Primăria Brașov a lansat, săptămâna aceasta, licitația pentru amenajarea unei piste pentru biciclete care să facă legătura între cartierul Valea Cetății – zona „La Iepure“ – și cartierul Astra, terminalul RAT Poienelor. Traseul va avea o lungime de 3,94 km și 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete. Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 5,4 milioane de lei.
„Am lansat și licitația pentru amenajarea pistei de biciclete care face legătura între cartierele Valea Cetății și Astra, conectându-se cu celălalt traseu, care leagă cartierul Astra de puncte importante din oraș: gara, centrul civic și centrul istoric. Sunt primele două piste din proiectul nostru de a asigura brașovenilor o pistă de biciclete la maximum 250 de metri de locuință sau locul de muncă, astfel încât mobilitatea velo să fie o alternativă reală de transport sigur în interiorul orașului. Cumulat, vorbim de 80 de kilometri de piste care vor lega toate cartierele Brașovului, proiecte aflate în diferite faze de implementare. Transportul cu bicicleta este una dintre soluțiile optime pentru un oraș de dimensiunile Brașovului și avem foarte multe exemple de orașe din Europa care au devenit mult mai prietenoase cu mediul și cu locuitorii lor odată cu dezvoltarea acestui sistem de transport”, a precizat primarul Allen Coliban.
Investiția înseamnă amenajarea unei piste de biciclete pe partea carosabilă, delimitată de traficul rutier prin marcaj longitudinal și profile prefabricate din cauciuc, peste care pot trece, la nevoie, mașinile de intervenție. În zonele unde dimensiunea străzilor nu permite crearea culoarului exclusiv pentru biciclete, traficul se va desfășura în comun cu autovehiculele, pe partea carosabilă, unde se vor amenaja marcaje transversale vizibile, la distanță de maximum 25 metri, dublate de indicatoare rutiere.
În paragraful de mai sus, comunicat de Primăria Brașov, am marcat două porțiuni care ne arată viziunea administrației brașovene cu privire la mobilitatea urbană. Aceasta pleacă de la principiul „facem unde considerăm noi că e loc, dar fără a deranja traficul auto”. Separarea este una minimală și nu asigură siguranța pentru bicicliști în situațiile în care autovehiculele ies din banda de circulație și intră pe pistă. Profilele prefabricate din cauciuc nu pot opri intrarea autovehiculelor pe pistă și nu protejează bicicliștii în cazul unor accidente. Și dacă aceste profile nu pot opri autovehiculele, cu siguranță nu o poate face un marcaj longitudinal de 1,5 m lățime.
Investiția constă în realizarea infrastructurii integrate pentru ciclism și trafic pietonal cu o lungime cumulată de 3,94 km pe traseul terminal RAT Molidului (capăt zona „La Iepure“), str. Molidului, b-dul Valea Cetății, strada Tâmpei, strada Vasile Alecsandri, str. Carpaților, str. Poienelor, terminal Poienelor. Acest traseu, pe care îl puteți vedea în planul de situație, a fost ales de administrația Scripcaru, proiectul fiind început din ultimul mandat al fostului primar.
Pentru început ne uităm la bdul Valea Cetății. Pista de biciclete va fi realizată pe banda întâi, dublu sens cu lățime de 2 metri, 1 metru pentru fiecare sens. Lângă va exista acest marcaj longitudinal de 1,5 m lățime. Din acest 1,5 m, ar fi mers un separator fizic de 0,5 m, iar pista să fi fost de 3 metri lățime, cu 1,5 m pe sens. La 3 metri lățime pista de biciclete ar fi permis și accesul serviciilor de urgență, în special ambulanța. Când mă refer la separator fizic mă refer la ceva ce ar putea opri un autovehicul.
Un exemplu în imaginea următoare, un spațiu care include și vegetație. Acest tip de separator oferă și un confort ridicat bicicliștilor.
Conform memoriului tehnic pe lungimea pistei de biciclete, pe partea cu pista, la bdul Valea Cetății se vor reloca 148 de locuri de parcare. Și aici avem vestea bună, parcările care ar fi fost între trotuar și pistă urmează să fie desființate și vor fi relocate dacă va fi indentificată o soluție în acest sens. Dacă parcările în spic rămâneau ar fi constituit un pericol constant pentru bicicliști.
Pe partea de relocare, vă arăt un exemplu în imaginea următoare. Observați un separator fizic îngust, dar suficient pentru a avea un loc deschiderea ușilor autoturismelor (astfel încât ușa să nu intre în pistă) din parcarea așezată între pistă și banda de circulație.
După modelul din imaginea de mai jos, s-ar putea reloca o parte din cele 148 de locuri între pistă și banda de circulație, doar că vor trebui dispuse longitudinal, nu în spic.
Intersecții și probleme
Intersecția Tâmpei cu Vasile Alecsandri pare că rămâne neamenajată velo, iar pe Vasile Alecsandri, pe o lungime de 525 metri nu există pistă, ci va fi cea ce numim shared space, dar nu e clar dacă va fi marcată în acest sens.
Intersecția Vasile Alecsandri cu Carpaților rămâne neamenjată pentru velo. Girația Carpaților – Zorilor nu are o amenjare velo astfel încât să permită circulația bicicliștilor direct pe pistă înspre și dinspre Zorilor.
Pe Carpaților, de la intersecția cu Zorilor, pista de biciclete urmează să fie făcută pe trotuar. Aici vedem din nou abordarea „nu e loc, nu deranjăm autoturismul”.
Intersecția Carpaților cu Poienelor rămâne neamenajată pentru velo.
În continuare, detaliile implementării proiectului:
În cadrul proiectului vor fi amenajate și 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete, fiecare dotat cu 50 de biciclete și cu rastele pentru parcarea acestora. Se vor monta 248 de semne de circulație de atenționare și de informare despre existența pe traseu a pistelor de biciclete.
Durata lucrărilor de amenajare și marcare a pistelor pentru biciclete este de maximum 6 luni; durata cât mai scurtă de execuție a lucrărilor este și un factor de evaluare în cadrul procedurii de achiziție.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 5.425.575,63 lei fără TVA.
Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 40 de puncte, componenta tehnică 30 de puncte, iar durata de execuție a lucrărilor 30 puncte.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26.02.2024.
Ca și o concluzie, proiectele Traseul 2 și Traseul 1 sunt începute din mandatul trecut. A trecut o perioadă mult prea lungă de timp pentru două proiecte care nu propun cele mai bune soluții velo de mobilitate. Lucurile se fac greu și soluțiile sunt de compromis.
Leave a Reply