Într-o lume din ce în ce mai cosmopolită, în care cultura și tradiția pier în fata modernizării, prof. Eugen Moga, născut, crescut și trăit în Șchei, autorul numeroaselor cărți despre Șchei și istorie locală, printre care amintim: „Mărturii din alte vremi”, „Graiul șcheian, de la lepsitura la elocvență”, „Morile din Șcheii Brașovului”, „De la Poarta Șchei în sus”, „Troițele, simbol al Învierii” și revista lunară „Între Chietri”, vă invită la o incursiune în timp prin care să descoperiți farmecul vechiului cartier al Brașovului, Șchei, prin intermediul emblematicelor troițe.
Descoperă legendele și istoricul troitelor, sâmbătă, 9 iulie, ora 18:00. Întâlnirea are loc în Piața Unirii, iar plimbarea are ca durată aproximativă 2 ore.
Traseul se desfășoară pe străzile cartierului și se adresează oricărei persoane dornice de o drumeție.
Evenimentul este pretabil atât individual, cât și în grup, dar și celor iubitorilor de animale (câini în lesă).
Punctul final al evenimentului este în Piata Unirii.
În caz de vreme nefavorabilă evenimentul se amână pentru o dată ulterioară.
Leave a Reply