Un material scris de Dr. Bogdan Antonescu pentru Info Clima, o rețea de cercetători care publică articole pe subiectul schimbărilor climatice.
Dr. Bogdan Antonescu este cercetător în domeniul meteorologiei și climatologiei, lector la Facultatea de Fizică a Universității din București și cercetător la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cu expertiză în studiul furtunilor severe și al fenomenelor meteorologice extreme în contextul schimbărilor climatice. Printre contribuțiile sale se numără dezvoltarea primei climatologii a tornadelor din România și a unei climatologii detaliate a tornadelor din Europa. Bogdan este implicat în proiecte de cercetare și colaborează cu instituții academice și de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme. Bogdan este, de asemenea, implicat activ în comunicarea științei, promovând înțelegerea publică a schimbărilor climatice și a impactului acestora asupra fenomenelor extreme.
Graficele din cadrul acestui material au fost furnizate de experții din cadrul platformei Climatebook.gr.
Iernile din România au devenit din ce în ce mai blânde iar drept urmare cantitățile de zăpadă observate au avut de suferit. Zonele montane sunt și ele afectate iar în cadrul acestui material examinăm cum și cât, punând apoi întrebarea ce se va întâmplă cu zonele noastre schiabile, un sector important pentru turism și economiile locale a multor regiuni.
Cum afectează schimbările climatice iernile și căderile de zăpadă?
În urmă cu doar câteva decenii, în multe regiuni din România zăpada își găsea locul în peisaj săptămâni întregi. Astăzi, însă, când ne uităm pe fereastră într-o zi obișnuită de iarnă, s-ar putea să vedem mai degrabă un cer plumburiu și temperaturi pozitive (dacă nu chiar record), decât ninsori abundente sau strat de zăpadă. De unde vine această schimbare? Faptul că iernile sunt tot mai lipsite de zăpadă poate fi explicat prin combinație dintre variabilitate naturală și schimbări climatice. Astfel, există procese fizice și mecanisme care pot modifica temperaturile și cantitatea de precipitații la nivel regional și la nivel global.
Toate aceste fluctuații, deși naturale, pot face ca iarna să fie uneori mai aspră sau mai blândă, fără a reflecta neapărat trendul general de încălzire pe termen lung. Cu toate acestea, dovezile științifice arată că deși variabilitatea naturală joacă un rol important, schimbările climatice antropice au un impact semnificativ asupra asupra iernilor. Prin arderea combustibililor fosili și defrișarea pădurilor eliberăm în atmosferă cantități uriașe de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră. Aceste gaze funcționează ca o “pătură” în jurul Pământului, împiedicând parțial radiația termică emisă de suprafața Pământului să se piardă direct în spațiu ducând astfel la creștere temperaturii medii globale. O consecință a creșterii temperaturii medii globale este aceea că sezonul rece devine tot mai scurt, iar episoadele cu ninsoare sunt mai scurte.
Așadar este firesc în continuare să ne întrebăm cum se face că, după un ianuarie cu temperaturi record la nivel global, ajungem totuși să ne trezim la mijlocul lunii februarie cu ninsori care dus la un strat consistent de zăpadă. Conform Copernicus, ianuarie 2025 a fost cel mai caldă lună ianuarie la nivel global, cu o temperatură medie de 13.23°C cu 0.79°C mai mare decât media pentru luna ianuarie din perioada de referință 1991-2020 și cu 1.75°C față de perioada preindustrială (1850- 1900).
Într-o lume ce se încălzește treptat, iarna nu dispare. Aici și dinamica atmosferei joacă un rol major: dacă masele de aer polar sunt aduce de circulația atmosferei către spre sud, atunci în Europa de Est, de exemplu, putem observa un val de frig și ninsori, chiar dacă restul continentului rămâne la temperaturi peste media obișnuită pentru acea perioadă. În același timp, o atmosferă mai caldă reține mai multă umiditate. Această umiditate se transformă apoi în precipitații sub formă de ploaie (când temperaturile sunt mai ridicate) sau sub formă de ninsoare (când temperaturile scad sub pragul înghețului). În plus, pe măsură ce temperatura la suprafața mărilor și oceanelor crește, crește și cantitatea umiditate și energie disponibilă pentru amplificându-le severitatea fenomenelor care produc de exemplu ninsori abundente.
