Presiunea de a merge la facultate

„Deci, la ce facultate vrei să mergi?”

„Ești în clasa a XII-a, te-ai decis ce facultate vrei să urmezi?”

„Tu în ce oraș vrei să mergi la facultate?”

Acestea sunt doar câteva din întrebările ce creează anual stări de anxietate pentru elevii de liceu.

Presiunea de a urma o facultate este imensă pentru majoritatea elevilor. Ideea că educația universitară este necesară pentru a avea succes în viață pare a fi un lucru prestabilit în societatea noastră și drept urmare, mulți elevi se simt obligați să urmeze studii superioare, indiferent de interesele pe care le au sau dorințele profesionale.

Discutând cu psihologa Anca Elena Păduraru, aflăm că unul din lucrurile care determină această presiune este implicarea activă a celor din jur în luarea unei decizii.

Am discutat și cu Sonia D, fostă studentă a Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași:

„Presiunea de a merge la facultate a început pentru mine încă din clasa a XI-a, când colegii mei începuseră pregătirile pe bandă rulantă pentru admiterea la medicină sau la drept la Universitatea din București. Eu eram o fire creativă, chiar îmi place să spun că eram deoarece toată această căutare de facultăți m-a făcut să vreau doar să-mi găsesc un loc de muncă și nu ceva ce mi-ar plăcea să fac. Îmi aduc aminte cum mereu venea acea întrebare, ‘dacă merg la drept’ deoarece un număr mare din rudele mele erau judecători sau avocați. Eu sinceră să fiu nu știam ce voiam să fac și voiam să mă cunosc mai bine, să-mi explorez opțiunile, dar liceele din Piatra-Neamț vedeau si încă văd ‘statul un an acasă’ ca o lipsă totală de ambiție și inteligență.”

Mai mult decât atât, psihologa ne spune si despre limitele pe care elevii si le pun in ziua de astăzi: „Am lucrat în sesiunile de psihoterapie cu tineri (18-22 de ani) care au luat destul de în serios ideea de ‘trebuie să fac o facultate’ ceea ce a fost determinant în declanșarea unor situații, mai bine zis tulburări de lungă durata deoarece aveau delimitări riguroase: nu ești judecător, avocat, medic sau inginer? Atunci ești un nimic, nu exiști.”

Cristina Lazăr, fostă studentă a facultății de psihologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca povestește despre experiența ei:

„Am dat la psihologie pentru că eram destul de indecisă în acel moment, dar știam că vreau să fac ceva care presupune interacțiune umană. Inițial aș fi vrut să iau un an de pauză, că să îmi dau seama mai bine pe ce m-aș potrivi, dar a fost puțină presiune socială și de acasă legat de a face o facultate cât mai repede. A fost interesant la început de an, dar mi-am dat seama repede că nu e ceea ce mă așteptam din punct de vedere al materiei, iar lucrurile care mă motivau să rămân erau mai degrabă prietenii și activitatea la asociația studenților. Am avut niște probleme de sănătate și a trebuit să întrerup studiile timp de un an. În acea perioadă de pauză mi-am schimbat mult percepțiile legat de ceea ce îmi doresc să fac in viitor sau ce mi s-ar potrivi.”

De altfel, psihologa consideră că presiunile din mediul familial sunt declanșate de „anumite lucruri pe care părinții nu au reușit să le îndeplinească în viață și le proiectează asupra copiilor”. Totodată, ca psiholog, a lucrat cu copii în sesiunile de psihoterapie care „dorind să le facă părinților pe plac au ales o facultate precum arhitectura, medicina sau farmacia la care au renunțat ulterior realizând că nu este ceea ce și-au dorit”.

Există și convingerea că a nu merge la facultate înseamnă că elevul nu este destul de preocupat de viitorul său sau nu este suficient de ambițios. Tot psihologa ne mărturisește că „această convingere poate avea un impact puternic pentru liceenii din familii în care unul sau ambii părinți nu au urmat o facultate”. Într-o altă ordine de idei, elevii se pot afla sub o presiune continuă din cauza dorințelor celor din jur. Pentru unii dintre ei nici nu se pune problema alegerii unei facultăți deoarece „părinții sunt cei care stabilesc ce este potrivit pentru copilul lor indiferent de aspirațiile acestuia”. De asemenea, Anca Elena ne explică importanța ‘regulii de aur’ in relațiile cu ceilalți.

„Noi ca părinți ne dorim întotdeauna ca ai noștri copii să reușească, indiferent că acest lucru ajunge să îi mulțumească pe ei sau pe noi. Conform regulii de aur, dacă îți iubești copilul nu îi dai ceea ce ai tu nevoie, îi arăți de ce are el nevoie.”

Un alt element care poate influența presiunea pusă pe elevi este grupul de prieteni sau anturajul. Astfel, un tânăr care aparține unui grup crede că viața la facultate trebuie să se mențină ca cea din liceu. „Un elev ce aparține unui grup este dispus să sacrifice o dorință legată de viitorul lui doar ca să rămână integrat în acesta.”

