Proiectul mind-moving, inițiat de Indie Box, este unul dintre cele mai complexe programe de terapie prin artă desfășurate în România ultimilor ani, adresându-se unui public divers și dezvoltând producții artistice inspirate de întâlnirile cu aceștia. În perioada 2022-2024, echipa proiectului, care adună expertiză atât din partea artiștilor, cât și din partea terapeuților, a organizat 48 de ateliere și 4 spectacole de improvizație și dans contemporan în două spitale de psihiatrie din România, cât și o rezidență de creație artistică și o instalație performativă care a fost expusă până acum în București, Norvegia și Italia. Această instalație produsă de Indie Box va fi deschisă curând și publicului timișorean, între 1 și 3 noiembrie, la Palatul Ștefania, prin proiectul mind-moving tour, co-organizat de către Asociația Entuziart – Art Terapie și AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică. Programul este astfel: 1 noiembrie, 19:00 – 21:00, 2 și 3 noiembrie, 18:00 – 20:00, accesul publicului este gratuit și este recomandată înscrierea în prealabil în formularul de aici: https://forms.gle/AVSafd8F51ghgYwb7.
Instalația mind-moving pornește de la o întrebare pe cât de simplă în formulare, pe atât de complexă în potențialele răspunsuri: „Dacă ai fi trăit viața altcuiva, crezi că mintea ta ar fi funcționat la fel?” Subtextul conceptual este că personalitatea și percepția fiecărui individ sunt rezultatul unei încrengături complicate de stimuli și relații, iar din această tensiune, mintea cu mecanismele sale interioare se definește întocmai ca amprentele degetelor – niciodată la fel, de la un caz la altul. Expoziția este așadar construită ca un spațiu de reflecție și oglindire asupra acestor nenumărate căi de a fi în lume, iar corpurile performerilor se supun unor logici de funcționare inspirate din tulburările mentale, legându-le de trăiri universale cu potențial creativ, emoțional și spiritual pozitiv. Publicul este invitat să-și croiască propria cale spre empatie și înțelegere, instalația putând fi vizitată timp de două ore în fiecare zi, în ritm propriu, alternând între observație, reflecție și integrare cu sprijinul dans-terapeutei Loredana Larionescu.
Nu este prima oară când echipa mind-moving lucrează la Timișoara în acest an. În luna august, Alexandra Gîrbea, care a fost invitată să se alăture artistic proiectului, a condus o serie de cinci ateliere intensive în vederea pregătirii unui flash-mob intitulat Falling Grounds, care a fost pus în practică cu ocazia evenimentului de Celebrare a orașului. În același timp, coregrafele Cristina Lilienfeld și Alexandra Bălășoiu, inițiatoare ale proiectului, au susținut un atelier de expresivitate și tehnică de dans contemporan adresat profesioniștilor dornici să se apropie de metodologiile adunate pe parcursul anilor în cercetarea multidisciplinară mind-moving.
Acest atelier a funcționat și ca un proces de casting în căutarea unui nou colaborator din Timișoara, care să se alăture echipei în următoarele evenimente și iterații ale proiectului, împreună cu Alexandra Gîrbea. Robert-Matheas Popa, în vârstă de 21 de ani, a fost performerul ales, atât pentru abilitățile sale practice din sfera dansului contemporan, artei actorului și acrobației, cât și prin prisma potrivirii de mentalitate în raport cu inspirația proiectului – spectrul larg de reacții și de adaptări la realitate, problematizarea ideii de „normalitate” și renunțarea la etichetele și stereotipurile asociate persoanelor care percep realitatea printr-un filtru ce poate fi definit ca fiind patologic.
Robert-Matheas și Alexandra Gîrbea au început apropierea de proiect prin participarea la o serie de ateliere cu copiii de la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă de la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara, conduse în cadrul proiectului de dans-terapeuta Anca Lupulescu și art-terapeuta Cristina Bratu. În prezent, cei doi performeri se află într-o rezidență de pregătire a instalației la AREAL – Spațiu pentru Dezvoltare Coregrafică, unde, prin întâlniri zilnice cu echipa de proiect se apropie din ce în ce mai mult de specificitatea teritoriilor performative care urmează să fie deschise la Timișoara.
mind-moving este o chemare la empatie, înțelegere și destigmatizare, transformând perspectivele asupra sănătății mintale dinspre o mentalitate de etichetare înspre una de explorare a experiențelor umane autentice.
mind-moving a început în 2022, ca un proiect inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA – Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL.
mind-moving este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, desfășurat în perioada decembrie 2022 – februarie 2022.
mind-moving tour duce mai departe metodologiile și produsele artistice ale proiectului în Timișoara, Perugia și Helsinki printr-un efort colectiv al Asociației Entuziart și Areal – Spațiu pentru Dezvoltare Coregrafică.
Parteneri: Indie Box, Asociația noi Re-creăm, Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă de la Spitalul “Louis Țurcanu”.
Parteneri media: Radio România Cultural, LIFE.ro, Palindrom, Happ.ro, Ziarul Metropolis, Bookhub, Revista Golan, Iscoada, Semne Bune, Litera 9, cult-ura, Spotmedia, PRwave, Kudika, Garbo, Fashion Premium Magazine, AIVI Media Hub.
Proiect finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Leave a Reply