Reparațiile la Drumul Vechi au fost finalizate

Viceprimarul Sebastian Rusu și reprezentanții Serviciului Public Local Salvamont Poiana Brașov, ai Direcției Tehnice din Primăria Brașov și ai rețeliștilor, au efectuat recepția lucrărilor de refacere a drumului vechi spre Poiana Brașov.

Acum o lună și jumătate am primit reclamații în legătură cu starea de degradare a drumului vechi. Am fost pe teren, am constatat mai multe deficiențe și, mergând pe fir, ne-am dat seama că este vorba de lucrările efectuate de rețeliști, în urma cărora, pe anumite porțiuni ale drumului vechi, șanțul de scurgere al drumului a fost astupat. În urma ploilor torențiale, apa și-a croit drum pe mijlocul drumului, ceea ce a cauzat șanțuri și gropi care au făcut drumul vechi greu practicabil atât pentru amatorii de drumeții, cât și pentru bicicliști. Împreună cu cei care au lucrat, am mers la fața locului, și după ce le-am prezentat situația de pe teren, le-am solicitat să intervină de urgență pentru a reface drumul, respectiv, să îl aducă la starea inițială, să completeze cu piatră, să astupe toate șanțurile create și să refacă șanțul de scurgere de sus, de la barieră, de la fostul hotel Căprioara, până la Pietrele lui Solomon. Astăzi, împreună cu colegii de la Salvamont, cu rețeliștii implicați și cu colegii de la Serviciul Străzi ne-am deplasat la fața locului, pentru a efectua recepția acestui drum. Am constatat că este refăcut integral. Piatra a fost pusă, șanțul este refăcut”, a explicat viceprimarul Sebastian Rusu.

Lucrările au fost executate pe cheltuiala rețeliștilor și au vizat refacerea stratului de piatră de pe drumul vechi și a șanțului de scurgere a apei, pe o lungime de aproximativ 2,8 km din totalul de aproximativ 5 km ai drumului, porțiune aflată între intersecția cu DN1E și bariera de la Pietrele lui Solomon.

Sursa foto: Primăria Brașov

Înainte

După

Leave a Reply

Your email address will not be published.