Printre inițiativele finanțate prin program de către Fundația Comunitară Brașov și Lidl România, se numără activarea Cinematografului Amza Pellea ca spațiu comunitar și de învățare, spectacole educative de teatru de păpuși interpretate de un ventriloc și dans contemporan comunitar sau inițierea de dezbateri și a unor noi metode de învățare prin jocuri de societate și „în teren.”
Fundația Comunitară Brașov și Lidl România anunță primii câștigători râșnoveni de granturi nerambursabile din cadrul programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Fondul, ajuns la a IV-a ediție, este finanțat de Lidl România cu peste 1.225.000 de lei în și este implementat în mai multe orașe din țară. La Râșnov programul este coordonat de Fundația Comunitară Brașov și a dispus de 245.000 lei pentru finanțarea de inițiative de Educație şi Mediu din comunitate.
Finanțările au fost acordate pe bază de concurs de proiecte, precedat de sesiuni online de îndrumare și feedback individual, la care au putut lua parte toți cei interesați să aplice. În urma concursului au fost selectate 6 proiecte finaliste care vor pune în practică idei variate de îmbunătățire a relațiilor comunitare, a spaţiilor comune și a metodelor de educație inovative:
- Astfel, prin proiectul „Colțișor- dragonul educator” se vor organiza spectacole și ateliere cu ajutorul unei păpuși-ventriloc care să le ofere copiilor informații despre igienă și responsabilitate față de mediu într-un mod original, prietenos și interactiv.
- Asociația Mioritics își propune să activeze spațiul cinematografului Amza Pellea pentru comunitate printr-o inițiativă pilot de educație: predarea unei materii prin cinematografie; prin găzduirea gratuită a 15 evenimente comunitare și prin amenajarea lobby-ul sălii de cinematografie.
- Scopul proiectului „Pădurea- Izvorul vieții” este să ajute 943 de elevi să cunoască pădurea în ansamblul ei și să formeze atitudini și comportamente prietenoase cu natura, prin excursii ghidate, activități de confecționare a hârtiei din deșeuri și ateliere creative.
- „Biosfera în mișcare” este o inițiativă comunitară de educație artistică și de mediu care își propune să aducă în atenția comunității relația cu mediul înconjurător prin crearea unui spectacol de dans contemporan cu 15 copii și punerea în scenă în fața a 270 spectatori. În cadrul proiectului se vor organiza dezbateri pe teme de mediu și ateliere de reciclare pentru familii.
- Proiectul „Hai la club!” își propune să vină în întâmpinarea nevoilor comunității râșnovene de a-și petrece timpul liber într-un mod creativ, relaxant și inovativ atât pentru copii cât și pentru părinți și bunici. Organizatorii au pregătit seri de film, amplasarea unor tonomate de cărți, activități de plantare și sesiuni de electronică pentru copii.
- Scopul proiectului „Râșnov: Start Joc!” este de a încuraja folosirea jocurilor de societate în comunitatea din Râșnov, ca mijloc de învățare și de dezvoltare a imaginației, a creativității și a gândirii critice prin crearea unui joc de la zero și utilizarea lui în 5 spații din oraș (școli, bibliotecă).
Selecția finală a proiectelor a fost realizată de către un juriu dedicat, format din specialişti în domenii legate de temele Fondului, împreună cu un membru din Consiliul Director al Fundației Comunitare Brașov şi un reprezentant Lidl România.
„Suntem convinși că astfel de programe transformă comunitățile locale și dau șanse copiilor și tinerilor să se dezvolte, să evolueze și îi împuternicesc să devină viitorii adulți preocupați de a înțelege cauzele fenomenelor din jurul lor și îi angrenează chiar de acum să se implice cu soluțiile și cu acțiunile potrivite care depind de ei”, a spus Laura Popeea, Director Executiv Fundația Comunitară Brașov.
O cronică a programului, noutăți din proiecte, precum și fotografii de la activități le veți găsi pe pagina web a programului https://fondulpentruunviitormaibun.ro/, pe pagina de Facebook a Fundației Comunitare Brașov sau pe pagina locală de Instagram @fondul_brasov.
Leave a Reply