Primăria Brașov a anunțat azi semnarea contractului de finanțare pentru Terminalul de transport de la Gara Brașov. Finanțarea este prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020. Unul dintre acestea se încadrează în Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
„Proiectul se referă la amenajarea unui terminal pentru transportul în comun modern la gară, astfel încât turiștii, dar și navetiștii, să fie interesați să utilizeze ca mijloace de transport spre Brașov trenul sau transportul interjudețean care ajunge în autogara 1 și apoi, în interiorul orașului, mijloacele de transport în comun. Noi facem tot ce depinde de noi pentru ca transportul spre Brașov să fie cât mai atrăgător pentru cei care vin cu treabă sau în concediu la Brașov, dar sper ca și CFR să implementeze proiectul de modernizare a gării”, a declarat George Scripcaru.
Descriere proiect Terminal transport urban gară
Scopul proiectului este de a crește atractivitatea sistemului de transport public din municipiu prin amenajarea unui terminal modern în zona gării Brașov, care să asigure un transfer intermodal eficient, rapid și confortabil.
Proiectul face parte dintr-o abordare integrata care vizează promovarea unor comportamente sustenabile de mobilitate urbana. Alături de dezvoltarea infrastructurii care deservește transportul public, autoritatea locala are în vedere implementarea unei politici complexe de mobilitate care vizează înnoirea parcului auto destinat serviciului de transport public.
Proiectul prevede îmbunătățirea transportului public urban prin realizarea unui nou terminal intermodal pentru mijloacele de transport în comun prin următoarele măsuri:
– construirea unui terminal pentru transport urban în zona Gării Brașov, cu 12 peroane;
– amenajarea a 7 locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități;
– amenajare zona spații verzi;
– amenajare sală de așteptare cu 2 accese – unul principal și unul secundar;
– amenajarea a 4 case de bilete;
– amenajare ghișee informații;
– amenajarea a 4 birouri;
– amenajare unui grup sanitar pentru angajați;
– amenajarea unui grup sanitar pentru călători (proiectate inclusiv pentru persoane cu dizabilități);
– amenajarea unui spațiu tehnic;
– crearea de funcțiuni specifice și anexe în clădirile nou construite.
Realizarea terminalului de transport public va facilita accesul la serviciile de transport public într-un punct important privind accesibilitatea și mobilitatea la nivelul localității și a zonei metropolitane – Gara Brașov / Autogara nr. 1 -, împreună cu masuri complementare care vor contribui la îmbunătățirea serviciilor de transport public și a modurilor de transport nemotorizate. Investiția va facilita transferul intermodal (transport public – transport feroviar) încurajând, astfel, persoanele care intră sau ies din Brașov utilizând autoturismul personal, să renunțe la acesta și să folosească transportul public local și cel feroviar.
Realizarea investiției va conduce la scăderea disconfortului creat de valorile ridicate de trafic și a poluării atmosferice și fonice, fapt ce se va concretiza în creșterea calității vieții locuitorilor municipiului Brașov și a satisfacției turiștilor. În plus, schimbarea peisajului urban prin reducerea traficului auto va încuraja locuitorii și turiștii să folosească și modurile de transport nemotorizate.
Valoare totala contract 14.345.209,68 lei.
Valoare totală eligibilă 14.292.277,22 lei.
Finanţare nerambursabilă 14.006.431,66 lei.
Valoare cofinanţare eligibilă beneficiar 285.845,56 lei.
Valoare neeligibilă 52.932,46 lei.
Perioada de implementare proiect 08.05.2020-31.03.2022.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply