Sânpetru are o mică bibliotecă 📖 publică începând cu 2 februarie 2020. Realizarea bibliotecii a fost posibilă cu sprijinul organizației mondiale nr. 1 de book sharing „Little Free Library”. Mini-biblioteca este amplasată Str. Republicii nr. 641 (lângă Biserica Evanghelică Fortificată) și funcționează cu program 24/24.
Proiectul urmărește încurajarea lecturii într-un mod interactiv și poate fi un loc de întâlnire, de socializare și, cel mai important, dă un exemplu pentru tineri și are potențialul de a-i atrage pe aceștia spre lectura unor cărți. Inițiatoarea proiectului este Sorina Arhire.
Această mini-bibliotecă se poate folosi pentru schimb de cărți, după modelul american de sharing: ia o carte, lasă o carte! Biblioteca din Sânpetru, va fi pusă pe hartă, de către organizația non-profit Little Free Library. Astfel, România va fi prezentată ca un model de bună practică, care promovează și implementează proiecte pentru dezvoltare personală și comunitară.
Acest proiect a fost realizat cu ajutorul voluntarilor.
Cărțile au fost obținute prin donație și sunt disponibile oricui pentru lectură. Cei interesați să susțină proiectul prin donații de cărți pot lua legătura cu administratorii pe pagina de Facebook a bibliotecii, Sanpetru Little Free Library.
Sursa foto: Sorina Arhire
Leave a Reply