Primăria Brașov va realiza, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, regenerarea energetică a 7 blocuri de locuințe din municipiul Brașov, regenerare care va avea un efect pozitiv asupra mediului și va reduce facturile pe care brașovenii care locuiesc în aceste imobile trebuie să le plătească lunar.
Primul bloc de locuințe la care vor începe lucrările de regenerare este cel situat pe str. Apollo nr, 5, după ce primarul Allen Coliban a semnat zilele trecute contractul pentru întocmirea documentației tehnice (PT, DDE, Asistență tehnică din partea proiectantului, întocmire certificat energetic la finalizarea lucrărilor) și execuția lucrărilor.
Proiectarea și execuția lucrărilor vor fi realizate de Asocierea SC Electroprecizia AG SRL – ofertant lider cu SC 2 GMG Construct SRL– ofertant și SC Viaplan 44 Office SRL– subcontractant, având ca termen de realizare a 12 luni, din care 4 luni etapa de proiectare și 8 luni cea de execuție a lucrărilor. Valoarea totală a contractului este de 3.632.000 lei fără TVA.
„Continuăm investițiile în transformarea Brașovului într-un oraș sustenabil, verde. Tocmai de aceea implementăm proiecte pe toate componentele care au impact semnificativ asupra mediului, iar eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe, la care se adaugă sistemele alternative de producere a energiei și stații de încărcare pentru autovehicule electrice reprezintă un pas important pentru atingerea acestui obiectiv. În acest moment avem, în diferite faze de implementare, proiecte de regenerare energetică pentru 7 blocuri, cel mai avansat proiect fiind cel de pe Apollo, unde am semnat contractul de proiectare și lucrări. În următoarele zile vom semna contractul pentru al doilea bloc și vom lansa procedura de achiziție pentru încă două. Este un proiect importat prin prisma lucrărilor care vor fi realizate, fiind cel mai complex sistem de eficientizare energetică a unui bloc de locuințe care include atâtea componente și care poate deveni un model replicat la nivelul întregului oraș. Finanțarea lucrărilor pentru cele 7 blocuri de locuințe este acoperită 100% cu fonduri nerambursabile PNRR”, a precizat primarul Allen Coliban.
Proiectul cuprinde următoarele lucrări:
- Reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, care includ montarea tâmplăriei termoizolante; izolarea termică a faţadei; izolarea termică a terasei; izolarea termică a planşeului; sisteme solare pasive și de protecție solară;
- Asigurarea sistemului de încălzire/furnizare a apei calde de consum;
- Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice din surse regenerabile de energie, în principal pentru consumul propriu;
- Instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și /sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior;
- Reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat în clădire;
- Sistem de management energetic integrat: montarea unor sisteme inteligente de contorizare, montarea echipamentelor de măsurare a consumului de energie din clădire (pentru energie electrică, gaze naturale și/sau energie termică);
- Sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald.
- Instalare de stații rapide pentru încărcarea vehiculelor electrice (cu putere de peste 22kw), cu două puncte de încărcare/stație.
Detalii contract
Servicii de întocmire DTAC, PT, DDE, asistență tehnică din partea proiectantului, întocmire certificat energetic la finalizarea lucrărilor și execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii “Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale – str. Apollo nr. 5.
Contractant: Asocierea SC Electroprecizia AG SRL – ofertant lider cu SC 2 GMG Construct SRL– ofertant și SC Viaplan 44 Office SRL– subcontractant.
Durata: 4 luni proiectare + 8 luni execuție lucrări, de la ordinul de începere a lucrărilor
Valoare: 3.632.000 de lei, la care se adaugă TVA.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, componenta C5 – Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, Operațiunea A.3: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale.
Stadiul implementării programului pentru celelalte 6 blocuri de locuințe:
- Hărmanului 76 -78: în curs de semnare contract pentru proiectare și execuție lucrări;
- B-dul 15 Noiembrie nr. 50 și 50 B: lansare procedură de achiziție;
- B-dul Saturn 41: luna aceasta va fi propusă spre aprobare Consiliului Local Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și indicatorii tehnico-economici;
- B-dul 15 Noiembrie 5 A și str. Dealul de Jos 5 B: sunt în etapa de elaborare DALI.
Foto: Primăria Brașov
Leave a Reply