Festivalul „One World Romania la Brașov” propune, în perioada 7-10 noiembrie 2019, o primă ediție în care veți putea viziona unele dintre cele mai incitante documentare ale ultimilor ani, un film românesc în avanpremieră și o serie de filme importante legate de tema principală a ediției, cei 30 de ani care se împlinesc de la Revoluție. În plus, invitați speciali vor participa la mai multe discuții cu spectatorii.
——————–
În 2019 marcăm 30 de ani de la Revoluția care a încheiat dictatura lui Nicolae Ceaușescu în România, dar și de la căderea Zidului Berlinului, sau de la primele alegeri libere din Cehoslovacia și Polonia. În consecință, acești 30 de ani de democrație în România și în Europa de Est reprezintă tema principală a primei ediții a festivalului One World Romania la Brașov. Vom discuta împreună timp de 4 zile, prin intermediul unor evenimente dedicate special subiectului, despre cum au trecut acești 30 de ani, ce am învățat și ce mai rămâne de învățat pentru consolidarea unei democrații veritabile.
Printre titlurile selectate pentru One World Romania la Brașov. Ediția 1 se numără, în completarea temei principale, filme din întreaga lume despre justiție, refugiați, familii „netradiționale” sau drepturile femeilor.
——————
Program OWR Brașov
Expoziția de fotografie „Cicatrice”
de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu
Expoziția de fotografie „Cicatrice” face parte dintr-un proiect mai amplu al Elenei Stancu și al lui Cosmin Bumbuț de a expune mărturii despre cultura violenței în România și, mai ales, asupra femeilor și copiilor, insuficient protejați de legislație și de o societate ce de prea multe ori alege să privească în altă parte, decât să intervină pentru protejarea celor vulnerabili.
Expoziția va putea fi vizitată zilnic în perioada 1-30 noiembrie, între orele 10-22, la Coresi Shopping Resort. Intrarea este liberă.
Joi 7 noiembrie
Colegiul Național „Johannes Honterus”
ora 11.00
Gardul de la frontieră
Austria 2018 | regia Nikolaus Geyrhalter | 112 min.
precedat de o discuție cu Gabriela Leu, coordonator de comunicare la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați
Inspectând zona de graniță dintre Austria și Italia, filmul se interesează de urmările unei politici europene anti-imigranți, anume decizia de a instala un gard pe teritoriul de frontieră, un obstacol absurd și mai degrabă simbolic împotriva străinilor fără acte.
Centrul Cultural Reduta
ora 18.00
Cealaltă parte a tuturor lucrurilor (Druga strana svega)
Serbia, Franța, Qatar, Germania, Ungaria 2017 | regia Mila Turajlic | 100 min.
Cu 70 de ani în urmă, Comunismul a intrat în Iugoslavia. O dată cu el, o familie de necunoscuți a fost mutată forțat în apartamentul familiei Turajlic, în spatele unei uși care de atunci a rămas închisă. Din arhive publice și personale și filmări emoționant de familiare și intime, realizatoarea recreează o întreagă epocă și interoghează soarta impulsurilor politice care i-au traversat familia timp de generații și care acum așteaptă, fără multă răbdare, la picioarele ei.
Bilete: 10 lei (acces general)
ora 20.00
Ivana cea Groaznică
Avanpremieră
România, Serbia 2019 | regia Ivana Mladenovic | 86 min.
proiecție urmată de Q&A cu Ivana Mladenovic și Ana Szel
Actrița sârbă Ivana lucrează și trăiește în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să își petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, orășelul natal, înconjurată de familie. Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local – festivalul de muzică Podul Prieteniei – și, deși nu foarte convinsă, Ivana acceptă. Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la București și pe măsură ce bârfele legate de povestea ei de dragoste cu un băiat mult mai tânăr se împrăștie în oraș, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase.