Am discutat cu Andrei V, fost student al facultății de Inginerie Medicală din cadrul Politehnicii din București:

„Eu am ales această facultate din cauza presiunii celor din jur, care aflaseră că nu am intrat la medicină. După trei semestre extrem de lungi pot spune că motivul pentru care m-am lăsat au fost profesorii și abordarea lor. Pe lângă faptul că ne ignorau pe cei care eram interesați și doream să perseverăm sau să aflăm mai multe, aproape toate materiile erau introductive în ceva anume și predate superficial. Politehnica m-a învățat ce nu îmi place să fac. Acum că am vorbit puțin despre facultate, pot spune că și eu am greșit alegând să dau admiterea la București. Știam că orașul nu mă atrage și nici nu eram pregătit pentru materia la chimie, dar majoritatea prietenilor mei mergeau acolo și voiau să menținem grupul intact. Chiar am crezut că voi fi exclus dacă mă voi îndepărta de ei și nu vom mai face totul împreună, așa că în ultima lună de pregătire pentru admiterea de la Oradea le-am spus părinților că vreau să dau la București.”

---

CUM ÎI PUTEM AJUTA PE ELEVI?

Bianca Mirăuță, fosta studentă a Facultății de „Studii Economice și de Gestiunea Afacerilor” (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ne vorbește despre cum se simte atunci când faci o alegere din presiune:

„Mi-am dorit foarte mult să dau la drept, m-am și înscris, dar am picat la admitere. S-a pus încă de la început o presiune pe mine că trebuie să aleg o facultate la care să merg, așa că pe lângă facultatea de Drept din Cluj am ales FSEGA. Nu știam exact despre ce era vorba și ce voi studia, a fost o alegere de moment. Din exterior am fost mai mult descurajată, mi se spunea că e greu și că după facultate nu am șansa să-mi găsesc de lucru. De aceea nu am încercat să dau admitere și în alte orașe. Aici țin să subliniez că familia m-a susținut, dar profesorii și persoanele din jur m-au demoralizat. Pentru mine a fost foarte greu, simțeam că nu sunt în locul în care trebuie și nu îmi dormeam asta pe viitor. Se formaseră ‘bisericuțe’ pe grupurile de Whatsapp, nu interacționam cu ceilalți, mă acomodam foarte greu. Nefăcând matematică în liceu îmi era greu să țin pasul cu ceilalți. Am încercat să învăț, dar mă chinuiam prea mult și nu-mi plăcea. La final de semestru am discutat cu părinții și au fost și ei de acord să mă las.”

În ultimii ani, psihologa Păduraru Anca Elena a participat activ în cadrul mai multor proiecte de consiliere profesională pentru elevii de liceu.

„În cadrul proiectului ‘Fabrica de cariere’, au fost alese mai multe licee din țară unde se considera faptul că exista un număr majoritar de elevi care nu își doreau continuarea studiilor. În zona Moldovei, unde am fost repartizată, am reușit să lucrez cu copii extraordinari prin mai multe workshop-uri, jocuri de personalitate, chestionare de evaluare a intereselor, întâlniri personale și chiar vizite la mai multe facultăți din zona Iașului. Consilierea profesională a fost un element-cheie pentru ei deoarece primeau un feedback neutru și puteau să realizeze un ‘tablou al viselor’ fără să fie judecați de cei din jur. Făceam contracte de colaborare și mergeam pe vizite de lucru, cu cei care își doreau acest lucru, pentru a putea vedea și mediul în care și-ar dori să lucreze. Aici, de exemplu, am mers în mai multe farmacii, notariate, cabinete de psihologie sau bănci.”

Este important să ne amintim că există multe căi către succes, iar educația universitară nu este singura. Mulți studenți consideră că formarea profesională sau alte forme de educație alternativă se potrivesc mai bine intereselor și obiectivelor lor de carieră, însă acest lucru nu este încurajat în România.

Sabina Lica, studentă la SNSPA, ne spune opinia ei cu privire la motivele pentru care studenții decid să rămână uneori la o facultate pe care nu și-o doresc, mai ales în România:

„Ceea ce m-a făcut să mă înscriu la facultate a fost „nevoia”. Mi se pare că a devenit ceva mai mult decât obligatoriu în ziua de azi și cei care nu urmează studii superioare sunt priviți cu alți ochi sau chiar ca inferiori. Am avut multe momente în care am vrut să renunț la facultate, dar nu am făcut-o. În anul I, mi-am găsit un loc de muncă pe partea de digital marketing, dar cu timpul și experiența acumulată, salariul pe care îl câștig nu mai este unul atrăgător. De aceea, în momentul în care am început căutările pentru un nou loc de muncă, am realizat că salariile sunt foarte diferite pentru absolvenții de studii superioare versus studenți/persoane care nu urmează o facultate. Decizia de a rămâne la SNSPA este dată de această diplomă de absolvire care îmi poate asigura un venit mai mare.”