Resursele de pe fundul oceanelor – Un pas prea departe pentru tranziția verde?

Studiile estimează că adâncurile oceanelor ar conține miliarde de tone de nichel, cobalt, mangan și alte materii prime esențiale, care au declanșat o nouă goană a aurului pentru exploatarea fundului mării, determinată parțial de tranziția economică ecologică. Adâncurile oceanice joacă un rol cheie în reglarea climei, dar sunt și extrem de vulnerabile la schimbările climatice.

În același timp, este o problemă uriașă faptul că nu există reglementări privind practicile miniere și că nu s-a ajuns la niciun acord la ședința din iulie a Autorității Internaționale pentru Fundul Mării. Deoarece știm încă foarte puține despre oceanul adânc și efectele nocive ale mineritului asupra mediului marin, comunitatea științifică îndeamnă la prudență și la un moratoriu asupra activităților miniere până când cunoștințele adecvate vor fi disponibile.

Într-un material anterior am discutat despre Punctul NEMO — „cimitirul deșeurilor spațiale” —, o zonă în care se află resturile a sute de sateliți, trepte de rachetă și nave spațiale decomisionate de-a lungul a peste șase decenii de explorare a spațiului, și per ansamblu o zonă unde activitatea umană este pe deplin resimțită cu potențiale repercursiuni pentru planetă.

Ceea ce știm până acum este îngrijorător: mașinile miniere și produsele secundare pot deteriora semnificativ ecosistemele, ceea ce poate duce la efecte ale schimbărilor climatice și mai puternice, poate pune în pericol speciile care sunt cheie pentru hrană și chiar și peștele care ajunge pe masa noastră poate fi încărcat cu substanțe toxice.

În prezent, nu există nicio dovadă că habitatele de adâncime pot fi restaurate la o scară umană după pagube majore, deoarece regenerarea poate dura milioane de ani. Conform calculelor IRENA, rezervele minerale de pe uscat par suficiente pentru a satisface nevoile globale, dar ar trebui extinse în mod responsabil și este timpul să luăm în serios practicile de reciclare și economie circulară.

Transformarea economică ecologică esențială pentru atenuarea schimbărilor climatice – inclusiv extinderea sectoarelor eoliene, panourilor solare și transportului electric – va multiplica cererea de minerale critice. Deși aceste materii prime au fost extrase pe uscat de mult timp, pe măsură ce cererea crește, se acordă din ce în ce mai multă atenție minereurilor de pe fundul mării.

Unele națiuni au solicitat deja Autorității Internaționale pentru Fundul Mării (ISA – International Seabed Authority) permise de explorare pentru exploatarea minelor de adâncime. De aici au răsărit două mari probleme:

1. Pe de o parte, nu există o reglementare disponibilă cu privire la practică — deși echipamentele au fost deja testate la scară mică în cercetarea exploratorie , exploatarea minieră comercială nu a avut loc încă;
2. Pe de altă parte, știm încă prea puține despre viața oceanului adânc, despre procesele sale biochimice și despre efectele nocive ale mineritului asupra mediului marin pentru a putea stabili reguli solide.

Drept urmare, comunitatea științifică îndeamnă la prudență și la un moratoriu asupra activităților miniere până când sunt disponibile cunoștințe adecvate.

Nauru — Mică națiune din Pacific ce a declanșat o mare dispută

In anul 2021 Nauru notifica ISA privind intenția de a începe mineritul în apele internaționale, declanșând astfel prevederea controversată cunoscută sub numele de „regula de doi ani” a Convenției ONU cu privire la dreptul mării: regula cere ca, începând cu doi ani de la data notificării, ISA să „ia în considerare” și să „aprobe provizoriu” cererile pentru minerit – indiferent dacă au fost convenite reglementări definitive.

Perioada de doi ani a expirat în iulie 2023, iar ședința ISA s-a încheiat la sfârșitul lunii iulie fără o regulă finală. Consiliul ISA lucrează în prezent pentru ca acest lucru să fie finalizat până în 2025, dar până atunci țările pot începe exploatarea pe propriul teritoriu (în „zonele economice exclusive”) – deși marea adâncă este cu adevărat interesantă din cauza cantității de materii prime critice găsite. Acolo, membrii Adunării Generale a ISA (inclusiv România) se vor reuni și în 2024, unde preocupările comunității științifice vor fi prezentate oficial factorilor de decizie.

Distribuția minereurilor metalice de adâncime (Autoritatea Internațională pentru Fundul Mării, ISA)

Riscăm să rănim ce încă nu știm

În adâncurile mării, aceste minerale se găsesc în noduli polimetalici formați de-a lungul a milioane de ani, în depozite de sulf și alți compuși metalici din jurul gurilor hidrotermale și în sistemele montane subacvatice bogate în metale. Cei mai atrăgători în acest moment sunt așa-zișii tuberculi metalici, care ar putea fi colectați cel mai eficient „arând” fundul mării, ridicând stratul superior de sedimente și răzuind practic tot ceea ce stă în calea mașinii. Materiile prime colectate vor fi apoi pompate printr-o conductă către o navă de marfă pentru procesare, iar deșeurile, de exemplu sedimentele și alte materii organice, ar fi returnate în coloana de apă.

