Primăria Brașov anunță începerea lucrărilor de extindere la grădinița de pe strada Câmpului

Primăria Brașov a început lucrările pentru extinderea și mansardarea grădiniței de pe strada Câmpului. Grădinița își va dubla capacitatea prin construirea unui corp nou și prin mansardarea celui existent. Totodată copiii vor avea o grădină de legume, un pavilion de lemn, pentru activități în sezonul cald, și un loc de joacă de mari dimensiuni.

Această unitate de învățământ preșcolar asigură servicii educaționale, în principal pentru copiii din cartierul Brașovul Vechi și Bartolomeu, iar starea ei nu mai permitea funcționarea în condiții optime. Având în vedere această situație, dar și nevoia cetățenilor din zonă de a-și duce copiii la grădinița din cartier, municipalitatea a luat decizia modernizării și mansardării clădirii existente și a construirii unui corp nou, astfel încât, la finalul lucrărilor, grădinița își va dubla capacitatea, ajungând la un total de 120 de copii. În acest moment, grădinița funcționează în spațiul pus la dispoziție de Colegiul Economic.

Copiii, care în prezent sunt relocați la Colegiul Economic, vor trebui să se întoarcă aici cât mai repede posibil. De aceea, trebuie să ne raportăm strict la termenul contractual și, dacă se poate, chiar să ne mișcăm mai repede decât este prevăzut. Aceasta este situația de astăzi: vorbim despre o clădire care datează din anii ’70 și care, pentru a putea funcționa ca grădiniță, trebuie refăcută complet – mansardată, consolidată, extinsă – atât la interior, cât și în ceea ce privește dotările necesare unei grădinițe noi, moderne, așa cum am realizat deja și în alte proiecte similare. La exterior ne propunem să asigurăm copiilor spații de joacă pe timpul zilei, o mică grădină de legume, pentru activități educative și recreative, astfel încât cei mici să poată învăța prin joacă. Chiar dacă zona este mai înghesuită, fiind parte din zona veche a orașului, consider că este important să păstrăm această funcțiune și să refacem tot ceea ce este necesar din perspectiva nevoilor copiilor. Vom dubla capacitatea: de la trei grupe, vom ajunge la șase grupe de copii. Asta înseamnă 120 de copii care vor avea o soluție educațională, iar părinții acestora vor avea, la rândul lor, o grijă în minus în viața de zi cu zi. Încercăm să oferim atât părinților, cât și copiilor, condițiile necesare pentru această activitate. Acest proiect face parte din strategia noastră de modernizare și extindere a infrastructurii de educație, pe care o implementăm în municipiul Brașov, iar în 2026 vom continua în aceeași direcție, adică creșă, grădiniță și școală în fiecare cartier”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

Lucrările au început în această săptămână și vor dura maxim 12 luni. Primarul i-a explicat șefului de șantier cât de important este să eficientizeze toate etapele de derulare a investiției, având în vedere că de momentul finalizării lucrărilor depind 120 de preșcolari și familiile acestora.

Lucrările au început, suntem în faza de demolări, am comandat deja materialele pentru etapa de fundații și consolidări, iar în perioada următoare vom realiza săpăturile și vom începe turnarea betoanelor. Ne menținem termenele asumate, care se întind pe durata unui an, și sperăm să ne încadrăm în grafic, astfel încât să putem preda grădinița anul viitor, pentru copii”, a declarat Barbu Tudor, șef de șantier.

Descrierea investiției

Prin proiect se propune: extinderea pe verticală, prin mansardare, a clădirii existente; extinderea pe orizontală, prin construirea unor structuri independente; reabilitarea, modernizarea și dotarea grădiniței; realizarea unor amenajări exterioare, atât pentru activități ale copiilor, cât și în scopuri administrative și gospodărești.

Extinderea pe orizontală se va realiza atât pe latura nordică, cu un corp cu regim de înălțime subsol parțial + parter, cât și pe cea sudică a clădirii, cu un corp, cu regim de înălțime P+E+M. Se prevede o scară exterioară din beton armat pentru evacuare, amplasată pe fațada sudică.

Vor fi amenajate 6 săli de grupă, distribuite câte două pe fiecare nivel. Fiecare grupă are o capacitate de 20 de copii. Fiecare sală de grupă este destinată spațiului de lucru și de joacă, la care va fi amenajat un dormitor separat, prevăzut cu 20 de paturi și câte un grup sanitar.

În proiect s-a prevăzut o sală multifuncțională interioară în cadrul sălii de servit masa, un pavilion exterior acoperit și o sală de activitati la nivelul mansardei.

În plus, vor fi amenajate spații de depozitare, anexe de curățenie, spații administrative, grupuri sanitare , spații pentru bucătărie, vestiare, cabinet medical.Lucrările sunt realizate de Asocierea SC HAR & H SRL – SC ROMFIT GRUP SRL, valoarea acestora fiind de 26.276.481 lei, inclusiv TVA.

Foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.