Bilete: 10 lei (acces general)
Vineri 8 noiembrie
Colegiul Național „Dr. I. Meșotă”
ora 11.00
Oamenii dreptății
România 2019 | regia Monica Lăzurean-Gorgan
Sesiune practică de educație juridică cu avocații Veronica Cocarlea și Vlad Vidican
13 juriști, membri ai comunității Lideri pentru Justiție, povestesc despre viața lor personală și profesionalp, despre cazuri marcante pe care le-au întâlnit în carieră, despre presiuni și influențe în justiție, despre rolul reperelor morale, subiectivismului și empatiei în meseria lor.
Cinemateca Patria
ora 18.00
Hotel Iugoslavia
Elveția 2017 | regia Nicolas Wagnières | 78 min.
Pornind de la o investigație a relației sale personale cu trecutul Iugoslaviei și cu evenimentele care i-au forțat familia să plece în exil, regizorul Nicolas Wagnières alege să analizeze istoria particulară a Hotelului Iugoslavia din Belgrad și modalitatea în care schimbările suferite de clădire reflectă schimbările prin care Iugoslavia însăși a trecut după cel de-al Doilea Război Mondial și până astăzi.
INTRAREA LIBERĂ (în limita locurilor)
ora 19.30
Piața Universității – România
România 1991 | regia Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile, Sorin Ilieșiu | 72 min.
urmată de o dezbatere cu Mona Muscă, Stere Gulea și Vivi Drăgan Vasile
Documentarul prezintă mitingul din Piața Universității din iunie 1991, unde au avut loc demonstrații ale studenților împotriva guvernului care amenința să ocupe conducerea țării după înlăturarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceaușescu. Sunt prezentate, de asemenea, și represiunile brutale ale guvernului și ale minerilor din Valea Jiului la adresa protestatarilor.
INTRAREA LIBERĂ (în limita locurilor)
Sâmbătă 9 noiembrie
Cinemateca Patria
ora 15.00
Zidul (Die Mauer)
Germania 1991 | regia Jürgen Böttcher | 99 min.
„Zidul” surprinde evenimentul istorice al distrugerii de către populație a Zidului Berlinului, în noiembrie și decembrie 1989, din mai multe perspective: pe de o parte, din a reporterilor și turiștilor veniți la Berlin din întreaga lume pentru a capta momentul, din a copiilor care vând trecătorilor bucăți din Zid, din a germanilor care celebrează împreună Anul Nou, pentru prima oară după mai multe decenii și, pe de altă parte, din a oficialilor foști comuniști și a locurilor abandonate după trecerea la noua ordine politică și socială.
(film prezentat în partenariat cu Goethe-Institut București)
INTRAREA LIBERĂ (în limita locurilor)
ora 17.00
Jamilia
Franța, Kârgâzstan 2018 | regie Aminatou Echard | 84 min.
Eroina romanului „Jamilia” devine pretext pentru o serie de interviuri cu mai multe femei kirghize, deschizând discuții despre libertate, despre puterea de a alege, despre căsătorie.
(film prezentat în partenariat cu Institutul Francez din București)
INTRAREA LIBERĂ (în limita locurilor)
ora 18.45
După revoluție
România 2010 | regia Laurențiu Calciu | 83 min.
proiecție urmată de un dialog cu Indrei Rațiu
Indiciu al neîncrederii disperate, protestele din 1990 împotriva Frontului Salvării Naționale sunt surprinse în radiografia de moment a lui Laurențiu Calciu, rătăcit și el printre protestatari, împins dintr-o parte în alta, dintr-un cerc de vorbitori în altul, aflat mereu în mijlocul celor mai aprigi dispute.
INTRAREA LIBERĂ (în limita locurilor)
ora 21.15
Coby
Franța, SUA 2017 | regia Christian Sonderegger | 78 min.
proiecție urmată de Q&A cu Patrick Brăila, activist pentru drepturile persoanelor trans
Mai curând decât să accentueze dificultățile întâmpinate de o persoană trans în parcursul de schimbare de gen, documentarul lui Christian Sonderegger e o reflecție matură asupra implicațiilor de naturi diverse pe care o asemenea alegere le are atât asupra persoanei care o ia, cât și asupra apropiaților.