Potrivit studiilor, această mașină industrială grea ar ucide imediat animalele mai puțin mobile și ancorate (cum ar fi coralii) care vin în contact cu ea și ar dăuna microorganismelor care oferă servicii cheie ale ecosistemului, cum ar fi captarea carbonului și ciclul nutrienților. În plus, pluma de reziduuri poate înfunda organele respiratorii ale ființelor vii, iar apele uzate calde și bogate în metale le pot supraîncălzi și otrăvi.

Dar nu numai fundul mării, întreaga coloană de apă poate fi, de asemenea, afectată negativ de plumburile de resturi și de canalizare. Iar poluarea fonică și luminoasă poate avea un efect dăunător asupra hrănirii și obiceiurilor de reproducere ale speciilor obișnuite cu întuneric și tăcere, inclusiv speciile migratoare și pești importanți din punct de vedere comercial, cum ar fi tonul.

Chiar și zgomotul generat de o singură operațiune de exploatare a tuberculilor polimetalici se poate extinde pe sute de kilometri. Cercetările estimează că în timpul unei operațiuni miniere comerciale de 20 de ani, sedimentele și amenzile s-ar depune pe o suprafață de până la câteva milioane de kilometri pătrați. Pe de altă parte, se așteaptă ca metalele să rămână în coloana de apă mult mai mult decât sedimentele, potențial timp de 100 până la 1.000 de ani.

Aceste metale și alte substanțe toxice asociate procesului se pot acumula în organismul ființelor vii, iar apoi, trecând în sus pe lanțul trofic, se pot îmbogăți din ce în ce mai mult și în cele din urmă, sub formă de pește și scoici, efectele nocive s-ar extinde din adâncul mării în farfuriile noastre.

Adâncurile oceanice joacă un rol cheie în reglarea climei, dar sunt și extrem de vulnerabile la schimbările climatice

Sedimentele marine sunt printre cele mai mari depozite de carbon de pe Pământ, inclusiv sedimentele de sub adâncimea mării (adâncimea apei mai mare de 1000 m) care stochează aproape de patru ori mai mult carbon decât mările de mică adâncime. Dacă ar fi să perturbăm chiar și o fracțiune din acestea, carbonul eliberat s-ar putea întoarce în atmosferă, sporind și mai mult schimbările climatice.

În plus, organismele microscopice joacă un rol esențial în reglementarea climatică a oceanului, ajutând la captarea carbonului în adâncurile mării și reducând emisiile de alte gaze cu efect de seră, cum ar fi metanul, din sedimentele de pe fundul mării. În plus, carcasele de pești și alte organisme marine care se scufundă pe fundul mării sunt, de asemenea, elemente importante ale ciclului carbonului. Conform cercetărilor dacă dăunăm biodiversității și ecosistemelor prin minerit, acestea nu pot opera eficient ciclul carbonului și nu pot atenua încălzirea globală.

Tot mai multe studii indică, de asemenea, faptul că schimbările climatice au modificat într-un ritm fără precedent adâncurile oceanului: acidificarea apei, încălzirea și scăderea conținutului de oxigen au deja consecințe îngrijorătoare. Sunt schimbări și în distribuția și numărul de indivizi pentru multe specii de pe fundul oceanului, iar schimbările în ciclul carbonului și al nutrienților au fost, de asemenea, documentate în acest context. În plus, toate aceste efecte pot crește acumularea de metale și substanțe toxice în apă în timpul exploatării.

Multe specii de adâncime sunt extrem de sensibile, chiar și la cea mai mică schimbare, deoarece au evoluat într-un mediu stabil cu un interval de temperatură îngust. Pentru ca specia să poată ține pasul cu schimbările și să poată rămâne în condițiile de mediu înguste în care pot trăi, habitatul lor trebuie să fie mutat din ce în ce mai repede: până la sfârșitul secolului, în apele mai adânci de 4.000 metri trebuie să facă acest lucru cu o viteză de 5,5 ori mai rapidă decât rata actuală de suprafață.

În plus, schimbările climatice reduc și cantitatea de nutrienți care ajung în adâncime, o veste deloc bună într-un mediu deja limitat de nutrienți. Acest lucru este agravat de faptul că metabolismul organismelor din apele mai calde se accelerează, astfel încât acestea au nevoie de mai mulți nutrienţi — proces care reduce și mai mult rezistența ecosistemelor de adâncime și posibilitatea de regenerare după orice intervenție minieră.

