Neliniștea serii este o carte pe care nu ți-e confortabil să o citești, cu descrieri dure, foarte vizuală, dar scrisă foarte bine. Cartea se învârte în jurul lui Jas, o fetiță de 10 ani cu o imaginație bogată, inadaptată la viața de zi cu zi, care face parte dintr-o familie religioasă, cu reguli stricte, de unde își dorește să evadeze. Lucrurile se adâncesc pentru Jas și familia sa în momentul în care fratele ei, Matthies, moare. Este punctul care destabilizează întreaga familie, creând o prăpastie adâncă între părinții care încep să se evite din ce în ce mai mult și copiii care încep să se adâncească din ce în ce mai tare în comportamente deviante: de la explorarea sexualității într-un mod nesănătos, până la abuz și cruzime față de animale.
Aceste comportamente își au baza în lipsa de puncte de reper, nemagăsind protecție și siguranță, nemaiavând parte de atenția părinților și adâncindu-se tot mai mult în căutarea de răspunsuri, în încercarea de a înțelege moartea, în sentimente de vinovăție și teamă.
Cartea este extrem de bine scrisă și fiecare rând pe care îl citești te face să simți anxietatea lui Jas, durerea emoțională care cuprinde un copil de 10 ani rămas fără răspunsuri, care nu mai simte dragostea părinților, care simte respingere și care se pierde din ce în ce mai mult în propriul întuneric.
Neliniștea serii mi s-a părut o anamneză, o carte psihanalitică, aducând elemente fizice care pot explica psihicul personajului, o carte pe care trebuie să fii pregătit să o citești și să o analizezi cu mintea deschisă.
Sursa foto: flickr/Kurt Stocker
Coperta: libris.ro
Leave a Reply