Primăria Brașov vrea să construiască un campus dedicat învățământului dual la nivel preuniversitar și universitar. În acest scop, Primăria a depus ieri o solicitarea de finanțare prin PNRR, în valoare de 104.150.220,15 lei fără TVA, care acoperă cea mai mare parte din valoarea totală a proiectului, respectiv 144.374.244,12 lei fără TVA.
Sursa de finanțare este Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul IV: Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, cu obiectiv de investiție „Dezvoltarea a minimum 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate – Programul-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual“. Cererea de finanțare a primit aprobarea Consiliului Local și a Consiliului Județean Brașov la finalul lunii februarie și a fost depusă ieri de Primăria Brașov, urmând să intre în perioada de evaluare.
Proiectul este derulat de Consorțiul Regional Integrat pentru Învățământ Dual Brașov, în care municipiul Brașov este lider de proiect. Din consorțiu mai fac parte: UAT Județul Brașov; UAT Orașul Întorsura Buzăului; Universitatea Transilvania Brașov; Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu; Colegiul Tehnic Maria Baiulescu; Colegiul Tehnic Energetic Remus Răduleț; Colegiul Tehnic Transilvania; Colegiul Tehnic de Transporturi; Școala profesională germană Kronstadt; Liceul tehnologic „Nicolae Bălcescu” Întorsura Buzăului; DWK Fit for Future; RATBV SA; Airbus Helicopters Romania SA; IAR SA Brașov; Miele Tehnica SRL; Kolping Concept SRL; Cucinino Pasta Bar SRL; Atos IT Solution and Services SRL; Inspectoratul Școlar Județean Brașov; Atos Convergence Creators SRL și Camera de Comerț și Industrie Brașov.
„În Brașov, de 10 ani, administrația publică, sistemul de învățământ și companiile private au reușit să transforme învățământul tehnic dual într-o rețetă de succes pentru toate comunitățile din România. În același timp, ne-am dovedit și capacitatea de a implementa proiecte de infrastructură dedicate acestui tip de educație, de la reabilitarea și dotarea unităților de învățământ, a atelierelor, sălilor de sport, până la construirea primului cămin public pentru elevi după 1990. A venit momentul să trecem la următoarea etapă, cea în care absolvenții de colegii tehnice își continuă studiile la facultate, în același tip de parteneriat administrație – universitate – mediu privat, într-un centru educațional realizat cu fonduri PNRR. Zona noastră va rămâne astfel polul învățământului dual în România, atât la nivel preuniversitar, cât și universitar”, a declarat primarul Allen Coliban.
Campusul va fi construit în municipiul Brașov, pe str. Albinelor nr. 29, pe un teren în suprafață de 28.896 mp, aflat în proprietatea municipalității. Suprafața va fi organizată în patru zone: cea ocupată de construcții și instalații (campusul propriu-zis), zona curții de recreație, zona terenurilor și a instalațiilor sportive exterioare și zona verde.
Ansamblul de clădiri va cuprinde un cămin, o cantină, un centru educațional și o sală de sport. Căminul pentru elevi/studenți va avea o capacitate de bază de 400 de locuri, distribuite în 198 de camere cu câte 2 locuri și 4 camere pentru persoane cu dizabilități. La acestea se vor adăuga atât camere pentru personal didactic și pentru invitați cât și funcțiuni conexe: spații comune, spații tehnice și administrative.
Campusul va fi deservit de o cantină pentru elevi, cadre didactice și invitați, cu bucătărie proprie și spații de luat masa, toalete și spații conexe (depozite, oficii). Ea va avea o capacitate simultană la mese de minim 101 locuri.
Centrul educațional va cuprinde sălile de curs, atelierele tehnologice și digitale specifice domeniilor vizate, spațiile auxiliare și zonele de recreație. Vor fi cel puțin 10 săli de clasă, 10 ateliere tehnologice/de practică digitale + anexe, 1 atelier digital multifuncțional universitar, bibliotecă, spații de recreație la interior și cabinet medical.
Proiectul prevede și dotarea cu echipamente hardware și aplicații software dedicate a celor 10 ateliere tehnologice pentru învățământul secundar, care vor fi în acest fel digitalizate, precum și a unui atelier multifuncțional de nivel universitar.
