Asociația Culturală de Promovare Turistică Brașov vă invită la Jazz cu Irina Sârbu, luni, 20 septembrie 2021, ora 19:00 la Sala Operei Brașov.
Biletele costă 80 de lei și se pot achiziționa de la Librăria Șt. O. Iosif, str. Mureșenilor, nr. 14 și online de pe Spectacole Brașov.
Concertul susținut de Irina Sârbu Band propune piese de jazz standard, etnojazz, samba, bossa nova, tango, muzica românească interbelică, muzică franceză și chiar folclor. Numele sub care concertează cei patru muzicieni de elită este de mult un brand cunoscut și apreciat. Nu sunt foarte numeroase trupele care se pot sprijini și pot construi fiecare concert pe o existență, implicit o experiență împreună pe scenă de 18 ani.
Iar cei care au ascultat o dată sau de mai multe ori Irina Sârbu Band în concert, au revenit mereu, convinși de surprizele deosebit de plăcute pe care cei patru muzicieni le oferă, de fiecare dată. De la o apariție la alta, interpretarea este din ce în ce mai spectaculoasă prin expresivitate, improvizație, imaginație, demonstrație de virtuozitate, tehnică solo și de grup, jocul fascinat și imprevizibil al relațiilor dintre voce și instrumente. Temperamentul exploziv și plăcerea de a cânta împreună asigură fiecărei piese interpretate calitatea de versiune de referință.
IRINA SÂRBU
În funcție de repertoriul pe care îl abordează, Irina Sârbu își modelează vocea cu un timbru aparte, ușor de recunoscut, și își conduce imaginația improvizatorică în numeroase direcții, fiecare spectaculoasă în felul ei. Jazz-ul domină și își lasă amprenta asupra fiecărei melodii de la „Route 66” la „C’est si bon”, de la „One note samba” la „Ciocîrlia”, de la melodica amplă și intens susținută a creației românești interbelice de genul „Zaraza” la percuția vocală care explodează imprevizibil, luminoasă și colorată ca un foc de artificii pe cel mai recent album al solistei – „Șapte Scări” – alături de ETHNOTIC Project. Prin ceea ce face cu talentul ei bine lucrat în mulți ani de studii de specialitate, Irina Sârbu se impune puternic în fața publicului și rămâne definitiv fixată în memorie. Datorită originalității și manierei de a prelucra melodiile devenite clasice, valoarea vocalistei a fost unanim recunoscută. A concertat atât în țară cât și în străinătate – New York, Washington, Paris, Atena, Madrid, Viena, Veneția, Bruxelles, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Milano – în recitaluri de club sau la festivaluri naționale și internaționale de jazz. Curioasă, într-o permanentă căutare de nou (deși îndrăgostită iremediabil de jazz-ul clasic), Irina Sârbu oferă mereu publicului programe interesante și originale alături de partenerii ei de scenă care îi sunt alături de 18 ani: Puiu Pașcu – pian, Ciprian Parghel – contrabas și Tudor Parghel – tobe.
PUIU PASCU
Este un virtuoz al claviaturii, un maestru al improvizației, un compozitor inspirat, un artist în perioada de vârf a carierei, a cărui prezență asigura oricărui concert de club sau de festival, succesul de public și de presă.
Frenezia și plăcerea cu care cântă, armoniile și ritmurile complexe și complicate, originalitatea abordării pieselor și arderea intensă în procesul interpretativ-creator îl transformă pe Puiu Pascu într-un artist – unicat în pesiajul jazz-istic românesc. Prezența sa, poate fi considerată un eveniment extraordinar căci, pe orice afiș, numele pianistului Puiu Pascu trebuie înscris cu majuscule!
CIPRIAN PARGHEL
Absolvent al secției de jazz în cadrul Conservatorului Regal din Bruxelles, Ciprian Parghel a concertat pe numeroase scene festivaliere și de club atât în Romania cât și în străinătate. A colaborat cu artiști de mare reputație internațională, printre aceștia Archie Shepp, Puiu Pascu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Paolo Radoni și de nenumărate ori, în formula de trio-familie „Anca Parghel și fii”. Este apreciat că fiind cel mai valoros contrabasist al generației sale, dovedind, la fiecare concert atât măiestria și controlul absolut asupra instrumentului cât și o inspirație muzicală de excepție. Încântă publicul că un adevărat show-man, contrabasul său se dezlănțuie într-o succesiune de sunete ce transmit vibrații esențiale pentru colegii săi de scenă dar și pentru publicul căruia îi induce o stare extatică.
TUDOR PARGHEL
Absolvent al Conservatorului Regal din Bruxelles, fost profesor în cadrul Conservatorului de Muzică din Joensuu – Finlanda, Tudor Parghel a reușit să atingă performanțe impresionante atât muzical cât și din punct de vedere pedagogic. Pe lângă numeroasele apariții pe scenele de club și de festival, a avut ocazia să colaboreze cu artiști de renume precum Shelly Berg, Larry Livingstone, Archie Shepp, Ion Baciu jr., și a devenit cunoscut și apreciat și în cadrul aceluiași trio „Anca Parghel”.
Apreciat de pianistul Ion Baciu jr. drept cel mai valoros baterist român din ultimii ani, Tudor Parghel reușește să se impună cu ritmurile sale perfecționate, o veritabilă explozie de energie, atât de necesară comunicării directe între muzicieni și public. În timpul concertelor, ritmurile sale stimulează spontaneitatea și creația celorlalți artiști, permitandu-le să se desfășoare și să introducă audiența într-o adevărată vrajă, după care să atingă punctul culminant cu o improvizație pe baterie, plină de virtuozitate, dinamism și muzicalitate.
Sursa foto: Asociația Culturală de Promovare Turistică Brașov
Leave a Reply