Patrimoniul Brașovului, așa cum am arătat în articolul Cine sunt politicienii care au fost în Comisiile de Atribuire a locuințelor și în Comisiile de vânzare a spațiilor comerciale din patrimoniul Brașovului, a fost în mâna câtorva politicieni, conduși de actualul primar George Scripcaru. Iar când la RIAL a venit cineva care nu a mai fost de acord cu ce făceau acei politicieni, George Scripcaru a luat administrarea acestui patrimoniu direct la Primăria Brașov.
Iată ce zice Primăria la solicitarea de informații prin care am cerut lista cu toate spațiile pentru care s-a făcut prelungirea contractului de închiriere în ședința din 19 februarie 2025: „nu a fost elaborată o astfel de listă. În prezent suntem în etapa de elaborare a procesului verbal de predare-primire a imobilelor aflate în evidența societății.” Dar știm că aceste date sunt deja în posesia celor care au votat prelungirea contractului de închiriere și că decid după bunul plac. Doar că nu vor să fie cunoscute.
Brașovenii au dreptul să cunoască toată situația acestui patrimoniu, pentru că ei sunt adevărații proprietari. În acest sens, în acest articol public lista cu 953 de spații cu destinația de locuință, cu suprafața și chiria la nivelul anului 2024. Reamintesc că pentru chiriile prelungite până la 1 martie 2028 s-au păstrat valorile existente.
Mai jos găsiți lista celor 953 de spații. Precizez că adresele nu sunt complete, am trecut doar stradă și număr. În listă mai găsiți două coloane cu suprafață și chirie. Ordonarea este făcută după valoarea chiriei, de la cea mai mare, la cea mai mică.
Observați că în afară de prima poziție, care se apropie de piața reală, restul sunt chilipiruri.
Leave a Reply