O caracatiță de adâncime care își păzește ouăle, care este una dintre cele mai sacrificate creaturi din lume (NOAA Ocean Explorer)

Speciile pot dispărea, iar ecosistemele se pot prăbuși chiar înainte de a le cunoaște

Adâncul oceanelor este un depozit de o enormă diversitate genetică care poate duce la noi descoperiri științifice: de exemplu, chimia și microbiologia unică a gurilor hidrotermale pot deține informații despre modul în care a evoluat viața pe Pământ și dacă ar putea exista pe alte planete. Cercetările au loc de zeci de ani, dar cu peste 75% din fundul mării încă neexplorate și cu mai puțin de 1% din adâncurile oceanului explorat, probabil că nu există niciun loc pe Pământ despre care să știm mai puțin.

De fiecare dată când se lansează o expediție pentru a colecta specii, 70-90% dintre ele sunt noi în știință. După cum arată cele mai recente descoperiri, există o mare lipsă de cunoștințe despre lumea vie a oceanelor adânci:

1. Recent, camera unui robot de adâncime a surprins pentru prima dată specia fantomatică de caracatiță supranumită „Casper”.
2. Rechinii “antici” considerați de biologi a fi născuți înainte de vremea lui Shakespeare au fost găsiți în apele Groenlandei. Au putut să înoate acolo încă de la domnia lui Mihai Viteazul (adică de peste 400 de ani).
3. În Marea Chinei de Est au fost descriși bureți de adâncime de peste 11.000 de ani , cele mai vechi organisme observate vreodată.

Ce putem face?

În cazul minelor tradiționale, lucrările de restaurare sunt de obicei folosite pentru a compensa daunele aduse mediului și pentru a ajuta la regenerarea ecosistemului. Cu toate astea, marea adâncă funcționează pe un interval de timp mult mai lent decât ecosistemele terestre, așa că este puțin probabil ca restaurarea să funcționeze ca strategie de atenuare. În prezent, nu există dovezi că habitatele de adâncime pot fi restaurate la o scară de timp umană după pagube majore, deoarece regenerarea este probabil să dureze mii sau chiar milioane de ani.

Susținătorii exploatării miniere de adâncime susțin că provoacă mai puține daune mediului și probleme sociale decât mineritul de pe uscat. Însă comunitatea științifică este de acord că încă nu știm suficient despre efectele mineritului de adâncime pentru a le compara pe cele două, iar ceea ce știm avertizează împotriva acestui lucru. Pe de altă parte, toate semnele indică faptul că mineritul de adâncime nu ar înlocui mineritul de pe uscat, ci doar ar adăuga la daune. Prin urmare, nu există un răspuns ușor la aceasta. Ținând cont de faptele științifice, peste 20 de țări susțin deja suspendarea sau moratoriul mineritului de adâncime, inclusiv Germania, Brazilia, Canada și Noua Zeelandă; Și Franța l-ar interzice definitiv.

Mai multe companii importante, printre care Google, Microsoft, BMW și Volkswagen s-au aliniat să nu cumpere minerale de adâncime sau să finanțeze extracția acestora până când lanțul de aprovizionare nu va îndeplini standardele de mediu, sociale și de guvernare.

Cealaltă întrebare critică este cum să tratăm mai sustenabil cu materiile prime critice care au fost deja exploatate, astfel încât să poată fi menținute în circulație cât mai mult timp posibil și să reducem, astfel, cererea de materii prime virgine.

Cu evoluții tehnologice adecvate, în decurs de 15-20 de ani, reciclarea mineralelor poate deveni o alternativă viabilă la minerit în ceea ce privește majoritatea cerințelor materiale. Conform estimărilor Băncii Mondiale, dacă ar fi să creștem semnificativ rata de reciclare a bateriilor uzate până în 2050, cererea de cupru, nichel și litiu proaspăt extrase s-ar reduce cu aproximativ un sfert, iar cea de cobalt cu 15%. Până în 2030, totuși, nu vor fi suficiente astfel de minerale în circulație pentru a face reciclarea fezabilă.

Presiunea de aprovizionare pe termen scurt ar putea fi, de asemenea, atenuată printr-o proporție mai mare de reciclare a deșeurilor de la echipamentele electronice și electrice, câștigând, concomitent, și timp pentru a pregăti lanțul secundar de aprovizionare, pentru a gestiona cantități mari de echipamente de energie verde scoase din uz (de exemplu, panouri solare). Multe eforturi de cercetare vizează, de asemenea, extragerea mineralelor din sterilul de cărbune sau din sterilul minelor fără a extrage pământ virgin.

De asemenea, este posibil ca, odată cu dezvoltarea continuă a tehnologiilor bateriilor, zăcămintele minerale de adâncime să-și piardă atractivitatea în viitorul apropiat, deoarece tehnologiile alternative care nu necesită o astfel de exploatare vor domina. De exemplu, materiile prime necesare pentru bateriile din ce în ce mai răspândite cu fosfat de litiu-fier nu sunt vizate de minerit de adâncime, iar bateria Na-ion, care este o tehnologie în curs de dezvoltare, ar înlocui litiul și cobaltul cu materiale mai ieftine și disponibile.