Instituțiile de învățământ secundar implicate în parteneriat vor susține activități de formare specifice pentru un număr de 4 calificări de nivel 3 și 4 existente în domeniile: industria auto și mecatronică, industria aeronautică și alimentație publică și turism, adresate unui număr de 288 elevi. Aceste instituții, în parteneriat cu operatorii economici, vor efectua și demersurile necesare pentru acreditarea a 5 calificări noi de nivel 3 și 4, câte una pentru fiecare domeniu de interes propus. Numărul de elevi care vor urma cursurile pentru calificări noi va fi de 120. Din numărul total al elevilor, minim 100 vor aparține categoriilor defavorizate. Componenta practică a formării va fi susținută cu sprijinul operatorilor economici parteneri. Ei vor asigura participarea la stagii de practică a unui număr de 5 angajați care vor îndeplini rolul de tutori de practică. De asemenea, se va apela la parteneriatele pe care instituțiile de învățământ le au stabilite și cu alți operatori economici.
Universitatea Transilvania Brașov va asigura dezvoltarea și susținerea la nivelul consorțiului, pe durata de implementare a proiectului, a unor programe dezvoltate în parteneriat cu operatorii economici la care vor participa minim 100 de studenți. În plus, va efectua demersurile necesare pentru acreditarea unui program de studii universitare în rută duală, la care vor fi înscriși minim 20 studenți.
Pentru susținerea dezvoltării învățământului dual, sunt prevăzute și activități suport derulate de instituțiile de învățământ secundar și superior din cadrul parteneriatului: organizarea de competiții profesionale, competiții și târguri; servicii de consiliere și orientare profesională pentru elevi și studenți; programe educație antreprenorială; programe de formare pentru personalul didactic universitar și preuniversitar; organizarea de stagii de practică în spațiul UE; campanii de informare și promovare a ofertei de formare profesională.
Prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe componenta de educație, se alocă 338 de milioane de euro pentru dezvoltarea a 10 consorții regionale, care vor realiza și dota 10 campusuri profesionale integrate. Fiecare consorțiu va primi finanțare pentru a construi și operaționaliza campusuri integrate pentru învățământ dual, care să asigure atât infrastructura necesară unei pregătiri profesionale eficiente și relevante pentru nevoile pieței muncii, cât și infrastructura socială necesară pentru creșterea atractivității învățământului profesional (spații de cazare, masă, activități sportive și alte activități recreative).
În octombrie 2022, la Brașov a avut loc cea mai importantă conferință internațională dedicată învățământului dual din România, „EDU.DUAL – Strategii și Parteneriate”. Scopul conferinței a fost de a clarifica și detalia noile schimbări din legislația care privește învățământul dual, de a discuta oportunitățile de finanțare din acest domeniu și, nu în ultimul rând, de a prezenta exemple de succes din țările europene în care acest sistem de educație este foarte dezvoltat. Printre cei care au luat cuvântul la eveniment s-au numărat ES Arthur Mattli, ambasadorul Elveției, ES Dr. Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei, Michael Derrer, profesor la Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Lucerna (HSLU), reprezentanți ai Guvernului României, specialiști din administrația centrală și locală și reprezentanți ai companiilor din zona Brașovului. S-au prezentat oportunitățile pe care învățământul dual le oferă în dezvoltarea educațională a tinerilor și în oferirea unui loc de muncă sigur.
Reamintim că Brașovul a fost cel care, în 2012, după modificarea Legii educației, a înființat Școala Profesională Germană Kronstadt, în cadrul unui parteneriat între municipalitate, Inspectoratul Școlar și Clubul Economic German, unitate de învățământ care a căpătat personalitate juridică în 2013.
Ulterior, alte 6 unități de învățământ preuniversitar din Brașov au înființat clase de învățământ dual: Colegiul Național Economic ,,Andrei Bârseanu”, Colegiul Tehnic de Transporturi, Colegiul Tehnic Energetic ,,Remus Răduleț”, Colegiul Tehnic ,,Maria Baiulescu”, Colegiul Tehnic ,,Mircea Cristea”, Colegiul Tehnic ,,Transilvania“. Conform Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România, Brașovul a fost, în 2012, primul* județ în care s-au înființat clase în sistem dual (în acel moment SPGK funcționa în cadrul Colegiului Tehnic Mircea Cristea), după care, în 2013, a fost urmat de județele Hunedoara și Satu Mare, pentru ca în 2014 să se adauge clase în sistem dual și județele Cluj, Sibiu și Dolj. În anul școlar 2019 – 2020, în România mai erau doar 5 județe care nu aveau clase în acest sistem de parteneriat administrație, școală, agenți economici.
*În 2012, au fost înregistrate clase în sistem dual și în Bihor, s-a renunțat la ele în anul următor, pentru ca să reia acest sistem abia în anul școlar 2015 -2016.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply