Organizația PSD Brașov a depus oficial listele de candidați pentru alegerile parlamentare din decembrie, prezentând echipa cu care intenționează să câștige alegerile pentru Parlamentul României. Liderii organizației au detaliat strategia și obiectivele politice pentru următorul mandat.
„Am adus în față oameni cu o experiență profesională deosebită, cu o expertiză reală în domeniile esențiale pentru dezvoltarea Brașovului și a României. Acesta este un angajament clar că PSD Brașov este hotărât să ofere o reprezentare solidă și o direcție modernă pentru județul nostru,” a declarat senatorul Marius-Alexandru Dunca, președintele organizației județene PSD Brașov.
Pentru Camera Deputaților, lista este deschisă de Ariana Bucur, fost subprefect al județului și o voce puternică în domeniul educației, urmată de Augustin Hagiu, specialist recunoscut în domeniul transporturilor și infrastructurii, Mija Lucian, administrator public al municipiului Făgăraș, și Marian Rasaliu, actual deputat. Lor li se alătură Alexandra Crivineanu, jurist, Sorin Bâscă, economist, Alexandra Chivu, subsecretar de stat și vicepreședinte ADR, Mihai Costel, jurist, doctor în drept, și Vlad Popa, economist.
La Senat, candidații desemnați de PSD Brașov sunt Marius-Alexandru Dunca, senator și președinte al organizației județene PSD Brașov, Lucian Pătrașcu, președintele organizației municipale PSD Brașov, Răzvan Popa, fost europarlamentar și fost viceprimar al municipiului Brașov, Ioana-Adriana Henegar, avocat și consilier județean, și Gabriela Găitan, economist.
„Această echipă este expresia angajamentului nostru pentru dezvoltarea județului Brașov și a României. Aducem în fața alegătorilor specialiști care vor avea un cuvânt greu de spus în domeniile educației, infrastructurii și economiei locale, oameni cu experiență și dedicare, pregătiți să contribuie la creșterea calității vieții și la consolidarea perspectivei economice a regiunii. Credem cu tărie că proiectele și inițiativele pe care le propunem vor aduce soluții reale pentru nevoile comunității și vor asigura un viitor mai bun pentru toți locuitorii Brașovului,” a subliniat Dunca.
Foto: PSD Brașov
Leave a Reply