Sâmbătă, 17 mai, în cadrul RDW Design GO!, Moxy Bucharest Old Town intră pe harta Romanian Design Week cu expoziția “Permanent Impermanence”, ce reprezintă o serie de colaje semnate Robert Veres.
Situat în inima Centrului Vechi al Bucureștiului, Moxy Bucharest Old Town, apartinând lanțului hotelier Marriott, este mai mult decât un hotel – este o experiență vibrantă creată pentru cei care îndrăznesc să fie diferiți. Cu un stil modern și o energie pură, Moxy susține artiștii, egalitatea și deschiderea către nou, devenind un spațiu dinamic pentru călători, creatori și oameni care înțeleg ce înseamnă să petreci. Până pe 24 mai, lobby-ul hotelului găzduiește o expoziție ce surprinde perfect spiritul liber, curajos și creativ al Moxy.
Expoziția, prin lucrările ei încearcă sa evoce o stare care se aseamănă cu reflecții interioare ce le putem avea, daca am dedica destul timp introspecției. Impermanența permanentă are raspunsul deja în sinea ei, e o sinteza puternică ce supune mintea la un truism cum ca orice în lumea asta, e tranzitoriu. Așadar elementele și compozițiile folosite în colajele expuse au ca rol fixarea atenției, atragerea privirii ca apoi sa te smulgă și sa te ducă în alta direcție, fiind într-o schimbare continua de observație.
Robert și-a început călătoria în lumea colajului la începutul anului 2020, având oportunitatea , ulterior, sa expună la expoziții precum Monoton (ediția 6 și 7, Cluj), Romanian Collage Collective (București), Fragmente(Studio Sol, Sibiu). Cizelandu-si stilul prin practica excesivă în timpul pandemiei și în anii ce au urmat, colajele digitale i-au oferit posibilitatea de a uni și reconfigura diverse imagini, ajutând astfel la îmbinarea stărilor trezite de acestea în timpul creației.

Leave a Reply