Primăria Brașov a lansat licitația pentru realizarea lucrărilor de întreținere, reparații, construcții, confecționarea și montarea elementelor sistemului de siguranță a circulației din Municipiul Brașov, care presupune încheierea unui acord cadru, pe 4 ani, pentru montarea de parapete, balustrade, garduri de protecție, stâlpi opritori etc.
Conform caietului de sarcini, elementele componente ale sistemului de siguranța circulației pentru care municipalitatea vrea să încheie acordul-cadru sunt următoarele:
Parapete – construcții rigide (din zidărie de piatră sau beton) și flexibile cu glisiere (lise) metalice, amplasate în lungul drumurilor la marginea platformei, în locurile periculoase ale traseului, și au pe lângă rolul de ghidare, și pe acela de asigurare parțială împotriva ieșirii vehiculelor de pe drum;
Stâlpi de dirijare și opritori – dispozitive care asigură ghidarea optică a utilizatorilor și limitează sau interzic accesul autovehiculelor în zone cu restricții;
Parapetele și balustradele lucrărilor la pasaje, poduri și podețe – construcții din beton sau metal, amplasate pe poduri sau podețe cu rol de ghidare și protecție a circulației pietonale și auto. Au rolul de asigurare parțială împotriva ieșirii vehiculelor de pe drum;
Balustrade, mână curentă și garduri de protecție – construcții metalice amplasate la limita trotuarelor, aleilor pietonale și scărilor etc. având rolul de ghidare, sprijin și limitare a circulației pietonale în vederea evitării producerii de accidente;
Panouri din plasă de sârmă cu stâlpi – elemente necesare împrejmuirilor.
Câștigătorul procedurii de licitație va trebui să ofere toată gama de lucrări, de la reparații curente ale elementelor de siguranță existente, la construirea de parapete și ziduri de sprijin din piatră sau beton.
Valoarea estimată a acestui acord cadru, pe întreaga perioadă de 4 ani, este cuprinsă în intervalul de minim 6.970.336 lei, fără TVA, și nu poate depăși 28.722.240 de lei, la care se adaugă TVA.
Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 95 de puncte, iar componenta tehnică este de 5 de puncte.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 14 octombrie 2022, ora 15:00.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply