Primăria Brașov refuză să dea informații despre depozitul de deșeuri municipale Timiș-Triaj spunând că decizia ÎCCJ nu a fost motivată și comunicată

În data de 19 octombrie 2025 am publicat articolul Avocatul Dumitru Dobrev obține în instanță o victorie pentru Primăria Brașov, la finalul căruia scriam că până la data publicării articolului Primăria Brașov nu a comunicat public cu privire la decizia ÎCCJ.

Pentru că Primăria Brașov nu lucrează în weekend, solicitarea de informații în baza Legii 544/2001 am trimis-o luni, în data de 20 octombrie 2025 și câteva ore mai târziu, am transmis și o completare. Și surpriză, astăzi, 23 octombrie 2025, am primit un răspuns:

„Având în vedere cererea dumneavoastră nr. 189088/20.10.2025, prin care solicitați informații de interes public în conformitate cu prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, vă informăm că Decizia ICCJ nu a fost motivată și comunicată astfel că nu deținem informațiile solicitate de dumneavoastră.”

Răspunsul acesta arată clar faptul că Primăria Brașov și primarul George Scripcaru nu vor să vorbească despre această situație. Iar mai jos vă las ce am cerut Primăriei în solicitarea de luni ca să vedeți cât de absurd este răspunsul Primăriei Brașov.

Solicit un punct de vedere de la domnul primar George Scripcaru despre decizia de la ÎCCJ cu privire la groapa de menajer Timiș-Triaj. – https://litera9.com/avocatul-dumitru-dobrev-obtine-in-instanta-o-victorie-pentru-primaria-brasov/
În primul rând, de ce nu ați comunicat nimic pe acest subiect așa cum ați făcut în alte cazuri în care Primăria Brașov a avut câștig de cauză în instanțe?
Care ar fi suma totală estimată care trebuie recuperată/plătită de Fin Eco?
Ce demersuri urmează să facă Primăria pentru recuperarea acestori bani?
Înțeleg că există un contract de privatizare în care este menționată obligația de a suporta costurile de către Fin Eco? Primăria a intrat în posesia acestui contract? Dacă da, solicit o copie în format electronic.

Vă transmit o completare pentru solicitarea de informații nr. 189088 / 20.10.2025:
Primăria Brașov a primit amenzi de la Garda de Mediu pe motiv de neînchiderea depozitului de deșeuri municipale Timiș-Triaj? Dacă da, câte amenzi au fost, la ce date, ce valoare a avut fiecare amendă?
Pentru aceste amenzi, care au fost încâlcările de legislație menționate de către Garda de Mediu?
Garda de Mediu a dat Primăriei Brașov termene pentru închiderea depozitului de deșeuri municipale Timiș-Triaj? Dacă da, care au fost acelea?

Are primarul George Scripcaru ceva de ascuns în legătură cu această situație? Urmărește primarul George Scripcaru interese pentru sine sau pentru altcineva? Îl invit pe domnul primar să răspundă și să expună public și detaliat situația acestui depozit de deșeuri municipale.

În final, vă anunț că urmează să revin cu un alt articol în care o să vă prezint două documente emise de o autoritate de mediu, un acord de mediu și un aviz de mediu, din care reies obligațiile Fin Eco cu privire la acest depozit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.