Asociaţia Pro Democraţia Club Brașov (APD Brașov), organizaţie neguvernamentală, non-profit şi neafiliată politic a constatat următoarele, în ce privește organizarea alegerilor locale în 2020, în municipiul Brașov, având în vedere experiența unor membri ai organizației care au fost președinți sau locțiitori în secția de vot și a membrilor organizației care și-au exercitat dreptul de a vota.
1. Constatări legate de pregătirea membrilor secției:
• Membrii comisiei fără experiență și instruiți superficial
Activitatea de instruire a reprezentanților partidelor politice în cadrul comisiilor Birourilor Electorale ale Secțiilor de Vot este, de regulă, realizată de fiecare formațiune politică în parte. La aceste alegeri am remarcat pregătirea insuficientă a reprezentanților partidelor politice.
De asemenea, subliniem lipsa instruirii experților electorali, în condițiile în care Ghidul pentru Alegerile locale conținea inadvertențe (spre exemplu „sigilarea în sacii cu buletine a ștampilelor și a listelor electorale utilizate în procesul de votare”), acest lucru generând situații care au consumat timp suplimentar pentru a demonstra că aceste informații sunt greșite. Lipsa informațiilor clare cu privire la circuitul depunerii documentelor a generat stres în rândul multor președinți de secții de vot. În general au fost mulți membri noi în secțiile de vot, persoanele mai în vârstă alegând să se retragă: ”Eu din 10 membri, am avut doi cu experiența dintre care, o doamna nascuta in 46 și un domn care avea experiența doar în gestionat alegătorii la usa…”
„La secția de vot unde merg de obicei, erau oameni în vârstă între membrii secțiilor de votare, pe care îi cunoșteam. Acum am recunoscut doar o singura persoana. Restul toți erau noi, tineri”.
2. Constatări legate de materialele pentru vot:
• Buletin de vot: design prost, calitate slabă, pagini multe și inutile care îngreunează numărătoarea și crează confuzie în rândul alegătorilor
Este foarte posibil să fim printre ultimele țări din lume care folosesc adevărate broșuri cu peste 10 pagini, pentru a ne exprima votul. Trecând peste faptul că este folosită o cantitate enormă de hârtie, ele îngreunează procesul electoral: de la timpul necesar alegătorului pentru a găsi partidul preferat în maldărul de foi, la orele chinuitoare în care președintele secției trebuie să verifice foaie cu foaie (pentru că nu toți înțeleg că președintele poate delega atribuții, chiar dacă el răspunde) fiecare buletin, după 14 ore de stat în secție. Astfel, procesul electoral durează și peste 24 de ore. Automat lasă loc de erori, pentru că, oboseala își spune cuvântul.
În acest sens, recomandăm modificarea structurii buletinului de vot, pentru a ușura atât localizarea partidului/candidatului preferat și a reduce timpul petrecut în cabină de către alegător, cât și numărarea buletinelor de către membrii secției de vot, dar și eventuala verificare a buletinelor de vot. Ideea de a enumera pe buletin candidații este puțin necesară, deoarece puține persoane intră în cabină și citesc tot buletinul. Este mult mai practic să fie făcut un afiș mare cu candidații pe fiecare partid, la intrarea în secție, unde poate fi studiat, fără să îngreuneze procesul votării de către eventualele persoane care vin la vot, fără a avea o opțiune în minte.
Modele de buletine de vot cu o singură pagină
Cea de-a doua recomandare: este necesară o atenție mai mare la detalii în realizarea materialelor în procesul electoral (ștampile calitative, loc suficient pentru semnături în listele electorale, imprimarea de calitate a buletinelor de vot – hârtie și cerneală, capsate/lipite bine astfel încât să nu se desprindă etc.)
3. Constatări legate de comunicarea instrucțiunilor
• Comunicare deficitară din partea secretariatului tehnic
• Lipsa instruirii președinților și locțiitorilor
• Primirea informației privind luarea în primire a materialelor cu o seara înainte, organizare deficitară
• Lipsa instrucțiunilor privind ambalarea și predarea materialelor
• Includerea operatorilor de tableta în liste de prezență separate și gestionarea datelor cu caracter personal ale acestora
• Lipsa informațiilor privind circuitului actelor și a echipei care se deplasează la sediul Biroului Electoral Municipal
Dacă la alte alegeri, președinții secțiilor de votare din Brașov au primit o foaie cu circuitul actelor, în acest an, nu au mai primit, deși locația, dar și anumite aspecte erau diferite față de ultimii ani. Acest lucru a avut un impact negativ și a contribuit la oboseala și demoralizarea experților electorali, coroborat cu creșterea volumului de muncă (un buletin în plus de numărat).