Privind în ansamblu, iernile se încălzesc și se scurtează, iar din ce în ce mai puține regiuni ajung să experimenteze frig extrem. Cu toate acestea, fiindcă un aer mai cald poate reține mai multă umezeală, furtunile cu ninsori au șanse mai mari să se formeze și să fie mai intense în zonele unde încă este suficient de frig.
În aceste condiții mai avem unde schia în România?
Pentru a putea răspunde la această întrebare am pornit de la evoluția stratului de zăpadă între 1991 și 2020 pentru câteva stațiuni de schi: Azuga, Sinaia, Predeal/Clăbucet, Bușteni, Bâlea Lac, Vatra Dornei și Semenic. Pentru început, am adâncimea zilnică medie a stratului de zăpadă pentru intervale de zece ani 1991-2000 (curba albastră), 2001-2010 (curba verde) și 2011-2020 (curba roșie). Pentru toate stațiunile analize, cu excepția celor de la Vatra Dornei și Bâlea Lac, se poate observa o scădere a stratului mediu de zăpadă pentru perioada 1991-2000 comparativ cu perioadele recente. Pentru intervalul 1991-2000, cele mai mare strat de zăpadă a fost observat la Bușteni (aproximativ 0,7 m în februarie) și Sinaia (aproximativ 0,6 m în februarie). Pentru toate stațiile grosimea anuală medie a stratului de zăpadă este în descreștere (linia roșie punctată) cu excepția stațiunii Bâlea Lac unde tendința de scădere este mai puțin accentuată.
Azuga
Sinaia
Predeal/Clăbucet
Bușteni
Bâlea lac
Vatra Dornei
Semenic
Dacă ne gândim la zilele reci de iarnă ca la o resursă limitată, fiecare grad în plus peste zero face diferența între o pârtie bună de schiat și una pe care zăpada se topește rapid.
În ultimii ani, iernile din România se caracterizează tot mai des prin temperaturi mai ridicate, ceea ce înseamnă că zăpada naturală nu mai este la fel de previzibilă și nici suficient de consistentă (așa cum putem vedea din graficele de mai sus) pentru a susține un sezon lung de schi. Alternativa o reprezintă instalațiile de producere a zăpezii artificiale. Ceea ce înseamnă pârtiile să rămână accesibile chiar și atunci când ninsorile naturale întârzie sau sunt insuficiente. Totuși, pentru ca investiția într-o astfel de tehnologie să fie cu adevărat eficientă, e necesar și un management atent al pârtiilor.
De pildă, bătătorirea profesională a zăpezii – procesul prin care stratul de zăpadă este nivelat și compactat – poate prelungi durata de viață a stratului de zăpadă și îl face mai rezistent în fața oscilațiilor de temperatură. În plus, zonele împădurite din apropierea pârtiilor pot juca un rol important. Arborii și vegetația mențin protejează zăpada de vânt sau de soarele puternic, prelungind astfel perioada în care condițiile de schi sunt bune. Cu alte cuvinte, pădurile din jurul stațiunilor nu sunt doar un decor frumos, ci și un „scut” natural pentru zăpada de pe pârtii.
Pentru cei care nu sunt neapărat pasionați de sporturi de iarnă, toate acestea pot părea detalii tehnice fără prea mare miză. Însă, dacă privim imaginea de ansamblu, un sezon de schi asigurat și stabil contribuie la economia locală, aducând turiști. De asemenea, existența unor zone montane bine întreținute și protejate înseamnă un mediu mai sănătos pentru toți, localnici și vizitatori deopotrivă. Prin urmare, aceste soluții pentru susținerea pârtiilor în fața schimbărilor climatice devin importante nu doar pentru iubitorii de schi, ci și pentru bunăstarea comunităților locale și pentru conservarea echilibrului natural.
Foto: Info clima – cu caracter ilustrativ
Leave a Reply