Peste 20 de înscrieri a primit până pe 4 august, termenul limită de depunere a aplicațiilor, programul de mentorat pentru femeile din industria filmului „Her Story, Her Future”. În urma sesiunii de interviuri derulată în perioada 7 – 8 august, au fost selectate cele 7 participante care, în perioada august – octombrie 2023, vor urma programul de mentorat și vor lucra alături de 7 profesioniste cu experiență în industria filmului din România, Lituania, Egipt și Bulgaria, beneficiind de feedback și îndrumare pentru dezvoltarea propriilor proiecte cinematografice.
Motivațiile participantelor au fost variate și reflectă nevoile și aspirațiile diferite ale fiecăreia în industria filmului – de la dorința de a dezvolta proiecte personale și de a-și găsi vocea artistică, până la nevoia de a învăța strategii practice pentru a naviga într-un mediu profesional complex. Un aspect comun este nevoia de a face parte dintr-o comunitate dinamică și susținătoare, unde femeile pot împărtăși experiențele lor și pot construi conexiuni puternice cu colege de breaslă și mentore experimentate, misiunea asumată de „Her Story, Her Future”. Aceste femei își propun să se dezvolte într-o manieră holistică, atât în ceea ce privește abilitățile tehnice, cât și perspectivele creative.
„Prima impresie pe care am avut-o atunci când am deschis acest call a fost că pare un spațiu intim și cald pentru dezvoltarea proiectului meu. Adesea, când am avut ocazia să aplic la diferite programe, întâlneam aceleași fețe, aceiași mentori și, adesea, aceeași metodologie. Atât aplicarea, cât și participarea la aceste programe, venea, uneori, cu reticență, lucru care nu s-a întâmplat de data asta. Unul dintre motivele principale pentru care am decis să aplic este pentru că sunt în stadiul în care am petrecut destul timp singură în acest proiect și consider că e timpul potrivit pentru a-l deschide către feedback. Bazându-mă pe prima impresia pe care mi-am format-o atunci când am citit regulamentul și biografiile mentorelor, consider că ar fi un privilegiu și o onoare să fac acest lucru în cadrul Her Story Her Future”, și-a motivat înscrierea una dintre aplicante.
Participantele selectate pentru programul de mentorat sunt:
Ana Vîjdea, ce și-a conturat drumul în cinematografie cu hotărâre. Ea a început prin a studia cinematografia la Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, apoi a explorat regia și producția la Universitatea Syracuse din SUA, beneficiind de o bursă Fulbright. Pasul următor a fost masteratul internațional în regia filmului documentar la DocNomads. În 2017, Ana a fost inclusă în lista celor 25 de realizatori de film independenți promițători de către Filmmaker Magazine. Filmele sale au fost selectate în diverse festivaluri și programe internaționale precum IDFA, Visions du Réel, True/False, Doclisboa și Zinebi. Toate acestea reflectă curajul și pasiunea ei în evoluția constantă în universul cinematografiei.
Andreea Udrea, o tânără regizoare de film documentar, absolventă a prestigiosului program internațional DocNomads. În anul 2017, și-a făcut debutul cu scurtmetrajul „Like the Mountain”, o producție slovenă ce a strălucit la Migrant Film Festival 2018, Isola Cinema International Film Festival 2018 și în alte festivaluri din Slovenia. În fiecare proiect de film documentar, Andreea explorează subiecte într-o manieră intimă, adâncindu-se în societate și în propriul trecut. Cu o licență în psihologie ce îi oferă o perspectivă amplă, ea folosește documentarele ca un instrument de explorare și înțelegere a vieții în toate nuanțele sale.
„Her Story, Her Future”, acest program de mentorat dedicat femeilor din industria filmului, este oportunitatea pe care o căutam de mai mulți ani. În primul rând, îmi doresc să mă conectez cu alte femei din industria cinematografică din România și din străinătate. Îmi imaginez „Her Story, Her Future” ca pe un spațiu de siguranță în care ne-am putea împărtăși experiențele, dificultățile și oportunitățile pe care le avem ca femei în industrie. În alte cuvinte, văd acest program ca pe un spațiu de conexiune și susținere.
