Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a lansat propunerea Planului Național de Relansare și Reziliență (PNRR), care include investiții în domenii prioritare: sănătate, educație, mediu, transport și reforme esențiale pentru modernizarea României.
Prezentarea a fost susținută alături de prim-ministrul Guvernului României, Florin Cîțu și viceprim-ministrul Dan Barna.
„Planul prezentat astăzi include reforme de importanță majoră precum: reforma sistemului de pensii și a celui fiscal, cea a educației – inclusiv reforma guvernanței școlilor, reforma profundă a sistemului de asistență socială, încurajarea formalizării muncii. Pentru toate acestea este nevoie de efortul tuturor, schimbările așteptate presupun mai mult decât investiția unor bani. Un indicator va fi seriozitatea, profunzimea reformelor și a proiectelor pe componente. Ne aflăm într-un moment de restart ca națiune și, deși traversăm o perioadă dificilă, avem șansa să ne reașezăm”, a spus ministrul Cristian Ghinea.
Reformele și investițiile sunt grupate pe 30 de componente care acoperă toți cei 6 piloni ai Mecanismului de Redresare și Reziliență așa cum a fost el adoptat de instituțiile europene.
Exemple de alocări propuse pentru domenii prioritare:
România Educată: reforme, digitalizare, școală pentru toți: 3,4 miliarde euro
Sănătate: 3 miliarde euro
Transport: 9 miliarde euro
Mediu: 6,8 miliarde euro
Exemple de reforme esențiale propuse pentru modernizarea României:
Reforma sistemului de pensii și reforme fiscale
Încurajarea formalizării muncii. Venitul minim de incluziune
Împădurim România și protejăm biodiversitatea
România comunităților. Reziliența României înseamnă reziliența actorilor de la firul ierbii
Propunerea PNRR prezentată astăzi va fi aprobată săptămâna viitoare de Guvern și apoi va începe negocierea cu Comisia Europeană. Oficial, această negociere demarează la data de 1 mai 2021, însă discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene au avut loc informal, pe componente, pe parcursul perioadei de elaborare a PNRR.
În urma unui amplu proces de consultări tehnice și publice, MIPE a primit 1.700 de propuneri sub forma de fișe de reformă și investiții, transmise de către ministerele de linie și partenerii din mediul de business și societatea civilă. Pe baza acestora, propunem o alocare de 41,1 miliarde euro, reprezentând 141% din alocarea României, atât din granturi cât și împrumuturi (cu 11,91 miliarde euro peste alocarea de 29,19 miliarde euro care a fost actualizată recent de Comisia Europeană).
Documentul integral cu analiza situației actuale, pe piloni și componente, precum și componentele în detaliu pot fi găsite AICI.
Leave a Reply