La finalul săptămânii trecute Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunța deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ – HOTĂRÂRE privind metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente zonelor cu nivel scăzut de emisii.
La câteva zile distanță, pe 30 iulie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decis retragerea din procedura de transparență a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente zonelor cu nivel scăzut de emisii (ZNSE). Decizia a fost luată în vederea unei consultări mai ample atât cu partenerii din cadrul Coaliției de Guvernare, cât și cu reprezentanții structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, ai mediului de afaceri și ai societății civile.
Proiectul, lansat în consultare publică, în data de 26 iulie a.c., are în vedere aplicarea prevederilor Legii nr. 155/2023 privind mobilitatea urbană durabilă, act normativ adoptat de Parlamentul României (ca urmare a consultării în cadrul Coaliției de Guvernare) și publicat în Monitorul Oficial al României pe 31 mai 2023, și care precizează că, ”în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministerul de resort, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (Ministerul Mediului – România) și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România) elaborează metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente ZNSE, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.
În plus, Legea nr. 155/2023 reprezintă Jalonul nr. 288 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care a fost stabilită obligativitatea de a crea mecanismul de adoptare a zonelor cu emisii scăzute de către autoritățile publice locale, iar metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente zonelor cu nivel scăzut de emisii reprezintă una dintre măsurile aferente CISC (Comitetului Interministerial privind Schimbările Climatice) – prioritatea de ordin legislativ nr. 43 din Planul stabilit pentru anul 2024.
În acest context, proiectul propus de MDLPA a fost elaborat în cadrul unui grup constituit la nivel tehnic, cu reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Ministerului Transporturilor (prin Registrul Auto Român) și ai Ministerului Afacerilor Interne și are în vedere o abordare unitară la nivel național cu privire la criteriile și etapele necesare, astfel încât să fie stabilit un cadru de implementare cât mai facil pentru autoritățile publice locale și pentru cetățeni.
De asemenea, se acordă o maximă flexibilitate pentru autoritățile publice locale, care ar urma să stabilească localizarea zonelor cu emisii scăzute, dimensiunea acestora, clasele de vehicule pentru care este permis accesul nerestricționat (în funcție de norma de poluare și de tipul de carburant) și modul de abordare – dacă se stabilesc restricții sau tarifare (accesul în zona respectivă fiind condiționat de un tarif stabilit exclusiv de autoritatea publică locală). Prin urmare, posesorul unui vehicul non-euro nu este obligat la niciun tarif dacă nu intră într-o astfel de zonă.
Totodată, se instituie o perioadă de acomodare de un an de zile, ceea ce înseamnă că obligativitatea respectării prevederilor din Legea nr. 155/2023 și din proiectul de HG ar intra în vigoare începând cu data de 31 mai 2026.
Nu în ultimul rând, precizăm că România se află în risc de infringement din cauza situației deficitare, chiar alarmante, a calității aerului din mai multe zone urbane din țară, unde se înregistrează creșteri ale nivelului de poluare peste media înregistrată la nivelul altor țări europene.
Ministerul Dezvoltării reafirmă că această măsură este absolut necesară pentru toți cetățenii, contribuind la asigurarea unui mediu cu aer curat, la crearea mai multor spații de relaxare, promenadă sau interacțiune, dar și la decongestionarea traficului din zonele cu mari aglomerări urbane, fără a fi afectată mobilitatea regională.
Foto: All-free-download.com
Leave a Reply