Primăria a preluat Cetățuia Brașovului, după ce, la sfârșitul lunii mai, Guvernul a aprobat hotărârea prin care monumentul este transmis din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în cea a domeniului public al municipiului.
În prima etapă s-au executat lucrările de îndepărtare a vegetației crescute necontrolat în interiorul cetății și vor începe cele de punere în siguranță a zidurilor. În următoarele săptămâni se vor elabora studiul istoric și cel de parament (tencuieli), necesare pentru punerea în siguranță a monumentului istoric, apoi, în august, se va solicita avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice pentru executarea lucrărilor, având în vedere că este vorba despre un monument de categoria 1.
Din septembrie vom demara procedurile de punere în siguranță, lucrări care se referă, în principal, la acoperiș și tencuieli.
La începutul lunii septembrie, cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, primăria vrea să deschidă porțile cetății pentru brașoveni și turiști, a anunțat primarul Allen Coliban.
„Am terminat zilele trecute procesul de predare primire cu Ministerul Finanțelor. Cetatea este acum în patrimoniul municipiului. Am început lucrările de pregătire astfel încât să eliminăm din vegetația spontană și, totodată, am actualizat expertiza pentru punerea în siguranță. Sunt două etape pe care le avem în vedere: punerea în siguranță, etapă care ar trebui să dureze câteva luni de zile, și, totodată, lucrările mai ample de consolidare. Pentru prima etapă de punere în siguranță avem expertiza actualizată, urmează să avem, luna aceasta, studiile, și, în luna august, să intrăm în avizarea Ministerului Culturii. Sunt pași obligatorii, pe care ne propunem să-i facem în cel mai scurt timp cu putință, iar în luna septembrie, cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, vrem să avem o primă săptămână a porților deschise, astfel încât toți brașovenii și turiștii care vizitează Brașovul să se bucure de ceea ce are cetatea de oferit”, a declarat primarul Allen Coliban.
După finalizarea lucrărilor de punere în siguranță, Cetățuia va fi deschisă publicului larg pentru a vizita zona in interiorul cetății (zona perimetrală).
Deschiderea tuturor spațiilor se va face după finalizarea proiectului de restaurare, un proiect mult mai amplu, care include o serie de studii, inclusiv cel privind rezistența la cutremur (există un studiu de acum 3 ani, care va trebui actualizat), dar și o analiză a destinației spațiilor existente.
„Destinația fiecărui spațiu o vom decide tot după ce avem toate expertizele care vor analiza și partea aceasta, ce poate fi amenajat și în ce condiții. În primul rând, Cetățuia va fi un obiectiv turistic și un obiectiv care să ofere posibilitatea de recreere și totodată de organizare de evenimente pentru brașoveni”, a precizat primarul Allen Coliban.
Vă reamintim că acest monument istoric s-a reîntors în proprietate publică a municipiului Brașov în urma unui proces foarte lung, care a durat 7 ani, deschis de Primăria Brașov, pentru trecerea Cetății Brașovului de pe Dealul Straja, din proprietatea Aro Palace SA, în proprietatea publică a statului român, proces care a fost câștigat de municipalitate la sfârșitul anului trecut.
Scurt istoric al procesului pentru recuperarea Cetățuii
Primăria Brașov a demarat în 2015 un proces prin care solicita instanței de judecată să constate că acest monument istoric trebuie să fie în domeniul public, fiind bun de interes public, și să îl treacă, din proprietatea Aro Palace SA, în proprietate publică – fie a municipiului, fie a statului. Procesul s-a întins pe o perioadă de 7 ani și trei instanțe de judecată: Tribunal, Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest proces, municipiul Brașov s-a judecat atât cu proprietarul – Aro Palace SA și acționarii acestei societăți comerciale, SIF Transilvania și SIF Muntenia – cât și cu mai multe ministere care au avut un rol în trecerea acestui monument istoric în patrimoniul unei societăți comerciale, privatizate în anii ’90: Ministerul Economiei, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Interne. Pe perioada procesului, municipiul Brașov a solicitat ca și statul să se alăture demersului său, având în vedere că acest monument a fost proprietatea statului român înainte de a trece în patrimoniul unei societăți comerciale și de a deveni restaurant. În urma recursurilor depuse la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat pe 8 noiembrie 2022, confirmând înscrierea în proprietatea publică a Cetățuii.
În dosarul nr. 1886/62/2015, municipiul Brașov a fost inițiator, s-a ocupat de cercetarea documentelor arhivistice și de toate demersurile juridice. Mai mult, a invitat statul român să se alăture efortului procesual, pentru a readuce comunității brașovene un simbol istoric local.
Pe tot parcursul procesului, statul român și-a manifestat intenția ca, la final, municipiul Brașov să primească, în domeniul său public, propria cetate. În acest sens au fost toate pozițiile exprimate în dosar, dar și în demersurile prealabile, demarate în noiembrie 2018, când s-au făcut primele proceduri de adoptare a unei Hotărâri de Guvern, în scopul transferului monumentului simbol al orașului, din domeniul public al statului român, în cel al municipiului Brașov.
Leave a Reply