Covid-19 scoate în evidență un sistem medical depășit, dezumanizat, care vorbește doar de statistici și doar despre cele alese de sistem, la nivel de factori decizionali. Realitatea din spitale despre care autoritățile și conducerile spitalelor nu vorbesc arată o adevărată dramă pe care oamenii o trăiesc, atât pacienții, cât și personalul medical (cel care intră în contact direct cu pacienții).
Nu aș vrea să trăiesc clipe, zile și săptămâni în spitale, indiferent de boală și să trec prin ce trec oamenii internați. Spitalele sunt complet depășite și neconforme, rezultat direct al politicului. Personalul medical nu poate vorbi pentru că i s-a pus pumnul în gură, amenințat cu dosare penale. Presa primește doar acele informații selectate de conducerile politice.
Singura șansa pentru a înțelege realitatea din spitale este să ne uităm pe mărturiile oamenilor care sunt internați în spitale. Cu câți sunt mai mulți oameni care vorbesc, cu atât o să înțelegem dimensiunea incapacității sistemului medical.
Astăzi vedem o mărturie a unei persoane, internată cu virusul Covid-19, din care observăm câteva probleme mari, starea spitalelor, complet necorespunzătoare pentru desfășurarea actului medical, rezultatul la testul Covid dat cu întârziere de trei-patru zile, fără nicio explicație, plimbatul pacientei prin trei spitale și prin multe saloane și absența impardonabilă a DSP Brașov în efectuarea anchetei epidemiologice. Cu privire la această anchetă, de luni până astăzi, de când pacienta este internată în spital, DSP Brașov nu a contactat membrii familiei și nici colegii de muncă ai pacientei. Un semnal îngrijorător.
Redau scrisoarea pacientei, acum internată într-un salon de la Stejeriș. Scrisoarea este un apel la responsabilitate pentru noi toți, să ne protejăm, ca să nu ajungem să trăim momentele prin care trece dumneaei, dar și unul către autoritățile municipale și județene de a fi atente la nevoile oamenilor, de a lăsa jocurile politice atunci când vine vorba de sănătatea oamenilor. Și în final, câteva imagini de la spitalul Stejeriș.
„Scrisoare deschisă
Nu știu cu ce să încep. Nu sunt o „măiastră’’ în arta scrisului.
Acum mă împinge disperarea. Disperarea de a fi avut neșansa să mă infectez cu noul Covid-19.
Povestea e asa:
În data de 15 iunie m-am prezentat la Spitalul de Urgență din Brasov, unde oameni deosebiți s-au ocupat de mine cu grijă și profesionalism. La un moment dat, tâziu in noapte, mi-au fost recoltate probe pentru testul de Covid (din nas si gât). Știam că rezultatele ar fi trebuit sa le am în câteva ore. Cele câteva ore, din motive obiective, am înțeles, s-au transformat în zile. Mai precis, am primit rezultatul testului joi, 18 iunie, după orele prânzului.
Vestea ca sunt pozitivă a căzut ca un trăsnet. Nu știu și nu înțeleg de ce, pentru ca eram pregătită psihic (credeam eu).
Am stat în spitalul Tractorul de luni și până joi noaptea, la Precovid, așa am înteles că se numește.
O zi, au fost nevoiți, datorită lipsei de locuri din spitale, să mai aducă pe cineva în salon. Doamna cu pricina astepta și dânsa rezultatul testului. A venit seara, a tușit fără mască. A fost ceva de coșmar!
Am rugat-o insistent să poarte mască dar nu am avut cu cine vorbi.
A fost confirmată pozitiv înaintea mea, anuntată că va pleca la alt spital și lăsată cu mine în salon, care aveam sanse 50/50 să fiu negativă, încă câteva ore. A plecat. Am scăpat.
Am fost anunțată și eu ca sunt pozitivă și că voi fi transferată la un alt spital, fără să știu unde exact. Tot timpul am trăit sentimentul incertitudinii și al nesiguranței.
Dupa ora 22, a venit un domn să mă anunțe că voi fi dusă la Stejăriș.
AICI ÎNCEPE COȘMARUL ȘI CALVARUL.
Doresc să menționez că am toată stima și respectul pentru doctori, asistente, infirmiere, șoferii de pe ambulanțe. Oamenii acestia duc tot greul despre care noi, pacientii, aflăm sau ne dăm seama doar atunci cand ajungem pe mâinile lor.
Am fost dată jos din salvare, ajutată de dl. care mă preluase de la Tractorul și condusă de o doamnă care nu știu dacă era asistentă sau infirmieră, în salonul 7, care îmi fusese repartizat.
Ca să ajung in salon, am trecut prin alte 2 saloane, unul cu 3 paturi și unul cu 5 sau 6 (nu mai stiu exact acum câte).