(film prezentat în partenariat cu Institutul Francez din București)
INTRAREA LIBERĂ (în limita locurilor)
Duminică 10 noiembrie
Cinemateca Patria
ora 14.00
Adio, iarnă! (Winter adé)
Germania de Est 1989 | regia Helke Misselwitz | 116 minute
„Adio, iarnă!” a fost realizat de Helke Misselwitz în a doua jumătate a anilor ’80, într-o Germanie de Est care trecea printr-o perioadă de liberalizare, dar unde reprezentarea intimității rămăsese o raritate în fața limbajului de lemn și a raportării idealizante la realitate. Cineasta parcurge țara cu trenul intervievând femei, de vârste și categorii sociale diferite, încercând să afle ce le lipsește și ce și-ar dori de la viitor.
(film prezentat în partenariat cu Goethe-Institut București)
INTRAREA LIBERĂ (în limita locurilor)
ora 16.30
Videograme dintr-o revoluție
Germania, România 1992 | regia Andrei Ujică și Harun Farocki | 106 min.
Filmul este o reconstituire cronologică din imaginile de arhivă ale Revoluției Române din decembrie 1989, începând de la ultimul discurs al lui Nicolae Ceaușescu și până la ocuparea sediului Televiziunii Române de către revoluționari.
INTRAREA LIBERĂ (în limita locurilor)
ora 18.30
După tăcere – ceea ce nu e rostit nu există?
(Après le silence – Ce qui n’est pas dit n’existe pas ?)
Franța, România 2012 | regia Vanina Vignal | 95 min.
proiecție urmată de Q&A cu Vanina Vignal
Un film despre abuzurile statului, despre frică, despre cum se moștenește tăcerea de la o generație la alta. Un film despre spațiul bântuit de fantomele trecutului, fapt ce face viața, în prezent, aproape imposibilă. Trei generații zidite în tăcere. Moștenirea negării, căci nimic nu a revenit la locul său de drept și nimic nu a fost spus. Uciderea dictatorului nu e destul pentru a ucide dictatura.
INTRAREA LIBERĂ (în limita locurilor)
Toate filmele vor fi vorbite sau subtitrate în limba română.
———————————
Bilete:
pentru cele două proiecții programate joi, 7 noiembrie, la Centrul Cultural Reduta, prețul unui bilet este de 10 RON. Biletele pot fi achiziționate prin platforma Eventbook sau la casieria Reduta zilnic, între orele 11 și 13 și între orele 15-18, sau în seara proiecțiilor.
Toate celelalte proiecții și evenimente au intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.
Adrese utile:
Centrul Cultural Reduta: Strada Apollonia Hirscher nr. 8
Cinemateca Patria: Bulevardul 15 Noiembrie nr. 50
Coresi Shopping Resort: Strada Zaharia Stancu nr. 1
Colegiul Național „Dr. I. Melșotă”: Strada Bihorului nr. 3
Colegiul Național „Johannes Honterus”: Curtea Honterus nr. 3
Joi 7 noiembrie
——————-
Organizat de: Asociația One World Romania
Organizator local: Asociația ARTBURG
Proiect cofinanțat de: Consiliul Județean Brașov, Ministerul Culturii și Identității Naționale
Parteneri: Primăria Municipiului Brașov, Goethe-Institut, Institut Franais, Centrul Rațiu pentru Democrație, Konrad Adenauer Stiftung, UNHCR – Agenția ONU pentru Refugiați, Centrul Cultural Reduta, Coresi Shopping Resort, Centrul Multicultural al Universității Transilvania Brașov, Depoul de Artă Urbană, Forumul Democrat al Germanilor din România, Forumul German de Tineret Brașov, Agenția Metropolitană Brașov, Colegiul Național „Johannes Honterus”, Colegiul Național Dr. I. Meșota”
Parteneri media: Zile și Nopți, Kiss FM, Brașov TV, La pas prin Brașov, Radio România Brașov FM, Karpatenrundschau, Allgemeinde Deutsche Zeitung, Brașov Tourism APDT
Sponsorizat de: Vinarte
Leave a Reply