Primăria Brașov a anunțat azi semnarea contractului de finanțare pentru eficientizarea energetică a Colegiului Tehnic Transilvania, Corp A. Finanțarea este prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020. Unul dintre acestea se încadrează în Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
„Proiectul se referă la lucrări de eficientizare energetică a corpului A al Colegiului Tehnic Transilvania. Este a doua unitate de învățământ liceal pentru care am accesat fonduri în acest exercițiu financiar, după ce în decembrie am semnat contractul de finanțare pentru Colegiul Tehnic Maria Baiulescu. Mă bucur că am reușit să semnăm contractul de finanțare și pentru acest colegiu tehnic, cu atât mai mult cu cât Colegiul Tehnic Transilvania este una dintre unitățile de învățământ care a înțeles că trebuie să existe o corelare între educația copiilor și piața muncii”, a declarat George Scripcaru.
Descrierea investiției
Lucrările de intervenţie proiectate cuprind măsuri de eficienţă energetică şi măsuri de conformare la cerinţa de securitate la incendiu.
I. Măsurile de creştere a eficienţei energetice includ următoarele lucrări:
– Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii: termoizolare planşeului – placă pod cu strat de vată minerală de 25 cm şi realizarea unei şape de protecţie, înlocuire tamplarie lemn şi a celei PVC cu tâmplarie PVC performantă cu profil pentacameral şi cu geam termoizolant, termoizolarea pereţilor exteriori de pe faţadele laterale şi faţada posterioară cu vata minerală de 8 cm,
– Lucrări de de reabilitare termică a sistemului de încălzire/sistemului de furnizare a apei calde de consum: înlocuire echipamente centrală termică (centrala va fi echipată cu 2 cazane de condensaţie) şi refacerea instalaţiilor de încalzire,
– Instalarea unor sisteme alternative de producerea energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu: preparare apă caldă cu panouri solare montate pe acoperiş, producere energie electrică pentru iluminat cu panouri fotovoltaice montate pe acoperiş,
– Lucrări de instalare/reabilitare/modertnizare a sistemelor de climatizare şi ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior: realizare instalaţii locale de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii la Sala de consiliu şi Cabinetul de Estetica,
– Lucrări de reabilitare/modernizare a inslalaţiilor de iluminat în clădire,
– Sisteme de management energetic integrat.
II. Măsuri conexe care includ intervenţii/activităţi aferente investiţiei de bază:
– Repararea elementelor de construcţie ale faţadei cu pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii,
– Reparaţii locale ale acoperişului tip şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice la nivelul terasei, respectivi la sistemul de colectare şi evacuare al apelor meteorice la nivelul învelitoarei,
– Refacerea finisajelor interioare la pereţi, tavane şi pardoseli,
– Repararea trotuarelor de protecţie în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii,
– Crearea de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi: rampe în zona uşilor de acces în clădire, amenajare grup sanitar adaptat persoanelor cu handicap, scara interioară echipată cu platforme elevatoare rabatabile,
– Lucrări de recompartimentare interioară,
– Lucrări specifice necesare conformării la cerința de securitate la incendiu: demolare planşeu peste scara centrala – la etajul 1 și continuarea scării pana la etajul 2; demolări locale pereți în vederea asigurării gabaritelor pe căile de evacuare; delimitarea casei de scara pe holul central cu pereți; înlocuiri elemente tâmplărie; demolări locale goluri de uși și repoziţionare acces în sălile de curs; demolare perete şi planşeu închidere casa de scara 1 în zona acces pod şi refacere delimitare casa de scara cu pereți şi închidere şarpantă; amplasare a trei hidranţi exteriori subterani; refacerea inslalaţiei de hidranţi interiori; instalaţii de iluminat de siguranţă, instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, sistem de desfumare (trape de fum) la bibliotecă şi sala de lectură.
Perioada de execuţie a lucrărilor este de 15 luni
Valoare totală proiect: 11.031.724,75 LEI
Valoare finanţare nerambursabilă 98%: 10.740.122,27 lei
Cofinanţare 2%
Sursa foto: Google Maps
Leave a Reply