Mandatul 2020 – 2024 trebuia să fie cel al schimbării pentru Brașov. Nu numai că nu a fost cel al schimbării, dar a fost mandatul în care s-a pierdut speranța că politica poate aduce ceva benefic pentru Brașov și pentru locuitorii săi.
Cei patru ani de mandat USR au arătat metamorfoza dintr-un partid progresist, democrat într-unul clasic, în care primează bătălia pentru putere și imagine și împărțirea resurselor între „oamenii mei”.
La Brașov, mandatul Coliban-USR a redus la tăcere societatea civilă, atât sub presiunea și agresivitatea radicalilor USR, cât și prin tăcerea complice a unora dintre membrii societății civile pe criteriul „e de-al nostru”. Tema recurentă a fost „ori ești cu noi, ori împotriva noastră”. Aceasta a venit la pachet cu neasumarea greșelilor. Nici Allen Coliban, nici conducerea USR Brașov și nici membrii de partid nu și-au asumat vreo greșeală, și au fost multe, prea multe. Întotdeauna era din cauza altcuiva.
Mai mult, cei care criticau activitatea administrației Coliban-USR erau acuzați că fac jocurile adversarilor politici.
Politicianul care a pierdut primăria de frică să n-o piardă a fost răsplătit de partid cu prima poziție pe lista la deputați și de brașoveni cu voturi pentru un loc liniștit în Camera Deputaților, de acolo de unde a zis că o să facă treabă pentru Brașov.
Acum, să explic de ce spun că Allen Coliban a pierdut alegerile de frică să nu piardă alegerile.
În timpul mandatului, deși și-a asumat să facă niște proiecte, în final nu le-a mai făcut de frică să nu piardă voturi. Aici vorbim de trei proiecte mari: infrastructura velo, reintroducerea tramvaiului și trenul metropolitan. A făcut doar documentații. Mai mult, în campania electorală pentru 2020, și-a construit imaginea de om care luptă împotriva poluării și a risipei de bani publici. Aici vorbim de groapa Fineco, respectiv Sala Polivalentă. Față de groapa Fineco a trecut totul sub tăcere, iar la Polivalentă, din oponent a ajuns să dea drumul construcției.
În plus, știți și voi, administrația Coliban a avut grijă să-și angajeze oameni pe criterii de loialitate, nu de competență. De asemenea, Allen Coliban nu a explicat niciodată prezența Adrianei Miron pe o funcție importantă, deși ea nu are nicio treabă cu Brașovul și cu schimbarea promisă de USR.
Să nu uităm și că administrația Coliban s-a întrecut pe sine în cheltuirea banilor publici prin achiziții directe.
Până la urmă a pierdut alegerile, dar nici nu a făcut ce a promis.
Așa cum spuneam, USR s-a așezat în linie cu toate celelalte partide și nu de ieri sau de azi. Semnele au început să se vadă în plan local din 2021, iar național de prin 2019. Văd această transformare ca fiind una ireversibilă. Nu cred că se mai poate vorbi de o reformă pentru a salva USR. Și nici nu trebuie salvat ceva ce a înșelat atât de tare așteptările oamenilor pentru o schimbare reală în politică și administrație.
În final, Brașovul a revenit la finalul lui 2024 pe mâna celui care a transformat orașul într-unul ostil pietonilor, un oraș poluat, acaparat politic de tot felul de interese, cu o presă cumpărată, rezultat în bună parte și al prestației foarte slabe a administrației Coliban-USR. Așa se întâmplă în politică, prestația slabă și eșecul unui politician contribuie la succesul în alegeri pentru alt politician.
Foto: pagina de Facebook Allen Coliban
Leave a Reply