Primăria Brașov a transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – etapa premergătoare publicării în Sistemul electronic pentru licitațiile cu valoare mare – procedura de achiziție privind furnizarea şi amplasarea de toalete publice automatizate, racordabile la rețelele de curent, apă și canalizare, precum și pentru servicii de întreţinere şi mentenanţă a acestora în municipiul Brașov. Obiectul contractului îl constituie încheierea unui acord cadru, cu durata de 48 de luni, având ca obiect furnizarea şi amplasarea unui număr cuprins între minim 6 și maxim 28 de toalete automatizate.
„Nivelul de civilizație al unui oraș se măsoară și prin calitatea serviciile publice pe care autoritățile le asigură locuitorilor și turiștilor, iar numărul de toalete publice este un astfel de indicator. Brașovul, din păcate, nu stă foarte bine la acest capitol, deși de-a lungul anilor s-au primit solicitări atât de la cetățeni, cât și de la turiști, pentru a crește numărul acestor toalete. O soluție temporară a fost instalarea de toalete ecologice, dar obiectivul Brașovului este să fie la același nivel ca orice oraș din occident. De aceea, primăria și-a propus ca în toate locurile intens circulate, fie că vorbim de cele frecventate de brașoveni, fie de cele vizitate de turiști, să existe cel puțin o toaletă automatizată, aceasta fiind cea mai convenabilă variantă, sub raportul costurilor de achiziție, deservire și mentenanță. Zilele acestea am demarat procedura de licitație pentru un acord cadru, valabil pe 4 ani, cu un număr maxim de 28 de toalete. Dacă procedura decurge fără probleme, anul acesta vom instala primele 6 toalete în parcul Tractorul, Piața Sfântul Ioan, Parcul Trandafirilor, Livada Poștei, în parcul de pe Berzei și pietonala Uranus. Aceste zone au fost selectate având în vedere că nu există nici o alternativă pentru aceste servicii în apropiere, am primit, de-a lungul anilor, multe solicitări de la brașoveni pentru aceste locuri, iar toaleta din Parcul Tractorul este unul dintre proiectele câștigătoare în cadrul programului de bugetare participativă. Fiind vorba despre un acord cadru, valoarea contractului se situează între minim 1,6 milioane de lei și poate ajunge până la 9,4 milioane de lei, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 15 iulie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Conform caietului de sarcini, toaletele automatizate vor fi dotate cu: sistem electronic automat pentru acces/ieşire din toaletă; sistem de siguranță “SOS” cu buton care acționează deschiderea uşii chiar şi în absența energiei electrice; sistem automat de spălare, dezinfectare şi uscare automată a vasului de toaletă; sistem automat pentru spălarea și dezinfectarea, după fiecare utilizare, a podelei cu profil special de drenare a apei; sistem de aerisire și odorizare după fiecare utilizare; sisteme electronice de siguranță pentru a preveni spălarea şi curățarea toaletei înainte de ieşirea utilizatorului din cabină; sisteme de indicare și presemnalizare optică/acustică și sonoră a ultimelor minute de utilizare; sistem pe bază de senzori pentru comenzile de pornire și oprire ale dozatorului cu săpun lichid și apă şi ale uscătorului de mâini; sistem automat dotat cu senzori pentru distribuirea hârtiei igienice; sistem automat de încălzire pe timp de iarnă dotat cu senzori şi termostat (încălzirea se va face prin convectoare electrice cu o putere nominală de aproximativ 2 kw, curenţii de aer cald vor fi direcţionaţi spre interiorul cabinei toaletei, dar se va asigura şi aer cald în interiorul camerei tehnice pentru a preveni îngheţarea instalaţiei de apă menajeră); sistem GPS pentru transmiterea 24/24 ore a parametrilor de funcţionare (on/off) a toaletelor automate racordabile pentru a eficientiza operaţiunea de remediere a deficienţelor tehnice apărute, informaţii care vor fi transmise automat operatorul care va asigura mentenanţa; sistem automat de iluminat cu LED, pentru consum redus de energie; sistem acustic cu instrucțiuni vocale pentru fiecare comandă și operaţiune pe care o desfăşoară toaleta.
Zonele propuse pentru instalarea celor 28 de toalete, în următorii 4 ani, sunt: Piaţa Sf. Ioan, Livada Poştei, parcul Someş, pietonala Uranus, Parcul Tractorul, Parcul Trandafirilor, Parcul Ursu, Parcul La Iepure, zona Modarom, Parcul Gheorghe Dima, Poiana Brașov – parcare Şura Dacilor, Poiana Brașov – parcare RAT, Parcul Timiş Triaj, Craiter – Pavilioane CFR, Zona ITC – Al. Vlahuţă, Zona Gemenii – Zizinului, Zona Spitalul Judeţean, B-dul Ştefan cel Mare – Parc Hutchinson, str. Soarelui – zona terenuri de sport, str. Carpaţilor – Zorilor, Centrul Civic – Trezorerie, str. Castanilor – 15 Noiembrie, Zona Rapid – B-dul Victoriei, zona Onix – B-dul Griviţei, parcul Fartec, parc str. Agricultorilor – Bartolomeu, Zona Complex Cerna – Olteţ, Lacul Noua.
Valoarea estimată a acestui acord cadru este cuprinsă în intervalul de minim 1.602.605,04 lei fără TVA – din care 1.530.000,00 lei fără TVA, necesari achiziţiei şi punerii în funcţiune a toaletelor – şi 72.605,04 lei fără TVA, necesari asigurării consumabilelor şi întreţinerii acestora. Valoarea maximă estimată a acordului cadru este de 9.388.991,60 lei fără TVA, din care 7.350.000,00 lei fără TVA necesari achiziţiei şi punerii în funcţiune a toaletelor şi 2.038.991,60 lei fără TVA necesari asigurării consumabilelor şi întreţinerii acestora
Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ, în care propunerea financiară reprezintă 80 de puncte, iar garanția oferită este de 20 de puncte.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 15 iulie 2022, ora 15:00.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply