Municipalitatea brașoveană continuă, cu ajutorul fondurilor nerambursabile, să investească în soluții de producere a energiei regenerabile, pentru a reduce dependența de sistemul centralizat, dar și costurile de consum. Zilele trecute, primarul George Scripcaru a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Energiei pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice care să asigure necesarul de consum de energie electrică pentru zece școli și colegii din municipiu Brașov. Valoarea contractului este de 4.082.202,78 lei, finanțare asigurată 100% prin Fondul de Modernizare.
„Continuăm să găsim soluții de finanțare nerambursabilă astfel încât să asigurăm dezvoltarea sustenabilă a orașului, dar cu costuri cât mai mici pentru brașoveni. Zilele trecute am semnat contractul pentru o finanțare de 100% pentru ca zece școli și colegii să își producă singure energia electrică necesară. Astfel, cu ajutorul fondurilor europene, Ministerul Energiei va asigura toată finanțarea pentru instalarea de sisteme fotovoltaice la Colegiile de Informatică, Meșotă, Andrei Bârseanu, Nicolae Titulescu, Mircea Cristea și la cel de Transporturi. De asemenea, de acest program vor beneficia și SPGK (Școala Profesională Germană „Kronstadt”); Școala nr. 2, Școala nr. 11 și Școala Gimnazială nr. 19. Astfel, vom reuși să scădem costurile la plata facturilor de întreținere, folosind sisteme regenerabile, cu costuri zero din bugetul local”, a precizat primarul George Scripcaru.
Proiectul ,,Sisteme fotovoltaice amplasate pe clădirile publice ale UAT Brașov, în scopul producerii energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum” este finanțat prin programul European Fondul de Modernizare, Ministerul Energiei fiind autoritatea națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin acest program.
Obiectivul proiectului este obținerea de energie electrică din surse regenerabile, pentru consumul propriu a următoarelor 10 unități educaționale aflate în subordinea municipalității: Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”; Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă; Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu; Colegiul Nicolae Titulescu; Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov; Colegiul Tehnic Mircea Cristea; Școala Profesională Germană „Kronstadt”; Școala Gimnazială Nr. 2 „Diaconu Coresi”; Școala Gimnazială nr. 11 „Ștefan Octavian Iosif”; Școala Generală nr. 19.
Alegerea unităților de învățământ s-a realizat pe baza unor criterii tehnice precum studii de însorire, o evaluare a potențialului energetic prin sisteme fotovoltaice dedicate clădirilor publice, analiza structurii clădirilor și posibilitatea efectivă de montare de panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor.
Foto: Primăria Brașov
Leave a Reply