În această dimineață, 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub delegarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pun în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în județele Brașov și Covasna.
Activitățile procedurale au loc în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare și efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția.
Perchezițiile sunt efectuate în patru locații din județul Brașov și într-o locație din județul Covasna, în vederea identificării și ridicării de bunuri, înscrisuri și medii de stocare relevante pentru completarea materialului probator privind activitatea infracțională desfășurată de două persoane – funcționari publici – în perioada mai – iunie 2025.
În acest caz, activitățile vizează modul de inițiere și desfășurare a unor proceduri de achiziție publică.
Totodată, urmează a fi puse în aplicare trei mandate de aducere emise pe numele unor persoane de interes în cauză.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Foto-video: IPJ Brașov
Leave a Reply