Totodată, la nivel mai practic, îmi doresc să particip deoarece mi-aș dori să înțeleg, din experiențele altor profesioniste din domeniu, diverse tips&tricks despre cum pot naviga industria din România și Europa, spune Andreea.
Carina-Gabriela Dașoveanu, o voce promițătoare în lumea filmului, absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) din București. Realizările ei au fost remarcate la nivel mondial, inclusiv cu un premiu la Cannes și selecție la Sundance, confirmându-și talentul și determinarea în cinematografie. De la UNATC la renumite festivaluri, Carina explorează neîncetat teritoriul artistic și promite a fi o prezență strălucitoare în viitorul filmului.
Denisse Conn Tubacu, ce a început să exploreze arta cinematografică prin ateliere diverse precum Let’s Go Digital și NISI MASA și studii în Regie de Film la UNATC București. A devenit asistent de regie pentru lungmetraje notabile și a regizat reclame pentru branduri internaționale. Primul ei scurtmetraj independent, „Like mother used to sing”, a fost selecționat la TIFF și Jaipur International Film Festival. În plus, a debutat cu succes ca regizoare de teatru la Centrul Național al Dansului București, evidențiindu-se ca o creatoare polivalentă și promițătoare în industrie.
Letiția Popa, absolventă a UNATC București, cu o diplomă de licență în regie de film și Televiziune și un Master în Regie de Film Documentar. În perioada 2020-2021, a participat la un program de schimb de un an în Belgia, la Kask și Conservatorul / Școala de Arte Gent și în prezent studiază la Master of Film – Artistic Research Program la Amsterdam Academy of Film. Scurtmetrajul ei de debut, „Marie”, a primit Premiul pentru Cea Mai Bună Regie la Astra Film Festival 2018 (categoria DocSchool), a fost nominalizat la Prix Europa Rising Stars 2019 și a fost proiectat la festivaluri de film din Europa, precum Festivalul Internațional de Film de la Ji.hlava și Fipa DOC IFF. Filmele ei abordează subiecte precum experiența feminității, alteritatea, identitatea culturală, memoria și procesul de devenire.
Simona Mantarlian, absolventă a UNATC la secția de Comunicare Audiovizuală și cu un masterat în Filmologie la aceeași instituție, s-a remarcat în lumea filmului și a evenimentelor culturale internaționale. A participat în programe de scenaristică și producție în cadrul unor festivaluri prestigioase, inclusiv Festival International du Film Francophone de Namur (2015) și Sarajevo Film Festival (2010). Ea a scris scenariul pentru scurtmetrajul „Celebration”, regizat de Teodora Lascu, care a fost selectat în diverse festivaluri internaționale. În prezent, studiază Istoria Religiilor la Stockholm University cu accent pe gnosticism, ezoterism și teorie critică de gen în cadrul organizațiilor moderne de ordin inițiatic.
Victoria Ecaterina Moraru este o tânără și promițătoare actriță, cu studii finalizate în 2019 la UNATC, unde a descoperit pasiunea pentru cinema. În timpul facultății, a scris primul său scenariu de scurtmetraj, inspirat dintr-o poveste personală, sub îndrumarea unuia dintre profesorii săi de actorie. Cu experiență atât în fața camerei, cât și în spatele ei, Victoria și-a canalizat abilitățile și creativitatea în film, televiziune și reclame. S-a implicat în numeroase scurtmetraje independente și studențești, iar anul acesta va putea fi văzută în lungmetrajul „Familiar” regizat de Călin Peter Netzer.
Împreună, într-o lume plină de posibilități, construim povestea viitorului nostru. Prin Her Story, Her Future, ne propunem să punem bazele unei comunități puternice, în care fiecare femeie – profesionistă în domeniul filmului – poate găsi inspirație, sprijin și resurse pentru a-și scrie propria ei poveste extraordinară. Și nu ne referim doar la carieră. Suntem mai mult decât atât. Suntem surse de creativitate, curaj și schimbare, și împreună conturăm un viitor în care visele noastre chiar devin realitate.
