RATBV a introdus de aproximativ două luni noi informații pe ecranul interior din autobuzele electrice SOR, autobuzele hibrid Mercedes și troleibuzele Solaris. Autobuzele Menarini nu beneficiază de acest afișaj.
Este vorba de ecranul care arată traseul și stațiile autobuzelor și troleibuzelor, în funcție de liniile pe care circulă. Noile informații introduse constau în timpii de interconectare aferenți fiecărei stații afișate pe ecran.
Pentru a explica timpii de interconectare iau exemplul unei călătorii pe care am făcut-o pe linia 34 și atașez imaginea următoare.
În exemplul din imagine puteți observa că stația în care a ajuns autobuzul SOR care circulă pe linia 34 este stația Liceul Meșotă. Timpii de interconectare afișați sunt următorii:
1 – 1 min
31 – 8 min
34B – 11 min
Acești timpi spun că în stația Liceul Meșotă urmează să sosească un troleibuz care circulă pe linia 1 într-un minut, un troleibuz care circulă pe linia 31 în 8 minute și un autobuz care circulă pe linia 34B în 11 minute. Practic, când cobor din 34 știu deja în ce timpi vin vehiculele de pe cele trei linii afișate la fiecare stație.
Aceste informații sunt utile pentru o mai bună planificare a transbordărilor, deci a călătoriei.
Observați că timpii de interconectare sunt afișați și pentru următoarele două stații în care urmează să ajungă autobuzul care circulă pe linia 34.
Pe același model de calcul, afișajul arată că troleibuzul care circulă pe linia 31 urmează să sosească în stația Sanitas în 12 minute, un autobuz care circulă pe linia 2B în 9 minute și un autobuz care circulă pe linia 34B în 15 minute.
În momentul de față timpii de interconectare afișați sunt limitați la trei linii pe stație (alese aleatoriu), și nu arată timpii de interconectare pentru toate linii care circulă prin stațiile afișate.
Leave a Reply