Salonul 7 are 2 paturi (acum mă gândesc că sunt norocoasă că sunt doar 2). Daca m-ar întreba cineva, aș spune că este o magazie zugravită și transformată în salon. Un pat este sub un zid, un pat are la cap o fereastră mare, culmea, termopan! Nu există o chiuvetă macar în salon. Daca vrei să te speli pe mâini sau pe dinți, treci înapoi prin cele 2 saloane și pe hol există un grup sanitar cu 2 WC-uri, unul pentru bărbați și unul pentru femei, o chiuvetă și un duș despre care nu știu dacă este utilizabil. Eu apa caldă nu am sesizat să fie. Cineva mi-a șoptit că suntem 14 oameni la acel grup sanitar.
CUM OARE este posibil, in secolul 21, să nu poți face un duș, să faci lucrul cel mai elementar posibil: SĂ TE SPELI?!
Nu mă puteam opri din plâns joi noaptea. Cu greu m-am potolit azi. Mi-a crescut tensiunea de la plâns.
O clipă m-am gândit că îmi e afectată judecata. Azi, spre seară a venit o doamnă să ocupe patul de sub perete. În clipa în care a intrat în salon a început să plângă în hohote. Și lucrează în sistemul sanitar. Se presupune că a văzut multe în viață. De acum eram în stare să o îmbărbătez. I-am spus că o să fie bine. A plâns toată seara.
Am fost dusă pentru un EKG în alt pavilion al spitalului, CU SALVAREA. Oare mașina aia nu putea face transporturi mai eficiente? Aparatul EKG este cam de marimea unui laptop. Cât de scump ar putea fi unul?
Am vazut în curte niște furtune de gradină, am întrebat și am aflat că acolo s-a spalat iarna, primavara, vara personalul medical dupa ce s-a dezbrăcat de combinezoane. CÂT DE TARE!!!
Oameni buni, acest „spital” care nu poate fi numit așa sub nicio formă este in curs de acreditare. CINE Îl ACREDITEAZĂ??? CINE POATE SPUNE CĂ ACEASTĂ RUȘINE POATE GĂZDUI OAMENI???
L-as invita, în primul rând, pe managerul acestui spital, dacă există așa ceva, să vină în vizită prin saloanele pe care cu mândrie de directoraș le pastoreste. Oare acest om știe ce conduce? Și dacă da, o fi mulțumit el, seara cu capul pe perna lui, că și-a făcut datoria, job-ul pentru care este plătit?
Aș face un, să zicem, pariu: el să vină să vorbească cu mine și dacă mă convinge că totul este așa cum trebuie, îi donez salariul meu pe 1 an, premiu (că poate are nevoie de o vacanță dupa atâta munculiță eficientă).
Știu că spitalele nu aparțin de primarii, ci de consiliile județene. Dar știu că PRIMARUL este ales de și pentru oamenii acelui oraș.
DOMNULE SCRIPCARU, nu am făcut în viața mea politică, nu fac nici acum. UNDE SUNTETI???
Am auzit că vă interesează foarte tare parcarea de sub Parc. Nu vă întreb care vă sunt interesele acolo, că banuiesc că știți ce vorbe umblă prin târg.
Sunt minunate florile din sensurile giratorii, DAR NE MOR OAMENI IN SPITALE IN CONDITII DE EV MEDIU.
DOMNULE SCRIPCARU, vă invit și pe dumneavoastră la Stejăriș să vedeți ce înseamnă spital brașovean.
Sunteți la al 5-lea mandat (Google spune, că eu nu aș fi știut), v-am văzut de revelioane în piețe și în locuri cu ștaif din Brașov.
De câte ori ați vizitat un spital? Unde v-ați tratat când, din pacate, ați avut nevoie?
Sunteti conștient că nu ai șanse prea mari să te faci bine în mizerie? Domnule Veștea și consilieri județeni, dincolo de imaginea la care lucrați, cu poze de la aeroport și alte lucrări mărețe, ce ați făcut pentru sănătate în toți anii ăștia?
Brașovul este al brașovenilor! Oare doar al celor care își permit tratamente în clinici private?
În ceasul al 12-lea, lasați interesele personale deoparte, jocurile politice și faceți ceva de care să puteți fi mândri.
O să documentez scrisoarea cu poze, cu nume si număr de telefon.
Sunt brașoveancă de peste 50 de ani (atâția am de toți). Îmi place Brașovul și nu o să plec dacă ceva nu îmi convine.
Sunt curioasă dacă cineva va fi interesat de coșmarul prin care am trecut.”
Avem nevoie de un sistem de calitate, care să pună accentul pe om și pe demnitatea acestuia. Sistemul medical are nevoie de o reformă profundă care să-l aducă la cele mai înalte standarde.
Sursa foto: Carmen Zaharie
Leave a Reply