Selectarea participantelor pentru Her Story Her Future a fost un proces meticulos și plin de inspirație. Fiecare femeie aleasă aduce cu ea o poveste unică și o motivație puternică. De la regizoare pasionate de a explora subtilitățile relațiilor umane la cineaste determinate să-și finalizeze proiectele personale, aducem împreună un spectru divers de talente și aspirații. Am ales cu grijă aceste femei pentru a se potrivi cu mentorele noastre pentru această ediție. Fiecare dintre ele împărtășește dorința de a face parte dintr-o comunitate puternică și de a-și dezvolta perspectivele creative, stabilind legături solide cu colegele din industrie.
Este o onoare să avem alături aceste femei remarcabile, care nu doar că urmăresc să-și dezvolte propriile proiecte, ci și să contribuie la transformarea industriei cinematografice într-un mediu mai divers, inclusiv și plin de inovație., spune Mirona Radu, fondatoarea și producătoarea programului „Her Story, Her Future”, în urma procesului de selecție.
Propunând-și să sprijine și să încurajeze femeile din industria filmului din România, „Her Story, Her Future” oferă un cadru de mentorat ce le oferă participantelor atât contextul de susținere, cât și oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale și de a se conecta cu alte femei profesioniste din domeniu. Cele 7 personalități remarcabile din industrie care le vor mentora pe participante sunt: Alina Grigore, o talentată actriță, a lucrat cu regizori de renume precum Cristi Puiu și Adrian Sitaru, dar și regizoare română al cărei debut regizoral, „Blue Moon”, a fost distins cu premiul Golden Shell la Festivalul de Film de la San Sebastian; Ayten Amin, regizoare egipteană cu o carieră impresionantă, al cărei lungmetraj, “Souad”, a fost selectat oficial la Festivalul de la Cannes 2020 și la Panorama Berlin 2021, transformând-o în prima regizoare egipteană care a fost selectată oficial la ambele festivaluri; Jorė Janavičiūtė, o regizoare și jurnalistă cu o carieră impresionantă în domeniul filmului din Lituania iar filmul ei, “Where Things, Where People Disappear” (2017) a fost proiectat în aproape douăzeci de festivaluri din Europa și a câștigat premiul Silver Screen “Young Director Award” în categoria Film School (Europa) la Cannes, Franța, în 2018; Kawthar Younis, tânără regizoare și producătoare din Egipt, al cărei scurtmetraj, “My Girl Friend”, a avut premiera Mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film egiptean din istorie inclus în secțiunea competițională; Tanya Kostadinova, o actriță bulgară cunoscută pentru rolurile sale în producții de film internaționale, inclusiv într-o producție a Warner Bros, și o regizoare emergentă.;Teodora-Kosara Popova, tânără scenaristă și regizoare din Bulgaria, cunoscută în special pentru documentarul său “Tanda”, care a fost nominalizat la Premiile Oscar Student Academy Awards în 2020, în prezent asistentă la NATFA (Academia de Teatru și Film) în Sofia și Zhana Kalinova, o experimentată curatoare de film și producătoare din Bulgaria, care a lucrat la diferite festivaluri de film (Sofia International Film Festival, Berlin International Film Festival) și proiecte cinematografice diverse.
Finalitatea proiectului va fi pitch-ul internațional organizat online în data de 29 octombrie, ce pune la dispoziția participantelor și o platformă de promovare a proiectelor lor, și feedback-ul valoros și personalizat din partea unui juriu format din profesioniste de rang internațional din domeniul filmului. Câștigătoarea pitch-ului va fi recompensată cu un premiu în valoare de 1.000 euro brut.
Pe durata derulării proiectului, dar și ulterior, website-ul oficial: www.HerStoryHerFuture.com va deveni o platformă de resurse de la și pentru femeile din industria filmului, adunând interviuri, ghiduri de bune practici și sfaturi de la profesioniste cu experiență.
Proiectul cultural este produs de Creatrix Fama și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național din România (AFCN).
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Leave a Reply