Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, Filarmonica Brașov propune iubitorilor de muzică din oraș un concert festiv.
Astfel, joi, 25 ianuarie, la Sala Patria va avea loc un eveniment în cadrul căruia maestrul Cristian Oroșanu va dirija orchestra Filarmonicii Brașov. În prima parte a concertului se va interpreta celebra Rapsodie nr. 1 de G. Enescu, urmată de o piesă mai puțin cunoscută, Suita “Prin munții Apuseni” de M. Negrea.
Apoi, în a doua parte a serii se vor interpreta mai multe prelucrări din repertoriul Mariei Tănase. Soliștii serii vor fi Alexandra Fits, Mariano Castro și naistul Ioan Liviu Iosif.
Biletele pentru evenimentul de la ora 19 s-au epuizat, dar cei ce nu au reușit să cumpere bilete, mai pot asculta acest concert și la repetiția de la ora 10.
Luna viitoare vor avea loc cinci concerte simfonice la Filarmonica Brașov.
Primul, va avea loc pe 1 februarie și îi va avea ca protagoniști pe Thomas Carroll și Hyung-ki Joo, care vor alterna rolurile de solist și dirijor. În program vor fi piese precum Uvertura „Romeo și Julieta” de P.I. Ceaikovski și „Kol Nidrei” de M. Bruch.
Al doilea concert îi va aduce împreună pe dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea și violista Tomoko Akasaka care vor urca pe scenă împreună cu orchestra simfonică. În programul acestui concert vor fi Concertul pentru violă de B. Bartók, piesa „Masques et bergamasques” de G. Fauré și Cele două suite „Tricornul” de M. de Falla.
Cel de-al treilea concert al lunii februarie îl va aduce la Brașov pe dirijorul Oliver Zeffman, considerat de către BBC Music Magazine “un tur de forță antreprenorial”, care va dirija orchestra Filarmonicii Brașov într-un concert care o va avea ca solistă pe pianista Adela Liculescu, care va susține și un recital în Sala muzicii de cameră pe 17 februarie.
În a patra joi a lunii februarie, brașovenii îi vor putea vedea în concert pe dirijorul Gheorghe Costin și pianiștii Corina Ibănescu și Constantin Sandu. Aceștia vor interpreta împreună cu orchestra Filarmonicii Brașov un program compus din piesa „Alborada del Gracioso” și Concertul pentru 2 piane și orchestră op. 88 de M. Bruch și „Tablouri dintr-o expoziție” de M. Mussorgsky.
În ultima zi din februarie, iubitorii de muzică se vor putea bucura de un concert simfonic cu Horia Mihail la pian și cu celebrul dirijor Rumon Gamba la pupitrul dirijoral. În programul concertului vor fi piese de R. Wagner, R. Strauss și E. Elgar.
Biletele pentru toate evenimentele Filarmonicii se găsesc la casieria Sălii Patria sau online pe site-ul bilet.ro.
Foto: Iosif Trif
Leave a Reply