Experții electorali au primit 5 dosare, dar numai 4 se depuneau. De asemenea, Ghidul instituia obligativitatea ca echipa formată din președinte, locțiitor și operator să fie însoțită și de 2 membri ai Biroului Secției de Votare. Nu a existat nicio verificare în acest sens, nu toate secțiile au delegat membri, s-a generat doar o cheltuială în plus fiind alocate câte 2 mașini/secție de vot pentru transportul materialelor.
• Furnizarea de informații contrare sau lipsă de informații
În materialul de instruire adresat experților electorali se specifica să se introducă ștampilele și listele electorale în saci, dar ele trebuiau predate.
La categoria lipsă de informații se poate încadra, de exemplu, și lipsa de informații privitoare la numele persoanei de la IT.
• Echipamentul IT nu este pregatit pentru derularea unui proces de înregistrare de peste 6 ore
În unele cazuri secțiile au avut probleme cu tabletele: Tableta se oprește, se supraîncălzește și nu se știe dacă pe cardul de memorie se păstrează toate înregistrările.
4. Constatări legate de organizarea procesului electoral
• Din punct de vedere legislativ ar trebui prevăzute în mod explicit atribuțiile președintelui care pot fi delegate locțiitorului sau membrilor BESV
Acest lucru devine deosebit de important la momentul verificării voturilor. Tehnic, președintele poate forma echipe pentru verificarea și numărarea voturilor. Procesul este filmat și toate echipele pot fi formate în așa fel încât președintele, persoana care răspunde de tot procesul, să poată garanta corectitudinea procesului. „Să pui o singură persoană să citească, 4 tipuri de buletine, câte 800 sau 1000 ori 4 buletine, răsfoind neîncetat, este inuman”.
5. Constatări privind amplasarea și dotarea secțiilor de vot – responsabilitatea administrației locale
• Materiale pentru dezinfecție care nu se puteau folosi (bidoane de 5 l care nu puteau fi deschise)
• În unele cazuri, personalul auxiliar a lipsit cu desăvârșire iar temperatura măsurată pe mână nu era reală
• Secții de votare care nu permit o capacitate de 14 membrii plus votanți și eventual observatori Secții de votare organizate în clase de școală pentru care accesul elevilor este limitat la maximum 15 elevi (cu folosirea integrală a spațiului), iar în cazul organizării secției de votare permit o capacitate de 14 membri plus votanți și eventual observatori cu folosirea a jumătate din spațiul clasei. În acest mod se încalcă prevederile legale privind asigurarea distanțării în vederea răspândirii SARS COV2.
• Cheltuieli inutile cu termometre alocate fiecărei secții de votare, în condițiile în care obligația de masurare a temperaturii revine personalului auxiliar din partea unității școlare la intrarea în incintă.
Mai mult ca oricând putem aprecia că este nevoie de modernizare în ce privește organizarea alegerilor din România. De la buletine de vot la sistem de informare.
Propunem cu titlu de recomandare realizarea unui aplicații AEP pentru mobil. Putem afirma cu încredere că toată lumea din țară care ajunge membru în secție de votare are telefon mobil. Astfel că, AEP ar putea realiza o aplicație dedicată de mobil pentru a descărca instrucțiuni, pentru acces la BEJ–ul local etc. Totodată, în aplicație se vor putea descărca instantaneu toate deciziile BEC sau ale BEJ-urilor. Bineînțeles că se poate realiza o astfel de structură în care, membrii secțiilor de vot să poată comunica la nivel județean, cu BEJ-rile, selectând județul.
În concluzie, alegerile locale din 2052 au venit să ne confirme încă odată, necesitatea supunerii dezbaterii publice și ulterior a aprobării pe cale parlamentară, a CODULUI ELECTORAL care să include procedurile standard, organizarea și orice alte aspecte legate de tipurile de alegeri, referendum / alegeri anticipate, inclusiv prevederi legate de incidente la art. 63, alin. 1 și alin. 2 – Constituția României, pentru realizarea unei legislații unitare și clare.
Leave a Reply