Recomandări de lectură – texte fantastice Galaxia42 | „Omulețul din perete”, de Marian Coman – o lume a imaginarului

L-am cunoscut pe Marian Coman prin intermediul cărților de benzi desenate Harap Alb continuă!, desenator Andrei Moldovan, o serie excepțională, scoasă de un grup entuziast și talentat. Marian semna scenariul, ceea ce a ridicat mult nivelul benzilor desenate. Se simțea mâna formată a unui scriitor, aș zice profesionist, chiar dacă, într-un interviu acordat Mediafax, spune că a ajuns întâmplător să semneze scenarii de benzi desenate. Datorită acestei colaborări, Coman a început să lucreze la prima trilogie fantasy „de extracție românească”. Avândul ca personaj principal pe Haiganu, cunoscut și sub numele de Ochilă, romanele ne poartă prin universul ficțional popular românesc. Până acum au apărut două volume: Haiganu. Fluviul Șoaptelor și Haiganu. Furia Oarbă.

Debutul său ca scenarist, urmat de munca la ambițiosul proiect fantasy, nu l-au îndepărtat pe Marian Coman de prima lui iubire: povestirile fantastice. Așa că, având și sprijinul editurii Nemira, a reușit să strângă o frumoasă colecție de povestiri fantastice, uneori horror, alteori debordând de realism, sub titlul Omulețul din perete.

Backgroundul de povestitor a lui Coman, cel care le-a oferit o nouă viață personajelor lui Creangă, scoțându-l din anonimatul lecturilor școlare și făcându-le vedete în cărți cult, se simte din plin în aceste povestiri. Coman reușește, folosind de multe ori un limbaj frust, fără multe înflorituri, să scoată dintr-un subiect altfel sordid o poveste memorabilă.

Volumul este împărțit în patru cărți și un epilog. Deși autorul nu le-a pus titluri, eu voi îndrăzni să le individualizez, să le dau nume, precum Adam animalelor create de Dumnezeu. Astfel Cartea întâi va deveni Povești din cartier. Cartea a doua, Viața doamnei Cala, iar a treia va purta numele uneia dintre cele mai frumoase și plăcute povestiri din volum, Albilița. E imposibil de făcut o diferențiere calitativă între cele trei părți, pentru că în fiecare găsim o altă abordare a realității magice din jurul nostru.

Poveștile din cartier sunt compuse din patru povestiri scrise într-un registru horror. Personajele principale sunt copii, fie crescuți în cartier, fie proaspăt mutați. Dacă în copilărie v-ați schimbat domiciliul, așa cum am făcut-o eu de mai multe ori, veți înțelege traumele suferite de un copil în urma acestor modificări survenite în viața cotidiană. Chiar dacă schimbarea implică doar cartierul, noua locuință este percepută ca fiind rece, plină de amenințări nerostite și nevăzute. În prima povestire, Ușa de la baie, un copil se trezește în fața necunoscutului, reprezentat de o banală baie, după o mutare de coșmar și moartea unuia dintre părinți. Rezolvarea acestui conflict, oarecum simplă, nu stârpește răul, ci doar îi prelungește existența.

A doua povestire, Degete, îl are în centru ei tot pe un copil, tot dintr-un bloc comunist. De data asta nu el este cel care se mută, ci colegii și prietenii lui. Și nu se mută-n alt oraș, ci la ceruri. Întregul univers al puștiului ajunge să se rezume la un neg, poreclit Alfonzo, scos vinovat pentru tot dezastrul din jurul lui. Dar oare această infirmitate, mai mult închipuită decât reală, este parte din el, sau el devine doar o extensie a negului, văzut ca un rău ce crește și crește?

În Alo, autorul se joacă cu noi, plimbându-ne de la țară la oraș, de pe stradă în apartamentul lui Tom, cel cu negul numit Alfonzo, și de acolo înapoi în sat. Toate scenele ne sunt prezentate prin ochii unui copil de la țară, care merge în marele oraș pentru un examen. Această mutare, chiar dacă temporară, ajunge să-i murdărească sufletul, declanșând o apocalipsă ce-l aruncă spre sfârșitul poveștii înapoi în natura protectoare. Îmbrăcată într-o formă fantastică, regăsim și aici realitatea ce se schimbă magic sub influența imaginației copilărești.

Ultima povestire din prima parte este și cea mai lungă. În Sevăn ne reîntâlnim cu eroii primelor povestiri, dar, mai ales, facem cunoștință cu unul din cele mai bine construite personaje din genul horror din literatura română. Cu tânărul poreclit de toți cei din jurul lui… Sevăn. Spre deosebire de eroii primelor povestiri, Sevăn nu este deloc un tip timid și studios. El nu are angoase metafizice și nici nu se sperie de bătăușii cartierului. Pentru că Sevăn este Șeful. Asta până când, poate din cauza prea multor lupte, poate din cauza băuturii, ajunge la concluzia că nu este real, că tot ce trăiește este parte dintr-o poveste, una în care el și toți cei din jurului lui, și din poveștile anterioare, sunt doar personaje, create spre amuzament, sau poate doar de hobby.

Așa cum se întâmplă, chiar fără să vrei, ajungi să ai preferințe. Pentru mine, Poveștile din cartier sunt cele mai bune. Profunde, având mai multe straturi de interpretare, sunt mici bijuterii împachetate în cuvinte prețioase și puse la păstrare, precum o floare culeasă din Grădina Ursului, între paginile acestei cărți.

A doua parte cuprinde viața doamnei Cala. Nu vă așteptați la bârfe de budoar, sau la plictisitoare enumerări de boli, bărbați și dorințe refulate. Cala nu este altceva decât o tânără de la marginea societății, a cărei naștere este învăluită în fantasticul șatrelor:

O chema Cala și era albă. Alde ta-su spuneau că-i fata lor. Că au făcut-o pe malul unui lac cu lapte în loc de apă, că a nins în vara când s-a născut și că un cal alb cu un corn în frunte i-a urmărit tot timpul până muierii i-a venit sorocul.[..] Spuneau că-i fermecată, că vorbește cu păsările, că face stelele să cadă, dar că nu vorbește cu oamenii.

Nimic nu rămâne însă pur în lumea lui Coman, curatul se amestecă cu murdarul, inocența cu păcatul, generozitatea cu lăcomia: „Că dacă se înțeleg la gologani, Tolcan poate să plece cu ea unde poftește”.

În cele patru povestiri, care compun a doua partitură a volumului, suntem plimbați nu doar în lungul vieții frumoasei Cala, ci și în dedesubturile fostei societăți comuniste. Cenușiul, care o înconjoară ca un giulgiu, formează ecranul pe care urmărim pagină după pagină, frământările iubiților ei, a tovarășilor, a celor care o iubesc și profită de ea. Cala, cea născută din lapte și înconjurată mereu de o adorație sinceră, este mereu singură, chiar și atunci când flăcăii înfierbântați se bat pentru ea.

Și totuși. Dincolo de aventurile ei…