiei Monumentelor Istorice Braşov aprobat prin H.C.L. nr. 136/2021.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
52. Proiect de hotărâre privind înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului strada Sforii.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
53. Proiect de hotărâre privind înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului strada Prahovei – Tronson 3.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
54. Proiect de hotărâre privind reglementare situaţie juridică imobil situat în Municipiul Braşov – Poarta Schei.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
55. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilelor situate în Braşov, strada Uranus nr. 11.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
56. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilelor situate în Braşov, strada Hărmanului nr. 57.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
57. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Hărmanului nr. 70.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
58. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Mihai Viteazul nr. 2.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
59. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Molnar Janos nr. 21.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
60. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Zizinului nr. 19.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
61. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Zizinului nr. 79.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
62. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Stejerişului f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
63. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, B-dul Saturn nr. 41.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
64. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Alexandru Ioan Cuza nr. 6.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
65. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Calea Bucureşti nr. 87.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
66. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, str. Calea Bucureşti nr. 52.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
67. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Muncii nr. 12.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
68. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Agrişelor nr. 12.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
69. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Carpaţilor nr. 37.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
70. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, str. Aleea Lăcrămioarelor f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
71. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, strada Alexandru Vlahuţă nr. 6.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
72. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, B-dul Alexandru Vlahuţă nr. 44.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
73. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a unui imobil situat în Braşov, strada Ludwig van Beethoven – Poarta Ecaterina.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
74. Proiect de hotărâre privind privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, str. Poienelor nr. 12.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
75. Proiect de hotărâre privind privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului situat în Braşov, Str. Cloşca nr. 44.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
76. Proiect de hotărâre privind alipirea imobilelor situate în Braşov, str. Ioan V. Socec f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
77. Proiect de hotărâre privind privind vânzarea prin licitaţie publică a unui imobil – teren proprietatea privată a Municipiului Braşov, situat în str. Parcul Verde f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
78. Proiect de hotărâre privind darea în administrare a unor imobile situate în Braşov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 7, către ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
79. Proiect de hotărâre pentru completarea H.C.L. nr. 219/2022 privind vânzarea prin licitaţie publică a unui imobil – teren proprietatea privată a Municipiului Braşov, situat în str. Sitei f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
80. Proiect de hotărâre privind instituirea unui drept de uz şi servitute în favoarea DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L. şi ENGIE ROMANIA S.A. asupra unor imobile situate în Braşov, B-dul Griviţei f.n.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.
Leave a Reply