La data de 19 februarie 2020, în intervalul orar 09:00 – 11:00, Poliția Municipiului Brașov-Biroul Rutier, împreună cu Serviciul Rutier, a organizat și desfășurat o acțiune pe linie rutieră în vederea creșterii siguranței participanților la trafic pe raza municipiului Brașov.
Printre obiectivele acțiunii s-a numărat și verificarea respectării normelor legale de către conducătorii auto cu privire la acordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public.
Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 2700 lei, dintre acestea 6 au fost aplicate pentru pentru nerespectarea prevederilor legale privind acordarea de trecere pietonilor, fiind reținute 6 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și 1 permis de conducere reținut pentru conducerea unui autovehicul pe constrasens.
De asemenea, cadrele de poliție au constatat 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334, alin. 1 și alin. 2 din Codul Penal.
Totodată, polițiștii au retras 1 certificat de înmatriculare pentru nerespectarea prevederilor legale privind starea tehnică a autovehiculului.
Poliția Brașov recomandă tuturor participanților la trafic:
-să manifeste atenție sporită pe toată durata deplasării pe drumurile publice;
-să respecte limita legală de viteză;
-să nu consume băuturi alcoolice pe toată perioada în care se deplasează cu autovehiculul;
-să circule cu o viteză adaptată permanent la condițiile de drum, care să permită oprirea în siguranță;
-pietonilor le recomandăm să-și sporească atenția, să evite folosirea părții carosabile, să traverseze doar prin locurile special amenajate și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto, iar în condiții de vizibilitate scăzută și pe timpul nopții, să poarte accesorii reflectorizante pentru a fi vizibili.
De asemenea, atragem atenția asupra necesității respectării indicațiilor polițiștilor rutieri aflați în trafic.
Leave a Reply