Deschiderea anului școlar a fost pentru primarul Allen Coliban un prilej pentru a-și duce luptele politice împotriva consilierilor PNL și PSD, care în ultimele luni blochează proiecte de hotărâre cu implicații pentru Brașov. În acest sens, Primarul Allen Coliban, prezent astăzi la deschiderea anului școlar, la școala Școala gimnazială nr. 6, a profitat de ocazie pentru a invita oamenii la ședința de îndată a CL Brașov de mâine 6 septembrie.
„Din păcate, la nivel de spectru politic, ultimii 30 de ani cred că marchează repetenția politicienilor din România cu privire la asigurarea condițiilor și a finanțărilor corespunzătoare pentru actul educațional. Mă refer aici la ceea ce se întâmplă la nivel central. Noi la nivel local căutăm soluții pe termen scurt pe termen mediu și pe termen lung. Am fost astăzi la Școala 6, una dintre școlile cele mai căutate și cu bucurie am anunțat că deschidem trei noi săli de clasă începând din acest an școlar și încă trei sunt în pregătire. Avem un proiect de dotare a unităților de învățământ cu sisteme cu table inteligente cu proiectoare. Proiectul acesta este cu finanțare europeană. Totodată căutăm soluții pentru a suplimenta infrastructura școlară cu spații noi și îmi pun încrederea că presiunea pe care părinții o exercită asupra politicului local va fi resimțită și la nivel de consiliu local, astfel încât programe importante precum cel privind o școală nouă, precum cel privind masa caldă în școli vor întruni votul majorității Consiliului Local. Am avut dialog cu părinții de la Antipa și cu cadrele didactice. Am găsit soluții de relocare temporară, pe perioada lucrărilor, către alte instituții de învățământ. Din păcate este o situație recurentă în municipiul Brașov pentru că ne confruntăm cu deficit de spații de școli. Și din păcate soluția pe care am propus-o, aceea de a avea o școală nouă încă din acest an școlar, este de trei luni de zile întârziată de votul negativ al Consiliului Local. Mâine voi avea o ședință de îndată convocată la Primăria Municipiului Brașov la care sunt invitați și părinți și cadre didactice. Oricine e interesat de soluția pe care am promovat-o și pe care am supus-o discuției Consiliului Local, mă refer la cea de școală nouă, dar și la un program pilot de masă caldă în școli, poate să vină, să intervină și să pună presiune pe politicienii locali. Este modul în care vom putea să ajutăm decidenții să ia o decizie în timp cât mai scurt”, a precizat primarul Allen Coliban.
Primarul Allen Coliban pare să-și fi adus aminte de brașoveni, pe care îi cheamă să-i susțină proiectele în CL Brașov, cerându-le să pună presiune pe consilierii PNL și PSD. Vorbim de primarul în mandatul căruia societatea civilă pare „să fi adormit”, în care consilierii locali USR sunt la fel de obedienți precum consilierii PNL din administrația Scripcaru.
De observat că ședința CL a fost programată la ora 17:30, astfel încât cei interesați să participe la ședință să o poată face. Din nou, și-a adus aminte de brașoveni.
Așadar, şedinţa de îndată a Consiliului Local al Municipiului Braşov va avea loc în ziua de 06 septembrie 2022, ora 17.30, în sala de şedinţe a Consiliului Local, prin mijloace electronice printr-o platformă on-line de video-conferință, cu următorul PROIECT AL ORDINII DE ZI:
1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului ROȘU ALEXANDRU, ca urmare a demisiei.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Municipiul Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov ce are ca obiectiv implementarea și operaționalizarea programului „Masă de calitate pentru elevii brașoveni”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
3. Proiect de hotărâre privind inițierea procedurii pentru închirierea, prin negociere directă, de către Municipiul Brașov, în calitate de chiriaș, a unor spații pentru relocarea temporară a activității școlare.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
4. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 257/2022 privind aprobarea depunerii proiectului „Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană – Plan Urbanistic General, în Municipiul Brașov” și participarea la Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply