Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor de construcție aferente proiectului „Park&ride Bartolomeu”

Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor de construcție aferente proiectului „Park&ride Bartolomeu”, proiect ce face parte din strategia municipalității de tranziție spre o mobilitate a cetățenilor, în detrimentul mobilității autoturismelor.

Parcarea multietajată va fi construită în Bartolomeu, în apropierea viitoarei Săli Polivalente, va avea 4 niveluri și peste 700 de locuri de parcare. Valoarea estimată a achiziției este de peste 112 milioane de lei, fără TVA.

Obiectivul nostru, al municipalității, este ca prin proiectele pe care le implementăm să le putem oferi brașovenilor, în câțiva ani, un oraș adaptat nevoilor și așteptărilor lor, un oraș în care să își dorească să locuiască și să lucreze, un oraș de care să fie mândri. Strategia privind mobilitatea este unul dintre modurile în care acest oraș va deveni mai prietenos cu cetățenii. Nu putem să le cerem brașovenilor, locuitorilor din zona metropolitană sau turiștilor să nu circule cu autoturismele proprii atâta timp cât nu le oferim alternative. Iar acum implementăm aceste alternative: transport în comun modern și electrificat, piste pentru biciclete, stații de încărcare pentru autoturisme electrice și, nu în ultimul rând, programul nostru de construire de park&ride-uri, la toate intrările din oraș. Primul va fi cel din Bartolomeu, pentru care am lansat deja licitația, dar vor urma și cele de la intrarea dinspre București, dinspre Târgu Mureș și dinspre Bacău. Cetățenii din zona metropolitană și turiștii vor descoperi că este mai simplu, mai ieftin și mai eficient să își lase mașinile în aceste parcări, iar în interiorul orașului să folosească surse alternative de transport”, a declarat primarul Allen Coliban.

Parcarea este situată în dreapta terminalului RAT de la fostul Stadion Municipal și va avea un regim de înălțime de 4 niveluri, din care două subterane și două supraterane. Suprafața viitoarei parcări este de peste 20.000 de m.p., din care 9.905,28 m.p. pe cele două niveluri subterane și 10.112,19 m.p. pe nivelurile supraterane.

Cele peste 700 de locuri de parcare sunt împărțite astfel: 697 de locuri pentru autoturisme, 10 locuri pentru motociclete, 12 locuri pentru autocare/microbuze și 54 locuri pentru biciclete. Parcările pentru autocare și biciclete se vor amenaja la nivelul solului.

Parcarea va fi dotată cu 13 stații de încărcare a autoturismelor electrice. Puterea electrică a unei stații de încărcare va fi de 11-22-55kW/400V.

Construcția va fi dotată cu un sistem de control acces auto automat, cu bariere, ce va facilita organizarea achitării tarifelor de parcare și funcționarea în siguranță a circulației, precum și un sistem de gestionare smart, cu afișaj electronic, pentru informarea rapidă a utilizatorilor referitor la locurile de parcare disponibile. Totodată, va exista și un sistem de supraveghere video pentru evitarea eventualelor incidente.

Peste parcare este propusă o terasă circulabilă parțial înierbată, amenajată ca spațiu verde cu plante decorative, arbuști, bănci din lemn și alei.

Documentație:

CAIET DE SARCINI FINAL PARK&RIDE

0001-ARH_PD_A001_Plan de incadrare

0002-ARH_PD_A002_Plan de amplasament

0003-ARH_PD_A003_Plan de situatie

0004-ARH_PD_A004_Plan de trasare

0005-ARH_PD_A101_Plan subsol 2

0006-ARH_PD_A102_Plan subsol 1

0007-ARH_PD_A103_Plan parter

0008-ARH_PD_A104_Plan etaj 1

0009-ARH_PD_A105_Plan terasa circulabila

0011-ARH_PD_A107_Sectiune transversala 01

0012-ARH_PD_A108_Sectiune transversala 02

0013-ARH_PD_A109_Sectiune transversala 03

0014-ARH_PD_A110_Sectiune transversala 04

0015-ARH_PD_A111_Sectiune longitudinala

0016-ARH_PD_A113_Fatade EST si VEST

0017-ARH_PD_A112_Fatade NORD-VEST si SUD-EST

0018-ARH_PD_A114_Tablou tamplarie_ferestre

0019-ARH_PD_A115_Tablou tamplarie_usi 01

0020-ARH_PD_A116_Tablou tamplarie usi 02

0021-ARH_PD_A117_Confectii metalice 01

0022-ARH_PD_A118_Confectii metalice 02

0023-ARH_PD_A119_Detaliu montaj fereastra

0024-ARH_PD_A120_Detaliu terasa inierbata

0025-ARH_PD_A121 _ Detaliu rost de dilatare

0026-ARH_PD_A122_Detaliu atic terasa circulabila

0027-ARH_PS_00a_Foaie de capat generala

0028-ARH_PS_00b_Borderou general specialitati

0029-ARH_PS_00c_Mem.general+Lista.Semnaturi

0030-ARH_PS_01_Foaie de capat arhitectura

0031-ARH_PS_02_Borderou arhitectura

0032-ARH_PS_03_Memoriu tehnic ARH

0033-ARH_PS_04_Program de control in faze determinante

0034-ARH_PS_05a_CUPRINS CAIET DE SARCINi

0035-ARH_PS_05b_CAIET DE SARCINI

0036-ARH_PS_05c_BARTOLOMEU_CS_DOTARI

Durata maximă de execuție este de 18 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea estimată a acestui contract este 112.028.552,02 lei + TVA, cofinanțarea fiind asigurată în principal din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 70 de puncte, componenta tehnică 20 de puncte (gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice totalizează 10 de puncte, iar demonstrarea faptului că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați, 10 puncte). Alte 10 puncte reprezintă durata de execuție a lucrărilor.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 27 decembrie 2022, ora 15:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.