Sala Polivalentă este dorința unică a lui George Scripcaru și ține neapărat s-o facă în Bartolomeu pe un loc complet nepotrivit. În articolul Brașovul ar putea avea trei parcuri noi, IUS, Bartolomeu-Avantgarden și Municipal. Realizarea lor ține de decizia politică am prezentat problemele care fac ca locul să nu fie potrivit.
Acum, în plină campanie, George Scripcaru împinge tot mai tare realizarea Sălii Polivalente pe locul fostului Stadion Municipal. Iar vizita premierului Ludovic Orban nu face altceva decât să-i susțină visul. Nu mai contează vocile care spun că locul nu este potrivit. Și vedem acest lucru, costul Sălii a crescut în doi ani de la 20 de milioane de euro la 83,5 milioane de euro. Banii irosiți puteau fi folosiți pentru achiziția terenurilor de la IUS-Lubrifin-Lemexin pentru a face un parc. Sau se putea începe proiectul de reintroducere a tramvaiului.
Și mai trebuie spus că din cauza amplasamentului, George Scripcaru a renunțat la parcarea care era inițial cuprinsă în subsolul Sălii.
O politică practicată de 30 de ani în care nu contează cât de ineficient se cheltuie banii publici. Motto-ul sub care își desfășoară George Scripcaru activitatea este „Ai încredere că pot mai mult și știu mai bine”.
„Am avut prezentarea proiectului realizării Sălii Polivalente Brașov, pe locul fostului Stadion Municipal, un proiect care intră în linie dreaptă. Deja am intrat în proceduri de avizare în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al ministerului și în CTE-ul interministerial, a documentaței tehnico-economice elaborată de Primăria Municipiului Brașov. Obiectivul nostru este să finalizăm cât mai repede procedura de aprobare a documentației tehnico-economice care se va finaliza prin hotărâre de guvern, și, ulterior, să putem demara procedurile de licitație, astfel încât să putem începe construcția Sălii Polivalente Brașov”, a declarat astăzi premierul Ludovic Orban, la Brașov.
„Sala Polivalentă este pe un drum bun, suntem într-o fază finală, poate reușim în câteva săptămâni să trecem la faza de execuție a acestui obiectiv important pentru municipiul și județul Brașov, și pentru România, la urma urmei. Prim-ministrul a promis acest lucru, de fiecare dată când promite se ține de cuvânt până la capăt”, a declarat primarul George Scripcaru.
Reamintim că în 20 august, în ședință „de îndată“, Consiliul Local a aprobat două proiecte de hotărâre necesare preluării „Complexului multifuncţional – Sala polivalentă, municipiul Braşov, judeţul Braşov” de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii CNI SA. Primul dintre proiecte vizează predarea terenului viitorului obiectiv de investiții, iar cel de al doilea, aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi construcției Sălii Polivalente, obiectiv trecut pe lista de sinteză a subprogramului ,,Săli de sport” , aprobată prin Ordin MLPDA nr. 3446/15.07.2020.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a investiției CNI SA și UAT Municipiul Brașov este de 404.556.674,10 lei (83.518.791,49 euro) inclusiv TVA, din care construcție și montaj 254.539.373,92 lei (52.548.436,99 euro). Valoarea totală finanțată prin finanțată prin CNI va fi de 390.397.706,17 lei, iar valoarea cofinanțării de către Municipiul Brașov va fi de 14.158.967,94 lei.
DETALII PROIECT
SALA POLIVALENTA are o capacitate de 10.059 de locuri în condițiile unei utilizări flexibile și este destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale, cu respectarea normelor în domeniu care să permită omologarea sălii Ia standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive, concerte și alte activități. În cadrul Sălii Polivalente s-a realizat și o sala de încălzire, care este de asemenea dotata cu tribune pentru public, cu o capacitate de 1.152 locuri.
Având în vedere natura terenului rezultată din studiul geotehnic, fundația Sălii Polivalente va fi construita pe o structura de piloți și va fi dezvoltată pe patru nivele:
– Subsolul este nivelul unde se realizează accesul în incinta de joc a sălii de sport și sălii de încălzire și la anexele sportivilor (vestiare, sală de antrenament). La același nivel sunt accese la zonele VIP, presă și adiministrație, conectate cu parcările special rezervate și separate de accesele publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru artiști. Adițional, se găsesc spațîi tehnice și de aprovizionare pentru serviciile publice. Parcajul subteran va asigura 72 locuri de parcare pentru presă, sportivi, administrație și VIP, dintre care 6 locuri sunt pentru persoane cu dizabilități. La exterior, se vor asigura 10 locuri de parcare auto și 2 locuri pentru autocare în lungul aleii carosabile de pe latura sud-vestică a terenului.
