Ceea ce numim azi state naționale ar trebui văzute ca rezultatul unor mișcări de putere și negocieri, pe criterii politice și militare.
Niciun stat din prezent nu a existat, nu în forma știută astăzi. Insist pe acest aspect al luptelor politice și militare de-a lungul timpului. Cei mai tari au de cele mai multe ori „victorii” asupra celor mai slabi. Ca răspuns la aceste agresiuni militare, grupuri mai mici s-au asociat sau unit și au format o entitate care se putea opune în fața unui agresor sau chiar să devină agresor.
În acești termeni pot vedea evoluția unui stat, pornit de la uniunea unor grupuri mici, grupuri vecine care individual nu puteau face față unui vecin mai puternic, dar împreună au putut.
Europa are o istorie foarte însângerată, dar existența asocierii pașnice și benevole sub forma Uniunii Europene arată că s-a învățat ceva din acel trecut.
Expansiunile sunt ocupații. Și tocmai pentru că astfel de amenințări existau permanent, unii au ales să se unească în state sau măcar să se asocieze.
România, Franța, Germania și orice alt stat european sunt rezultatele unor mixuri dintre ocupații și uniuni/asocieri.
Două exemple de asocieri, ca rezultat al existenței unor agresori, sunt NATO și Uniunea Europeană. Acestea sunt construite pe nevoia de a face față unor amenințări, principala pentru Europa fiind Rusia, de a avea capacitate militară și societală de a se opune agresorului. Pe lângă această nevoie, construcția se așează și pe diversitatea culturală, pe recunoașterea că oamenii sunt diferiți, că au opțiuni diferite și că libertatea de a alege diferit este un principiu de bază.
Aceasta este Uniunea Europeană.
Suveranismul de astăzi este un curent de manipulare pentru a ieși din aceste asocieri și de a intra în altele. În cazul României este acela de a redeveni vasal al Rusiei.
Acest suveranism este o direcție ideologică de dezbinare care neagă istoria și o vrea rescrisă pe principii naționalist-religioase sau etnic-religios. În cazul României este vorba de românismul-ortodox. Orice altceva e rău din această perspectivă.
Evident că este o ideologie a urii, care încearcă să reașeze istoria pentru a servi acestui narativ. Este o formă de agresiune din interior, practic. Sunt oameni care resping valoarea principală, diversitatea culturală.
În contextul în care aceste asocieri sunt amenințate, vezi Brexit, vezi agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și, mai nou, extremismul manifestat de Trump și acoliții săi, este nevoie ca europenii să facă pasul pe care ar fi trebui să-l facă deja, acela al unui stat federal european.
Și există o propunere în acest sens. Iar această propunere se bazează pe solidaritate, ceea ce lipsește oricărui extremist. „Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.” – Robert Schuman
Propunerea datează din 9 mai 1950 și are la bază ceea ce este azi numit „declarația Schuman”.
A existat și italianul Altiero Spinelli care, după ce a fost în tabăra fascistului Mussolini, a devenit din ce în ce mai convins că o mişcare federalistă la nivel european ar contribui la contracararea forţei distructive a naționalismului. Acesta a propus un manifest care pleda pentru o constituție europeană, intitulat „Spre o Europă liberă și unită”. Acesta mai este cunoscut și ca Manifestul de la Ventotene.
Manifestul susţine că orice victorie asupra puterilor fasciste este inutilă atâta timp cât duce doar la instituirea unei alte versiuni a vechiului sistem european de state națiuni suverane, dar cu alianţe diferite.
La 14 februarie 1984, Parlamentul European a adoptat propunerea cu o majoritate covârșitoare şi a aprobat „Proiectul de tratat de instituire a Uniunii Europene”, aşa-numitul „plan Spinelli”. Chiar dacă parlamentele naţionale nu au reuşit să aprobe tratatul, documentul oferea totuși o bază pentru Actul Unic European din 1986, care a deschis frontierele naţionale în vederea creării pieţei comune şi pentru Tratatul de la Maastricht din 1992, prin care s-a format Uniunea Europeană.
Lucrurile merg, aș aprecia, lent în direcția federalizării, chiar dacă sunt procese în lucru pe partea de monedă unică, spațiu Schengen și discuții pentru o armată europeană.
Practic, federalizarea ar fi următorul pas, pe ideea menționată la începutul articolului, care presupune asocierea pentru a face față diferiților actori extremiști, care au și puterea economică și militară pentru a distruge Europa. Și vorbim de trei extremiști la acest moment Rusia, China și America condusă de Trump.
Federalizarea presupune ca Europa să fie un singur stat, în care toți suntem cetățeni europeni, iar statele actuale se transformă în regiuni federale.
Lecția este că „împreună, europenii sunt mai puternici”, indiferent de etnie și religie.
În final, permiteți-mi să vă redau un scurt fragment dintr-o discuție dintre Freud și Einstein, discuție umanistă pornită de la întrebarea „ce s-ar putea face pentru a-i apăra pe oameni de fatalitatea războiului?”:
„Aceasta este deci starea originară, dominația puterii mai mari, a violenţei brute sau sprijinite intelectual. Ştim că acest regim s-a transformat de-a lungul dezvoltării, a parcurs un drum de la forță la drept, dar care? Doar unul, cred eu. El a dus prin faptul că forței mai mari a unuia i s-a putut opune unirea mai multor slabi. „L’union fait la force.” Violența este zdrobită prin unire; puterea acestor uniți reprezintă acum dreptul, în opoziție cu forța individului. Vedem că dreptul este puterea unei comunități. Este tot violență, violența care este gata să se îndrepte împotriva oricărui individ care i se opune, care lucrează cu aceleași mijloace și urmărește aceleași scopuri; deosebirea constă de fapt doar în aceea că nu mai este forța unui individ care se impune, ci forța comunității. Dar, pentru ca să se realizeze această trecere de la violență la noul drept, trebuie îndeplinită o condiție psihologică. Unirea celor mulți trebuie să fie stabilă, durabilă. Dacă ea nu ar lua ființă decât în scopul combaterii unui individ prea puternic și dacă s-ar destrăma după biruirea lui, atunci nu s-ar realiza nimic! Următorul care se crede mai puternic ar tinde din nou spre o dominație prin violenţă şi jocul s-ar repeta la nesfârșit. Comunitatea trebuie mereu menținută, trebuie să se organizeze, să creeze precepte care preîntâmpină revoltele temute, să stabilească organe care să vegheze asupra respectării preceptelor – legilor – şi care să se îngrijească de executarea actelor legale de violență. În recunoașterea unor astfel de comunități de interese, printre membrii unei grupări de oameni unite iau ființă legături afective, sentimente de comunitate, în care constă forța lor propriu-zisă.”
Fragmentul este extras din volumul Sigmund Freud – Despre dezastre, 2021, serie coordonată de Manuela Sofia Nicolae, traducere din limba germană de Roxana Melnicu, editura Trei; capitolul „Viena, septembrie 1932”, pag. 81-83.
Foto: Uniunea Europeană
Leave a Reply