Duminică, 19 iunie 2022, în comuna Dumbrăvița va avea loc Referendumul local pentru demiterea actualului primar, Popa Zachiu. Secțiile de votare sunt deschise în intervalul 07:00 – 23:00.
Întrebarea la care trebuie să răspundă cei care participă la vot este: „Sunteți de acord cu demiterea primarului comunei Dumbrăviţa, judeţul Braşov, domnul Popa Zachiu?”
Despre demersul de inițiere și organizare a referendumului local puteți găsi detaliile aici, aici și aici.
Așadar, asistăm la o premieră politică în România, o premieră la care s-a ajuns printr-un demers inițiat de către consilierii locali din partea USR din CL Dumbrăvița, aceea de a avea un referendum local pentru demiterea unui primar.
Viorel Strîmtu, preşedinte USR PLUS Dumbrăviţa şi consilier local:
„Referendumul local de demitere a primarului în funcție este o acțiune clară prin care comunitatea locală își arată dezacordul faţă de situația actuală din comuna noastră.
Primarul dorește să acopere prin minciună și manipulare modul defectuos în care a condus comuna. Timp de 18 ani, nu a făcut altceva decât să dezbine, să mintă și să manipuleze. Comunitatea locală are posibilitatea ca, prin votul liber, să pună capăt acestei perioade sumbre din istoria comunei. Astfel, duminică, 19 iunie, cetățenii din cele două sate ce compun comuna Dumbrăvița sunt chemați la vot pentru a alege între trecut și viitor, între a rămâne într-un stadiu de subdezvoltare impus de primar sau de a fi din nou mândri de comuna noastră. Invit pe această cale pe toți cetățenii comunei să iasă la vot, să nu le fie frică și să nu se resemneze cu situația actuală.”
Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin 1230 de cetățeni, adică 30% din numărul total de persoane cu drept de vot. Primarul încetează activitatea înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate, iar rezultatul referendumului a fost validat în condiţiile legii.
Declarații și acuzații
USR, prin cei trei consilieri locali din Dumbrăvița – Viorel Strîmtu, Anisia Costescu, Mihai Ștefan Macavei – spune că primarul Popa Zachiu – PNL a făcut foarte puține lucruri în cei 18 ani de mandat de primar. Abia în mandatul actual, început în 2020, acesta a reușit să acceseze fonduri PNDL pentru introducerea canalizării în localitatea Dumbrăvița.
USR spune că primarul Popa Zachiu a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a împiedica desfășurarea referendumului, un demers fiind acela de suspendare în instanța de contencios a ordinului de prefect prin care a fost înființată Comisia pentru organizarea referendumului local. În ședința din 24 mai 2022, Tribunalul Brașov respingea cererea formulată de reclamantul POPA ZACHIU în contradictoriu cu pârâta INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI BRAŞOV având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr.255/21.03.2022 privind constituirea Comisiei pentru organizarea referendumului local de demitere a Primarului Comunei Dumbrăviţa, judeţul Braşov. În data de 16 iunie 2022, Curtea de Apel Brașov respingea, la rândul său, recursul formulat de reclamantul Popa Zachiu împotriva sentinţei civile nr. 494/CA/24.05.2022, pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o menţine. Soluția este definitivă.
USR îl acuză pe primarul Popa Zachiu și de faptul că a făcut poze la listele de semnături și că a amenințat semnatarii. O altă acuzație este aceea că împreună cu membrii familiei intimidează locuitorii comunei și dă bani pentru a nu ieși la vot.
USR Dumbrăvița a anunțat că a depus zilele acesta o plângere la poliție împotriva primarului pentru folosirea de materiale ilegale.
Primarul Popa Zachiu și PNL neagă acuzațiile aduse de consilierii USR și îi acuză pe aceștia că semnăturile folosite pentru inițierea referendumului sunt false și duplicate. Primarul anunță că a depus o plângere penală cu privire la acest aspect.
Primarul Popa Zachiu este susținut de colegii săi din PNL. În data de 16 iunie 2022, consilierul județean PNL Ciprian Sterpu și vicepreședintele CJ Brașov, Șerban Todorică – PNL, au declarat că cei trei consilieri locali USR de la Dumbrăvița sunt persoane cu care nu se poate dialoga, persoane lipsite de disciplina de partid și care nu ar avea nici susținerea colegilor USR din CJ Brașov. De asemenea, cei trei consilieri locali USR sunt acuzați că de la începerea mandatului au fost puși pe blocarea administrației și pe distrugere.
Popa Zachiu și colegii săi din PNL consideră că referendumul nu are rost și invită locuitorii să nu iasă la vot.
În final, reamintesc de raportul Curții de Conturi Covasna și neregulile găsite, față de care primarul Popa Zachiu are de aplicat măsuri reparatorii și de decizia de incompatibilitate ANI. Puteți găsi neregulile constatate de Curtea de Conturi și decizia de incompatibilitate în articolul ANI a constatat starea de incompatibilitate pentru primarul din Dumbrăvița, Popa Zachiu. La aceasta se adaugă și multe nereguli depistate la controlul Curții de Conturi. Primarul Popa Zachiu a contestat în instantă procesul verbal al Curții de Conturi și decizia ANI.
Explicație foto – de la stânga la dreapta: Șerban Todorică – vicepreședinte CJ Brașov, Popa Zachiu – primar Dumbrăvița, Ciprian Sterpu – consilier județean
Leave a Reply