– Parterul este nivelul unde se realizează accesul în clădire pentru public, cu spații comerciale de închiriat și servicii de bar, acces la grupuri sanitare și distribuția pe verticală a spectatorilor pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1.
– Mezanin este dedicat publicului, având spațîi pentru grupuri sanitare, trei zone cu logii pentru acces în exterior, patru săli de conferințe, două de 129 locuri și două de 60 locuri, iar ca spații anexă cuprind baruri, garderobe, logii pentru fumători și grupuri sanitare. În zona sudică se regăsesc spațîi tehnice și o zonă de bucătărie pentru serviciul de restaurant de la etajul următor.
– Etajul 1 este alocat atât publicului cât și persoanelor VIP și presei, acestea din urmă beneficiind de o zonă cu acces separat, care este deservită de bar, restaurant și terasă adiacentă unei zone înierbate, necirculabilă, peste sala de încălzire. Atașată zonei de alimentație, e propusă o bucătărie, spațîi de depozitare și spații tehnice.
Amenajări exterioare
Se vor realiza amenajări exterioare, cuprinzând zone verzi, alei pentru circulație pietonală și carosabilă, accese, promenade,zone de odihnă destinate pietonilor, servicii, restaurant, etc. Spațiile din afară Sălii Polivalente au fost tratate într-un studiu peisagistic care cuprinde amenajarea zonelor verzi, a zonelor de promenadă, recreere, odihnă, piste de biciclete etc. Se vor execută lucrări de amenajare exterioară și de refacere a carosabilului, trotuarelor și aleilor din zona afectată de șantier. Se va prelungi pista de biciclete existentă în zonă. Se vor amenaja drumuri noi de acces pentru toate autovehiculele în funcție de necesități. Se vor realiza construcțîi constând în: totem, case de bilete, umbrare și gradene terasate.
Echipare edilitară
Clădirea se va racorda la rețelele edilitare din zonă.
Asigurarea cu apă potabilă pentru nevoi gospodărești și pentru refacerea rezervei de incendiu se va face de la rețeaua publică din zona sau extinderi ale acesteia, prin intermediul unui branșament de apă și a căminului de apometru ce va fi amplasat la limita de proprietate. În interiorul incintei rețeaua de canalizare se va realiza în sistem separativ. Evacuarea apelor uzate menajere și a apelor pluviale se va face gravitațional la rețelele publice de canalizare menajeră și pluvială din zona sau extinderi ale acestora, prin intermediul căminelor de racord.
Descrierea funcțională:
Construcția sălii polivalente va permite desfășurarea următoarelor activități:
– sporturi (arena principală şi spaţîi anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în șală, badminton, volei, floorball, box, atletism ușor (în șală), gimnastică, tir sportiv, atletică grea (haltere), scrimă, karate, judo, aikido şi alte sporturi posibile datorită modularităţîi şi mobilităţîi suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe.Terenul de sport vor avea un sistem de pardoseală din parchet, demontabil, multisport, agrementată FIBA- pentru practicarea sporturilor internaționale. Pentru competițiile de handbal, peste pardoseala din parchet, demontabil, multisport, agrementată FIBA se va instala o pardoseală demontabilă din PVC.
– evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiţii internaţionale de dans, adunări religioase, congrese, simpozioane, vernisaje etc
Sunt asigurate toate cerințele legate de accesul, circulația și dotările necesare persoanelor cu handicap locomotor conform normativelor în vigoare.
Sunt asigurate cerințele pentru prevenirea și stingerea incendiilor: senzori de detecție fum și incendiu, instalație hidranți interiori și instalație de sprinklere, rezervă de apă pentru incendiu.
Eficienţa energetică
Au fost implementate soluţii tehnice nepoluante care să asigure o performanţă energetică cât mai bună: pompe de caldura, panouri fotovoltaice, panouri solare. Incalzirea, racirea, controlul umiditatii, filtrarea aerului, aportul de aer proaspat va fi asigurat de instalatii complexe de ventilatie compuse din pompe de caldura cu sonde geotermale, cazane pe gaz si chillere racite cu apă.
Principalii indicatori tehnici sunt:
Suprafață teren 148.210 mp
Regim de înălțime = S+P+M+E
Suprafata construită propusă = 12.713,90 mp
Suprafata desfașurată propusă = 36.754,50 mp
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply