Declic a lansat petiția Opriți atacul asupra societății civile prin care cere președintelui României să nu promulge legea împotriva Declic și a altor ONG-uri care dau în judecată autoritățile corupte. Trimiteți spre reexaminare Legea 679/2022 pentru că reduce drastic accesul la justiție al ONG-urilor și instaurează un regim al terorii împotriva societății civile.
A devenit clar că procesele derulate de către Declic și alte asociații pun în pericol interesele rechinilor imobiliari, ale titularilor de proiecte miniere, ale constructorilor de hidrocentrale ceaușiste sau a tuturor celor ce se bazează pe corupția funcționarilor publici pentru a înregistra profit.
Declic a deschis numeroase procese și a câștigat în mod repetat. A oprit proiectul cu cianuri de la Certej, a anulat autorizația de construire a barajului care seca râul Bâsca sau a redeschis ancheta în dosarul 10 august.
În mod similar, Eco Civica a anulat în instanță PUZ-ul pentru străpungerea A1-Ciurel care permitea traficului de pe A1 să ajungă direct în centrul Bucureștiului. Bankwatch România a anulat autorizația pentru hidrocentrala de pe Jiu, iar Asociația Salvați Bucureștiul a reușit să blocheze demolarea unor clădiri de patrimoniu și construirea unor blocuri în loc.
Însă, Parlamentul României vrea să întrerupă brutal șirul victoriilor societății civile. Senatul a votat, în procedură de urgență, un proiect de lege prin care organizațiile au doar 30 de zile pentru a ataca în instanță autorizații de construire și documentațiile de urbanism suspecte că au fost emise ilegal. Iar aceste 30 de zile se scurg de la data ultimei operaţiuni de publicitate. În plus, termenul de atacare a documentațiilor de urbanism (precum PUZ-uri sau PUG-uri) a fost redus pentru ONG-uri de 5 ori, de la 5 ani la 1 an.
Iar acest atac nu e singurul. Un alt proiect de lege propune ca ONG-urile reclamante să plătească o cauțiune de 50.000 de lei pentru procese care cer întreruperea investițiilor. Iar dacă pierde în instanță, consiliul director al asociației este responsabil solidar, cu patrimoniul propriu, deși nici la firme nu există așa ceva.
Președintele Klaus Iohannis trebuie să intervină pentru a cere reexaminarea acestei legi care ne aduce un pas mai aproape de țări precum Rusia sau Iran.
Semnează petiția pentru a opri atacul fără precedent împotriva Declic și a societății civile din România.
Leave a Reply