Pe 21 februarie, Primăria Brașov comunica faptul că „brașovenii mai au la dispoziție două săptămâni pentru a își spune punctul de vedere cu privire la oportunitatea proiectului Drumul Cărămidăriei – Poiana Brașov”. Și face acest lucru după „dezbaterea” organizată în 18 februarie.
La 21 februarie, Primăria Brașov a dat un simplu comunicat în care anunța extinderea perioadei de consultări, dar fără a pune la dispoziție niciun document, nici măcar raportul dezbaterii sau documentul prezentat de proiectantul Prinfo, față de care acesta și-a dat acordul de a fi făcut public chiar în cadrul dezbaterii.
Bine, am zis că au trecut 3 zile de la data dezbaterii, nu au apucat să facă raportul și a fost și weekend. Am zis să mai aștept 3 zile, poate Primăria Brașov publică vreun document. Așadar, azi, 24 februarie, am verificat linkul pentru documente pus la dispoziție de Primăria Brașov și, nici de data aceasta nu găsim documente aferente proiectului.
Allen Coliban mimează în continuare transparența, încălcându-și angajamentul din campania electorală.
Atașez articolul pe care l-am publicat imediat după dezbaterea din 18 februarie pentru a avea acces la toate informațiile aduse în cadrul dezbaterii, dar și la memoriul proiectului.
Așadar, nimic nou față de dezbatere, niciun document, nicio informație suplimentară, niciun răspuns la întrebări adresate Primăriei și la care nu s-a răspuns în timpul dezbaterii.
Am repetat în multiple rânduri, să ceri puncte de vedere fără ca înainte să pui documente la dispoziția pulicului nu este transparență, ci doar o mimare.
La pachetul cu anunțul prelungirii perioadei de consultări a venit și o declarație a primarului:
„Este vorba despre o variantă de legătură dintre drumul de Poiană și strada Cărămidăriei, care vine cu justificarea unei descărcări a circulației de pe drumul de Poiana din segmentul Livadă-Warthe. Este o discuție care din punctul meu de vedere a lipsit, cel puțin în spațiul public al Brașovului, și care ar trebui să aibă loc, cu atât mai mult cu cât am ajuns la faza în care să decidem dacă vrem acest proiect sau nu vrem acest proiect. În trecut deciziile acestea aparțineau exclusiv politicului. Acum cred că e absolut normal să ne consultăm, astfel încât, indiferent de părerea pe care o are executivul, primarul ori un consilier local sau altul, să existe și o voce a celor care au ceva de spus și vor să se exprime pe tema aceasta. Nu este nimic neobișnuit sau anormal în acest proiect de consultare. Cred că la Brașov suntem un model de bune practici în consultarea publică, în felul în care desfășurăm consultările publice, și vă spun că indiferent de faptul că nu toată lumea a putut să fie prezentă astăzi, vom avea un formular pe care îl vom lansa public, astfel încât cei care nu au putut să să își exprime părerea sau cei care își schimbă părerea față de cea exprimată astăzi să poată să ne-o transmită în zilele următoare”.
Singurul lucru nou apărut în spațiul public este comunicarea USR Brașov, care vine în susținerea primarului și spune: „Organizația USR PLUS Brașov se poziționează ferm împotriva construirii drumului „Cărămidăriei – Poiana Brașov”: proiect inițiat de fosta administrație, a cărui oportunitate este îndoielnică, având în vedere costurile ridicate – financiare, dar mai ales de mediu – comparativ cu potențialele beneficii şi existând serioase semne de întrebare cu privire la viabilitatea proiectului.”
Leave a Reply