Statutul de Capitală Europeană a Culturii contribuie semnificativ nu doar la dezvoltarea sectorului cultural, ci la un dialog continuu, internațional și interdisciplinar între operatori culturali independenți din orașele selecționate. Astfel, Asociația Culturală Marginal a lansat proiectul Post-Digital Extensions, ce adaptează o serie de lucrări dezvoltate într-un context local, către un public internațional, într-o formulă colaborativă, sub forma unei rezidențe artistice dedicate tinerilor artiști din România, care s-a derulat în Finlanda, la Oulu și la Varjakka, între 8 și 18 august.
Proiectul este continuarea programului de mentorat artistic Post-Digital Intersections, dezvoltat în cadrul Timișoara 2023 – Capitală Culturală Europeană, care a oferit unui grup de 12 tineri artiști și teoreticieni din România, selectați printr-un apel deschis, mentorat și sprijin pentru cercetare și producție artistică. Aceștia au avut oportunitatea de a colabora pe tot parcursul programului atât între ei, cât și cu artiști și curatori internaționali – Annick Bureaud (FR), Ruth Anderwald + Leonhard Grond (AT), Claudia Schnugg (AT), Dasha Ilina (FR/RU), Jan Świerkowski (PT/PL), Andrei Tudose și Sabina Suru (RO). În această nouă etapă, artistele Alexandra Costea și Anca Șișu au fost selectate, în urma unui apel de proiecte dedicat participanților de anul trecut, ca artiști în rezidență în Finlanda, dezvoltând schimbul cultural dintre cele două țări și întărind rețeaua de comunicare și influență a Capitalelor Culturale Europene (între care se va afla și Oulu în 2026).
Post-Digital Extensions și-a propus să adapteze lucrările, ideile și metodologiile dezvoltate anul trecut la Timișoara în contextul cultural și artistic din Oulu. Astfel, tinerele artiste din România au putut lucra într-un sistem colegial, transparent și deschis cu artiști, curatori și cercetătorii internaționali invitați ca mentori. Asociația finlandeză TaikaBox din Varjakka și alți colaboratori din rețeaua lor națională din Oulu au oferit sesiuni de feedback și sprijin pentru dezvoltarea proiectelor create anul trecut, expuse între 15 și 17 august în spațiul Oulu Urban Culture, în cadrul evenimentului Oulu Arts Night.
Experiența m-am făcut să realizez că modul de exprimare și mediul în care lucrez pot fi schimbate oricând, iar mesajul va rămâne la fel de puternic. Modul în care o lucrare este adaptată poate ajuta ca aceasta să ajungă la un public mai mare, dar îi poate și adaugă valoare, incluzând diferite comunități. Am aflat că pierderea caselor, a comunităților, este un subiect mult mai comun decât credeam, iar oamenii relaționează puternic cu el. Am putut observa modul în care oamenii au interacționat cu instalația, preferând să ascundă imaginea prezentului pentru a putea lăsa la suprafață povestea și memoria locului. – Alexandra Costea, artist
Această experiență mi-a întărit convingerea că arta este în mod fundamental o unealtă pentru conexiune. M-a luat prin surprindere deschiderea cu care au fost primite lucrările în momentul în care vizitatorii au aflat despre ce sunt, trasând imediat paralele între culturi. În esență, trecem prin aceleași lucruri, individual și colectiv. Iubim, investim, pierdem, suntem pierduți, ne regăsim. Sunt evenimente care se întâmplă ciclic și ne putem identifica cu ele indiferent de perioada de timp sau locul în care ne naștem. – Anca Șișu, artist
În plus și sub umbrela aceluiași proiect, pe data de 16 august a avut loc o masă rotundă la care au participat atât cele două rezidente, cât și Andrei Tudose (inițiatorul și curatorul programului), Sabina Suru (mentor), Annick Bureaud (FR, mentor) și Jan Świerkowski (PT/PL, mentor), oferind noi oportunități de extindere a rețelelor profesionale și a activităților gândite în cadrul Oulu 2026, în conexiune cu experiența Timișoara 2023.
Ceea ce am făcut în proiectul Post-Digital în ultimii doi ani a fost depășim diverse granițe: între diferite niveluri de experiență, între practici artistice, între țări. În această vară, în Oulu, am făcut un nou pas, implicând activ comunitatea locală finlandeză atât cu scena artistică românească, cât și cu experiența de anul trecut a programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, continuând să extindem punți care pot avansa cercetarea și producția artistică, dinspre România în toată Europa. – Andrei Tudose, curator și inițiator al programului
În data de 6 octombrie, de la ora 16:00 va fi organizată o masă rotundă în care experiențele și perspectivele acumulate în Finlanda vor fi diseminate la Timișoara, creând astfel noi oportunități pentru scena artistică locală și oferind un caracter simetric și complet schimbului internațional. Masa rotundă va fi găzduită în cadrul Simultan Festival 2024, în colaborare cu Asociația Simultan.
Proiectul Post-Digital Extensions face parte din platforma Open Practice Society, inițiată de Asociația Culturală Marginal – un program de educație alternativă menit să extindă dialogul dintre diferite generații de artiști, cu scopul de a dezvolta abordări inovative și sustenabile în sectorul cultural, la nivel internațional. În această nouă etapă, Marginal va intermedia extinderea circuitului colaborativ transfrontalier, transgenerațional și transdisciplinar inițiat în 2023 prin Post-Digital Intersections, deschizând noi oportunități de dialog și formare profesională colaterală pentru alți artiști și agenți culturali din Timișoara, respectiv un schimb internațional de practici și idei în pregătirea Oulu 2026.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023 Creative, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.
Parteneri: Taika Box, Leonardo/ Olats, Institut B61, NO School, Indecis Artist Run Space, Asociația Simultan.
Marginal este o organizație culturală non-profit din România, care funcționează ca un colectiv transdisciplinar ce urmărește să susțină, să promoveze și să creeze punți între artiști și diverși agenți din alte domenii, cu accent pe științele umaniste și pe implicațiile științelor și tehnologiilor în structurile socio-culturale. Sub această ideologie, scopul Marginal este crearea unei rețele de colaborare care reunește domenii care nu sunt întotdeauna asociate cu arta (deși au fost interdependente de foarte mult timp / adică știința și tehnologia) și publicul, printr-o abordare participativă, ce provoacă paradigma actuală a publicului-spectator. Marginal facilitează schimbarea, creând spații în care oamenii sunt liberi să se schimbe, prin proiecte și programe orientate spre cercetarea transdisciplinară și producția de artă printr-o abordare care nu este limitată de mediu, abordând problemele (ne)delicate ale societății contemporane.
Foto: Oulu, Finlanda – Andreea Săsăran
Leave a Reply