Primăria Municipiului Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Fundația ,,The Institute” și SC GreenPoint Management au semnat, astăzi, un acord de parteneriat privind implementarea programului ASAP (Armata Salvării Atente a Plasticului), de colectare selectivă a deșeurilor, în vederea reciclării, în toate școlile din orașul Brașov.
Astfel, Brașovul devine primul oraș care se alătură inițiativei ASAP, după ce, în luna februarie, ASAP România a demarat un program pilot de colectare selectivă a deșeurilor în unitățile de învățământ din Sectorul 6 al Bucureștiului.
„Reciclarea este una dintre temele zilei de foarte mulți ani. Din păcate, a rămas în cele mai multe cazuri doar la faza de subiect de dezbatere. Brașovul are nevoie de două elemente esențiale: în primul rând, infrastructură pentru colectare selectivă și, în al doilea rând, o campanie susținută de educare, de informare, care este foarte bine să înceapă de la cele mai fragede vârste. Pentru că vrem ca elevii brașoveni, copiii brașoveni, să se transforme în ambasadorii acestui nou val de responsabilitate față de planetă, față de natură și de colectare selectivă, în tot ceea ce înseamnă ea la ora actuală. La nivel național stăm foarte rău, este unul dintre motivele de infringement împotriva României și este o zonă în care nu facem suficient de mult, inclusiv la nivelul autorităților locale. Pentru că pe noul cadru legislativ, responsabilitatea rezidă la nivel de autorități locale. Noi, la nivelul municipalității Brașov, anul acesta avem prinse în proiectul de buget investiții în infrastructura de colectare selectivă – acele eco-insule moderne – și avem, iată, și parteneriate cu mediul ONG și cu Inspectoratul Școlar Județean, pentru a impulsiona reciclarea și colectarea selectivă în școli. În proiectul pentru buget avem 5 milioane de lei prin extinderea acelui proiect pilot cu încă 30 de eco-insule, dar vestea bună este că genul acesta de investiții și genul acesta de infrastructură este finanțabilă pe noul Program Național de Redresare și Reziliență. Prin urmare, vom încerca să rezolvăm anul acesta un număr mai mare. Chiar vrem să depunem un proiect în momentul în care vor fi apelurile deschise, pentru a acoperi întregul Brașov cu astfel de infrastructură. Asta înseamnă o investiție de aproximativ 75 de milioane de lei”, a declarat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.
Programul ASAP va demara în cele 52 de unități de învățământ din Municipiul Brașov odată cu începerea anului școlar 2021-2022 și implică:
- Sprijinirea școlilor pentru achiziționarea infrastructurii de colectare separată a deșeurilor reciclabile, în funcție de necesități, coșuri dedicate pentru fiecare tip de deșeu reciclabil, pentru toate clasele și pe holuri, precum și containere pentru fiecare unitate de învățământ, de asemenea, pentru fiecare tip de deșeu reciclabil. La aceasta se adaugă calibrarea optimă a volumului, distribuției și amplasării recipientelor dedicate colectării selective în interiorul și la exteriorul școlilor;
- Desfășurarea unei campanii de educare adresate elevilor, care se axează pe explicarea modului corect de colectare a deșeurilor pe fracții, respectiv plastic, hârtie, metal și sticlă, dar și a traseului deșeurilor după colectare, în stațiile de sortare/reciclare, pentru a îmbunătăți calitatea colectării și gradul de reciclare și a contribui astfel la reducerea poluării cu ambalaje;
- Colectarea și corelarea de date de la furnizorul de salubritate contractat de autoritățile publice pentru ridicarea atât a deșeurilor reciclabile, cât și a celor menajere, cu obiectivul de a urmări calitatea colectării pe fracții.
„Pot să spun că în unitățile școlare din municipiul Brașov, dar nu numai – chiar la nivelul județului, mai ales în perioada de «Școala altfel», pe care o derulam în mod obișnuit în perioada de primăvară, existau astfel de campanii, fie campanii ale unităților de învățământ, fie parteneriate între unitățile de învățământ și diverse ONG-uri, asociații și chiar comunitatea locală, de strângere selectivă a deșeurilor, de igienizare, ca să zic așa. Acum, discuția este de selecție a acestor deșeuri pe fracții, pe cantități, pe volume și așa mai departe. Pot să spun că unitățile de învățământ din municipiul Brașov, că despre ele discutăm, sunt obișnuite cu astfel de activități, deci cred că rata de succes va fi destul de mare”, a declarat profesorul Ovidiu Tripșa, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Brașov.
The Institute, cu sprijinul Lidl România, a lansat, în iunie 2020, platforma ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului), un program de responsabilitate socială care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectarea selectivă și reciclare. ASAP acționează pe două planuri:
Educare, prin dezvoltarea unei reviste online care oferă informații complete despre plastic, impactul acestuia asupra planetei, dar și exemple de acțiuni responsabile cu privire la reducerea consumului și utilizării plasticului;
Implementarea programului de colectare selectivă a deșeurilor în toate școlile din România până la finalul anului 2025.
„Semnarea acordului de parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov reprezintă primul pas pe care proiectul ASAP îl face pentru extinderea la nivel național a inițiativei noastre de a crea cea mai mare infrastructură logistică și umană funcțională pentru colectarea selectivă a deșeurilor în vederea reciclării în școlile din România. Ne bucurăm că programului pilot din Sectorul 6 al Capitalei se alătură acum și municipiul Brașov și ne propunem ca în anul școlar 2021 – 2022 să extindem programul ASAP de colectare selectivă în toate reședințele de județ din România și în celelalte sectoare din București, urmând ca până în 2025 programul să fie implementat și preluat la nivelul întregii țări”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute, fondatorul programului ASAP.
Programul de colectare selectivă în școli a fost creat ca răspuns la petiția inițiată de comunitatea ASAP, prin care se solicită implementarea unui sistem funcțional de colectare a deșeurilor în școlile din România. Până în prezent, petiția a adunat peste 26.000 de semnături și poate fi în continuare accesată aici.
Pentru desfășurarea programului de colectare selectivă în școli, ASAP România a încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Consiliul Elevilor și GreenPoint Management.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply